Ambliopia (funcţională) sau „ochiul leneş” reprezintă scăderea acuităţii vizuale la un singur ochi (mai rar la ambii ochi) în urma unei dereglări a vederii binoculare şi/sau deprivării vizuale, fără existenţa unei leziuni organice – o afecţiune a retinei sau a nervului optic.
Ambliopia poate apărea de la naştere până pe la 6-7 ani, când are loc maturarea completă a sistemului vizual. Este cu atât mai gravă cu cât apare la o vârstă mai mică, deoarece afectează dezvoltarea vederii binoculare (capacitatea de a vedea cu ambii ochi o singură imagine).
Întrucât copilul cu ambliopie nu realizează că are vederea mai scăzută la un ochi, deoarece el vede bine cu ambii ochi deschişi, creierul are tendinţa de a ignora (de a suprima) imaginea neclară de la ochiul cu probleme, instalându-se astfel rapid ambliopia.
Cele mai frecvente situaţii în care apare ambliopia funcţională sunt strabismul şi anizometropia (diferenţa de dioptrii între ochi).
Ambliopia din strabism (ambliopia strabică) apare din cauza supresiei imaginii de la ochiul deviat, cu scopul evitării diplopiei. În caz de anizometropie, când copilul se naşte cu o diferenţă de dioptrii între ochi, în lipsa ochelarilor corespunzători, ochiul cu dioptria mai mare, care vede mai neclar, nu este folosit şi se leneveşte, devine ambliop.
Dacă există defecte de dioptrii mari, bilaterale, necorectate (cel mai frecvent în hipermetropiile mari), ambliopia se poate instala şi bilateral.
Ambliopia mai poate apărea şi din cauza lipsei stimulării vizuale timp îndelungat, aşa cum se întâmplă în cataractă, în afecţiuni ale corneei sau în ptoza palpebrală unilaterală totală. Fără un tratament precoce la ochiul afectat este posibil ca vederea normală să nu mai poată fi recuperată.
Ambliopia funcţională are şanse de vindecare dacă este diagnosticată şi tratată cât mai repede, înaintea vârstei de 6-7 ani. În anumite situaţii (în anizometropii) se pot obţine rezultate bune şi la vârste ceva mai mari (10-12 ani).
Atât în anizometropie cât şi în strabism, prima etapă a tratamentului constă în corectarea defectelor de dioptrii existente, când e cazul (prin prescrierea de ochelari), urmând apoi începerea ocluziei.
Ocluzia reprezintă metoda cea mai eficientă de recuperare a vederii şi constă în acoperirea ochiului bun cu un plasture special, în scopul forţării ochiului leneş „să vadă”. Schema de acoperire este stabilită de medic, în funcţie de severitatea ambliopiei, de vârsta copilului şi de cauza determinantă, iar durata tratamentul variază în funcţie de aceiaşi factori.
O metodă mai puţin eficientă şi folosită mai rar este penalizarea optică, prin ochelari sau prin instilarea de atropină în ochiul sănătos.
Controalele oftalmologice periodice sunt esenţiale în timpul tratamentului (şi după), pentru prevenirea recăderilor, care apar mai ales la întreruperea prematură a ocluziei.
De foarte multe ori, în cazul unui copil cu strabism, părinţii sunt interesaţi doar de aspectul estetic al problemei şi doresc „doar” îndreptarea ochilor, fără să înţeleagă că recuperarea vederii ochiului ambliop este un prim pas esenţial, iar abia după recuperarea vederii putem trata eficient strabismul. Nu prin operaţie recuperăm vederea, ci prin ocluzie şi/sau ochelari, iar operaţia de strabism are mai multe şanse de stabilitate în timp la ochii care au vederea bună şi egală.
Întrucât premisa vindecării ambliopiei o constituie depistarea şi tratarea cât mai precoce a acesteia, este imperios să se facă un screening în acest sens! Fiecare copil trebuie să fie consultat de oftalmopediatru în jurul vârstei de 2-3 anişori şi oricând mai devreme dacă părinţilor sau medicului de familie li se pare ceva în neregulă.
geana mihaela alina
buna ziua!Am 23 de ani si am o hipermetropie de +5 si +5/75 la ochiul lenes..(ambliopie strabica cred..pentru ca atunci cand il citesc mai mult..deviaza putin)as dori sa stiu daca se mai poate corecta in totalitate prin inteventie chirurgicala(schimbare de cristalin)as dori mai mult din punct de vedere estetic..
Jan. 22, 2012, 8:27 p.m.Peles Iosif
Buna ziua, articolul a fost scris cu vreo doi ani in urma. Aai exista si in Romania o noua terapie numita NEUROVISION, utila pacientilor ambliopi. Exista cateva clinici in tara care o folosesc. iosif {at} revitalvision.ro succes
April 3, 2013, 6:26 p.m.