None

Angina pectorală şi riscurile cardiovasculare

     Fă primul pas în prevenirea riscurilor cardiovasculare printr-un consult la medicul specialist!

    Angina pectorală  se defineşte ca o durere toracică anterioară care are caractere relativ specifice:

  • Este localizată de obicei retrosternal (în spatele sternului) şi poate iradia la nivelul braţelor, mai ales cel stâng şi/sau la nivelul mandibulei;
  • Apariţia în crize de scurtă durată (3-15 minute);
  • Durerea este constrictivă, asemănată adesea cu “o gheară” sau cu caracter de apăsare;
  • Este declanşată cel mai adesea de efort sau de emoţii;
  • Este adesea însoţită de transpiraţii;
  • Cedează prompt , în primele 2-3 minute, la administrare de nitroglicerină.

    Angina pectorală este expresia ischemiei miocardice (aport insuficient de oxigen la nivelul muşchiului inimii) şi apare în urma stenozării (îngustării) unuia dintre vasele de sânge care irigă inima (arterele coronare), cel mai frecvent din cauza aterosclerozei; poate fi însă localizată mai rar epigastric “în capul pieptului”, putând fi astfel confundată cu o durere abdominală, strict precordial sau interscapular (în spate, între omoplaţi) sau numai într-o zonă de iradiere (de ex. în umăr).

    Crizele de durere anginoasă sunt deseori declanşate de: efort fizic, stres emoţional excesiv, trecerea bruscă la temperaturi extreme (foarte frig sau foarte cald), mese excesiv de copioase sau consum de alcool.

    Durerea anginoasă are caractere care o fac uşor de recunoscut: survine în accese/crize, la intervale variabile de timp, dar este similară de obicei ca descriere de la o criză la alta, pentru fiecare bolnav, cu mici variaţii privind intensitatea.

    Sediul durerii anginoase este tipic retrosternal (la nivelul sternului), în porţiunea medie sau inferioară.

   Iradierea durerii anginoase – cel mai frecvent se produce în umărul stâng şi pe faţa internă a braţului, antebraţului şi în ultimele două degete ale mâinii stângi sau la baza gâtului.

    Senzaţia dureroasă anginoasă este tipic de constricţie sau presiune retrosternală.

    Mai rar, bolnavii descriu durerea ca fiind o senzaţie de arsură sau disconfort greu de definit. Senzaţiile dureroase situate precordial, descrise variabil de la o zi la alta, senzaţie de înţepătură sau junghi strict localizat într-un punct şi/sau care persistă ore sau zile sunt elemente mai puţin probabile de angină pectorală.

    Durata şi intensitatea durerii:

   Tipic pentru angina pectorală stabilă este că episodul dureros durează de obicei 3-5 minute. Durerea începe gradat, atinge un maxim, apoi senzaţia dureroasă se estompează sau dispare, după încetarea efortului sau după administrarea de nitroglicerină.

    Durerea anginoasă apărută în repaus sau cu durata mai mare de 20 minute este extrem de periculoasă, pentru că poate însemna apariţia infarctului miocardic acut .

    Pacientul care prezintă acest tip de durere trebuie să se prezinte de urgenţă la spital.

    Condiţiile de apariţie a durerii anginoase sunt cele care cresc consumul miocardic de oxigen sau cele care scad fluxul sangvin în arterele inimii (arterele coronare): efort, emoţii, frig, prânzuri prea copioase, tulburări de ritm cardiac (tahiaritmii), dar poate apărea şi în repaus sau în somn.

    Factorul cel mai comun care induce durerea anginoasă este efortul fizic: durerea apare după începerea efortului şi încetează în câteva minute la repaus.

   Dacă boala progresează (stenoza coronariană devine mai severă), durerea anginoasă este declanşată la eforturi din ce în ce mai mici. Accesele anginoase pot apărea şi în repaus, aparent nemotivat. Angina de repaus are frecvent semnificaţia unei afectări coronariene mai severe.

   Durerea poate fi singura manifestare clinică a anginei pectorale, dar, la unii pacienţi, mai ales dacă ischemia este mai severă, se poate însoţi de simptome asociate, tranzitorii: dispnee (senzaţie de greutate în respiraţie), transpiraţii, paloare, greaţă, slăbiciune. Aceste simptome asociate apar mai frecvent în infarctul miocardic acut şi mai rar în angina pectorală.    

    Încetarea crizei anginoase poate surveni spontan, după încetarea efortului sau după administrarea de nitroglicerina sublingual. De regulă, criza anginoasă cedează prompt, în câteva minute (1-3 min.) după administrarea de nitroglicerină (tablete sublingual sau spray). Dacă durerile cedează în mai mult de 20-30 de minute după administrarea de nitroglicerină, probabil că nu sunt de origine ischemică sau de suferinţă miocardică mai severă.

    Adresaţi-vă pentru consultaţie unui medic cardiolog! Ajutorul lui începe prin a va îndruma cum să reduceţi riscurile cardiovasculare ale unor crize anginoase sau chiar, mai rău, ale unui infarct miocardic.

    Uneori, dacă vă lăsaţi îndrumaţi, ajutorul lui se opreşte aici, însă pentru diagnostic pot fi necesare câteva teste, incluzând:

  • Electrocardiograma de repaus - înregistrează activitatea electrică a inimii în repaus şi poate decela anumite modificări de segment ST şi unda T.

    Electrocardiograma de efort - este un test necesar pentru a obiectiva atât impactul efortului asupra activităţii electrice a inimii cât şi toleranţa bolnavului cu CI la efort.

  •  Înregistrarea Holter a activităţii electrice a inimii - permite înregistrarea continuă a potenţialelor electrice pe o durată de 24 h.
  •  Ecocardiografia - se efectuează cu ajutorul unui aparat (ecocardiograf) care dispune de o sondă ce se plasează pe torace şi care furnizează informatii despre: mărimea inimii (o inimă „mărită” poate fi rezultatul hipertensiunii arteriale, a valvelor cardiace deficitare sau a insuficienţei cardiace), mişcarea muşchiului cardiac (afectarea mişcării unei părţi din muşchiul inimii apare secundar infarctului miocardic sau în boala cardiacă ischemică avansată), aorta (ecografia cardiacă este utilizată de rutină pentru a diagnostica dilatarea de aortă), cheaguri de sânge sau tumori care se pot găsi în inimă.
  • Coronarografia - această investigaţie utilizează razele X şi un produs de contrast pe bază de iod. Principiul său este de a oferi unui medic cardiolog posibilitatea de a vizualiza arterele coronare prin opacifierea lor cu o substanţă de contrast.

    Un cateter este introdus înăuntrul vaselor de sânge (artera femurală) şi deplasat până în apropierea inimii, unde este injectată substanţa de contrast, care se amestecă cu sângele: astfel, sistemul de vascularizare a inimii devine vizibil. Dacă un obstacol este pus în evidenţă se efectuează angioplastia coronariană, care constă în dilatarea vasului de sânge îngustat, cu ajutorul unui balon şi, eventual, şi cu un stent.

    Consultul cardiologic împreună cu investigaţiile propuse de medicul specialist au drept scop depistarea factorilor de risc cardiovascular la care sunteţi expuşi şi începerea cât mai rapidă a demersurilor în tratarea acelora care pot degenera în cazul în care vă afectează pe perioade lungi de timp. Beneficiul major al inducerii unui comportament responsabil faţă de riscurile cardiace pe care le prezentaţi constă atât în îmbunătăţirea sănătăţii dumneavoastră cât şi în evitarea însumării tuturor acelor factori cauzali care vă pot produce accidente cardiovasculare. Aşadar, îngrijiţi-vă şi întăriţi-vă inima, pentru a evita ca sindromul cardiopatiei ischemice să acţioneze precum o bombă cu efect întârziat!  

Comentarii


Nicolae Monica

Buna ziua! As vrea sa aflu cat mai repede,aseara am atitpit,si dintr o data m am trezit cu o durere in spate si in capul pieptului tin sa mentionez ca sunt insarcinata in luna a5 a,durerea a durat cam o 40 de min,am crezut k sunt contractii,dar nu,pana sa adorm nu puteam sa respir chiar m am fortat sa pot sa respir.. Ce sa fie ? Va rog sa mi raspunde ti cat mai repede! Va multumesc

Jan. 12, 2015, 10:12 a.m.
0
0

Saptamana Medicala Administrator

Va sugeram sa contactati medicul dumneavoastra obstetrician sau medicul de familie.

Jan. 12, 2015, 10:43 a.m.
0
0
Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha