Alergiile sunt reacții ale organismului rezultate din interacțiunea cu anumite substanțe, numite stimuli sau alergeni – care în mod normal nu declanșează simptome la persoanele sănătoase. La unele persoane însă, mici cantități pot genera reacții neplăcute, chiar grave uneori (ex: polen, acarieni, praf de casă, părul animalelor, anumite cosmetice, alimente, medicamente etc). Alergiile pot fi localizate la nivel respirator, digestiv, cutanat sau, în formele grave, la nivelul întregului organism.
Alergiile respiratorii cele mai frecvente sunt declanșate de alergeni sezonieri (polenul unor plante), care ajung în organism prin inhalare (respirație). Unele persoane sunt alergice la polenul arborilor și arbuștilor, altele sunt alergice la polenul de graminee (cereale).
Pentru prevenirea alergiilor este important să fie cunoscută substanța alergizantă, evitându-se, pe cât este posibil, contactul cu aceasta iar, în cazul alimentelor și medicamentelor care provoacă manifestări alergice, renunțarea completă la acestea. De multe ori se constată existența alergiei la mai mulți alergeni.
Este importantă echilibrarea sistemului imunitar prin intermediul alimentației (consum de antioxidanți), odihnei, evitarea abuzurilor de orice fel. Este de asemenea importantă, mai ales în cazul alergiilor cronice, deparazitarea periodică a organismului - paraziții sunt frecvent întâlniți și sunt factori alergizanți puternici.
O protecție eficientă în alergii, cu creșterea rezistenței organismului și ameliorarea simptomelor alergice (respiratorii, digestive sau cutanate) realizează preparatul fito-gemoterapic Alectra.
Alectra este un produs original, 100% natural, o combinație de 2 extracte, unul gemoterapic si altul fitoterapic:
• extractul gemoterapic din muguri de Coacăz negru, considerat a fi „cortizonul” natural al gemoterapiei, fără efecte secundare și
• extractul fitoterapic din rădăcină de Astragalus membranaceus, plantă folosită de peste 2000 de ani în medicina tradițională chineză, care crește rezistența organismului, susținând revenirea la normal a sistemelor fiziologice stresate (efect adaptogen), antialergic și puternic antioxidat.
În cazul alergiei la polen, administrarea se face înainte de perioadele de expunere (cu 4 săptămâni înainte de apariţia alergenilor) și în timpul expunerii la alergenii sezonieri.
În timp, se poate obține diminuarea reacțiilor alergice la contactul cu alergenii.
În cazul altor tipuri de alergii, se recomandă cure periodice, de 2 luni.
Gemoterapia, terapia cu extracte din părți tinere de plante, se dovedește a fi un real sprijin pentru ca organismul să facă mai bine față la contactul cu alergenii.Extractele gemoterapice pot fi asociate tratamentului medicamentos sau administrării altor preparate naturale.
Trebuie să se țină însă cont de faptul că organismul bolnav nu trebuie „forțat“ cu prea multe preparate, chiar și naturale. Este esențial ca acesta să-și mobilizeze propriile forțe în lupta cu boala.
Consultul medical pentru stabilirea diagnosticului de alergie este obligatoriu, iar tratamentul medicamentos nu trebuie întrerupt fără avizul medicului specialist.
Pentru o abordare cu preparate naturale, vă recomandăm să apelați la medici specializați în terapii complementare, precum gemoterapia, fitoterapia sau homeopatia.