15
None

7 tendințe în nutriție în 2023

Diferențele de comportament în ceea ce privește alimentația au determinat, de-a lungul timpului, conturarea trendurilor în materie de nutriție. Tendințele anului 2023, cu aplicabilitate în România, sunt:
1. Dieta sustenabilă
Dieta sustenabilă este un stil de alimentație care ia în considerare impactul asupra mediului înconjurător, echității sociale și stării de sănătate.
Tendința de a promova și integra un astfel de stil alimentar este în creștere la nivel global, FAO (Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură) conturând o definiție oficială a modelelor alimentare sustenabile. Alimentația sustenabilă protejează și respectă biodiversitatea și ecosistemele, este integrată din punct de vedere cultural, echitabilă din punct de vedere economic, accesibilă din punct de vedere financiar, adecvată din punct de vedere nutrițional, sigură și sănătoasă, optimizând în același timp resursele naturale și umane. Acest tip de alimentație reprezintă o direcție de viitor în ceea ce privește nutriția.

2. Modelele alimentare sănătoase versus focusul pe aliment sau nutrient
Modelul alimentar (patternul alimentar) se referă la modul în care o persoană consumă alimente și băuturi în mod regulat, incluzând frecvența, cantitatea și tipul produselor consumate.
Tendința de a analiza modele sau obiceiuri alimentare este din ce în ce mai folosită în detrimentul analizelor tradiționale ale unui singur nutrient deoarece patternurile alimentare permit evaluarea efectelor cumulate ale totalității nutrienților din dietă.

3. Dieta și microbiota
Dieta influențează direct compoziția și sănătatea microbiomului intestinal, format din miliarde de bacterii și alte microorganisme. O dietă echilibrată și variată poate ajuta la menținerea unei microbiote sănătoase și la prevenirea unor probleme de sănătate asociate cu dezechilibrarea microbiomului.

4. Nutriția personalizată
Nutriția personalizată presupune crearea unui plan de alimentație bazat pe necesitățile individuale ale unei persoane, luând în considerare factori precum vârsta, sexul, nivelul de activitate fizică, starea de sănătate, obiectivele alimentare și factorii genetici.

5. Comportamentul de consum informat, cu accent pe importanța etichetei nutriționale
Noua lege privind obligativitatea expunerii ingredientelor și valorilor nutriționale în industria HoReCa (hoteluri, restaurante și cafenele) este un argument al tendinței de creștere privind educația nutrițională.
În prezent, în România este obligatorie prezența etichetei nutriționale sau a etichetei alimentare pe ambalajul produselor alimentare.
Opțională a fost implementarea sistemului Nutri-Score, dezvoltat în Franța în 2016 și promovat în România de marile lanțuri de hipermarketuri, care clasifică alimentele în funcție de conținutul lor de nutrienți, inclusiv în funcție de valoarea nutrițională. Acesta asigură o evaluare vizuală a alimentelor, oferind consumatorilor o informație rapidă despre calitatea nutrițională a alimentelor.

6. Alimentele de origine vegetală – Dieta flexitariană
La nivel global, mesajele privind direcțiile de viitor în nutriție sunt More veggies (mai multe legume) sau Plant-based nutrition (nutriție bazată pe alimente de origine vegetală). Completând cu numeroasele studii conform cărora o alimentație bogată în alimente de origine vegetală are efecte benefice asupra sănătății în comparație cu alimentația cu aport crescut de proteină animală, pare de înțeles de ce modelul vegetarian reprezintă o tendință în nutriție.
Pornind de la cultura noastră din România, care în mod tradițional este definită prin consum de carne roșie, o dietă vegană sau raw-vegană pare o schimbare bruscă și nenaturală. Astfel, o strategie de a ajusta treptat obiceiurile alimentare este prin intermediul dietei flexitariene.
Dieta flexitariană face parte din modelul alimentației vegetariene, cel mai permisiv model, și include consumul alimentelor de origine vegetală ca obicei alimentar și, ocazional, carne (în special carne albă sau pește).

7. Mindful eating
„Mindful eating" se referă la atitudinea de a fi prezent în momentul în care mănânci, de a fi conștient de textura, gustul și mirosul alimentelor, precum și de senzațiile fizice și emoționale asociate cu mâncatul. Scopul este de a deveni mai conștient de ceea ce mănânci și de cantitate, în scopul de a reduce consumul excesiv de alimente și de a îmbunătăți relația cu mâncarea.
Tendințele în nutriție pot deveni repere în adoptarea unui nou comportament alimentar, însă este recomandată consultarea nutriționistului pentru a se evalua dacă stilul de alimentație la care se aderă este în concordanță cu starea de sănătate și necesitățile fizice ale individului.
Sursa: SCJUConstanța

Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha