30
None

Actele adiționale impuse de CNAS sunt nelegale!

București, 27.06.2016.

Societatea Națională de Medicina Familiei (SNMF) și Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor deFamilie (FNPMF) aduc în atenția opiniei publice nelegalitatea actelor adiționale propuse de CNAS a fi încheiate cu furnizorii de servicii medicale pentru luna iulie 2016.

Prin adresa trimisă de CNAS  cu nr. P4775/23.06.2016 suntem puși în situatia creatăartificial și fără sens juridic să incheiem un act adițional la un contract care își inceteazăaplicabilitatea. Vechiul Contract-cadru este valabil până la 30 iunie, iar noul Contract-cadru este valabil de la 1 iulie. Soluția legală în acest moment este ca noul Contract-cadru să devină valabil de la 1 august, iar vechiul Contract-cadru să mai fie prelungit cu o lună, până la 31 iulie.

Astfel, modalitatea de contractare pe care, din păcate, Casa Națională deAsigurări de Sănătate (CNAS)  reușește din nou să o administreze defectuos nu poate fi la nesfârșit acceptată de furnizorii de servicii medicale pentru că este lipsită de transparență, iar termenele de adoptare a Hotarârilor de Guvern care reglementează Contractele-cadru sunt distorsionate și niciodatăcorelate logic cu normele lor de aplicare.

Din păcate, pentru că nici nu acceptă recomandări în acest sens, CNAS nu reușește de ani de zile să își perfecteze o abordare în interesul asiguraților. Erorile de management ale CNAS crează disfuncționalități în fiecare an în sistem, blocaje care aduc deservicii pacienților noștri, asiguraților CNAS. Subterfugiile legislative și intimidările la adresa medicilor de familie nu mai pot fi tolerate. CNAS se bazează pe naivitatea oamenilor și pe lipsa noastră generalizată de reacție.

Nu ne dorim perpetuarea unui conflict generat unilateral de CNAS. Am avut disponibilitate pentru crearea premizelor implementării unui contract între furnizori si casele de asigurări bine conturat, clar și fără sincope. Întotdeauna am propus recomandări care vin din practică, să ameliorăm probleme cu care ne confruntăm zilnic.

Cu toate acestea, sistemul electronic de înregistrare și evidență a asiguraților și serviciilor se blochează constant și bulversează munca personalului medicalfără nicio sancțiune impusă caselor de asigurări, ba chiar cu imputări aberante și împovărătoare în sarcina medicilor. Platforma de raportare a serviciilor medicale a fost deja auditată, suntdepuse încă din 2013 la corpul de control al Prim-ministrului rezultatele auditului care reflectă grave erori de creare și implementare a sistemelor de rapoarte, propunându-se cercetarea de către DNA a speței. Nu mai estecazul să amintim zecile de adrese pe care le transmitem constant către CNAS, la care fie nu primim răspuns, fie răspunsul este doar formal și deci inutil.

Nu spunem că de obicei la negocieri și consultări se impun limite ale listei de aspecte ce vor fi consultate/ negociate de către CNAS, aceasta preluând spre analiză foarte puține dintre recomandările noastre. Și nici că refuzul preluării recomandărilor noastre nu a fost niciodată justificat în scris conform Legii 52/2003 republicată privindtransparența decizională a autorităților publice!

Nu spunem nici că în acest an ne așteptam la o practică transparentă a CNAS, datorită înființării noului Minister pentru Consultare Publică și Dialog Civic. Probabil CNAS nu i-a cerut sprijinul în a își perfecta metodologia de consultare/ negociere și de postare a proiectelor de contracte- cadru (metodologieinexistentă la acest moment în CNAS ori invalidată prin însăși nepromovarea ei). Transparența decizională pentru CNAS este o povară efemeră pe care amână să o rezolve constant și cu bună știință, deși această instituție gestionează unul dintre cele mai de anvergură bugete publice din România – Fondul National Unic al Asigurarilor de Sanatate. Și lista continuă – cu nerespectarea și nejustificarea recomandărilor, cu afișarea bugetului de cheltuieli CNAS în formate care nu sunt conformedatelor deschise, cu asistența medicală primară din România care nu are la acest moment aprobată o strategie, cu noile taxe din codul fiscal care ne vor duce la faliment, cu programe de sănătate mai mult sau mai puțin implementate, cu atitudini discreționare de intimidare și comunicate pe care le transmite către presă în încercarea disperată de a direcționa atenția publicului și a îi face responsabili pe medicii de familie de incapacitatea de managment a acestei instituții.

Deși CNAS încearcă acum să manipuleze publicul că din cauza noastră  contractul-cadru privind furnizarea de servicii medicale nu va intra în vigoare, noi susținem că restul segmentelor din sănătate nu sunt afectate, legal pot fi prorogate doar acele prevederi care au ca obiect de reglementare segmentul de asistențăprimară!

Dorim să răspundem la rumorile pe care CNAS le-a creat prejudiciind imaginea noastră: DA,  noi suntem medicii de familie nemulțumiți de cutumele instalate deja de prea mult timp în CNAS si vrem să creăm premizele unei relații contractuale bazate pe respect și reciprocitate!

Față de cele de mai sus, anunțăm pe această cale că vom depune în atenția Prim-ministrului în calitate de semnatar al Hotărârii de Guvern 432/2016 o plângere prealabilă în baza legii contenciosului administrativ privind nerespectarea transparenței decizionale de către CNAS. Iar la Casele județene de asigurări se vor înregistra de către reprezentanții locali ai medicilor de familie Notificări cu privire la nelegalitatea  actelor adiționale încheiate cu furnizorii de servicii medicale pentru luna iulie 2016, ca răspuns la solicitarea CNAS nr. P4775/23.06.2016 către toate CJAS şi CASMB.

Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha