Fie că vorbim despre bărbați sau despre femei, constatăm tot mai des că oamenii se simt epuizați, lipsiți de motivație și energie, îngreunați sub povara grijilor și a stresului cotidian. Ușor, ușor apar neînțelegeri și divergențe în cuplu sau cu persoanele apropiate. Parcă nimic nu merge, starea noastră generală se deteriorează, nu mai simțim bucuria și entuziasmul care ne pot duce la exaltare și la trăirea unei vieți împlinte. Ne îndepărtam de oamenii apropiați și simțim că nu ne mai conectăm cu aceștia. Dar lucrurile nu trebuie neapărat să stea așa, ține de noi să schimbăm această perspectivă, cu puțin ajutor dacă ne îndreptăm resursele în direcția oportună o să observăm că viața și sănătatea noastră se poate îmbunătăți.
Fericirea, sănătatea și stările psiho-emoționale merg mână în mână. Află că stresul emoțional a devenit principala noastră “boală”, mai corect spus, este sursa bolilor noastre și a vieții lipsite de împlinire. Primele semne că ceva nu se derulează bine în sufletul și în corpul nostru sunt oboseala, stările apatice, lipsa chefului, libidoul scăzut, dereglările hormonale, tulburările menstruale, problemele de erecție sau ejaculare, pe scurt problemele din sfera endocrină și sexuală, pentru că acestea au cea mai mare legătură cu ceea ce simte psihicul nostru.
Te întrebi, dar ce legătură are stresul cu dezechilibrele hormonale, cu sistemul endocrin, cu organele genitale și practic cu viața sexuală, de la libidou și satisfacție până la fertilitate și sarcină. Află că nervul vag, care pleacă de la nivelul creierului către restul organelor din corp, este principalul nerv al sistemului nervos vegetativ fiind o sursă a fibrelor nervoase parasimpatice pentru toate organele interne. Astfel, în funcție de percepțiile și stările emoționale se declanșează în corp o serie de procese care conțin informațiile date de ceea ce simțim și percepem emoțional față de mediul exterior. Așa se face că avem tulburări de natură sexuală, dureri de cap, disfuncții hormonale și chiar tulburări de digestie și tranzit.
Cum ne corectăm comportamentul și sănătatea?
Primul pas este acceptarea și conștientizarea că nu trăim în armonie, nici psihic și nici fizic, apoi analizăm simptomele fizice pe care le constatăm în corp și ce anume ne deranjează.
Când vorbim despre tulburări de ordin emoțional și despre stres, primul care are de suferit este sistemul endocrin, astfel constatăm tulburări hormonale care se manifestă la femei prin indispoziție, lipsa atracției față de partener, tulburări de menstruație, lipsa ovulației, infertilitate, dureri menstruale accentuate, sângerări menstruale abundente etc.
În schimb, la bărbați se observă simptome precum irascibilitate, nervozitate, lipsa apetitului sexual, disfuncții erectile, ejaculare precoce, infecții urinare și mai târziu probleme de prostată. Aceste fenomene se întâmplă pentru că echilibrul hormonal este ca un joc de domino, când au loc reacții în lanț. Practic dacă apare un dezechilibru cantitativ de cortizol sau acetilcolină spre exemplu, va conduce spre dezechilibrarea celorlalți hormoni, aceștia fiind interdependenți. De aici se instalează treptat disfuncții, afecțiuni și boală.
Cel de-al doilea pas după conștientizare este corectarea disfuncțiilor și a comportamentului. La început poate fi dificil să iți restabilești ritmul și modul de gândire, însă poți folosi mijloace de ajutor precum relaxarea, sportul, meditația, diverse terapii psihologice și utilizarea de plante medicinale care pot restabili echilibrul organismului, oferind nutrienți și ajutând la combaterea simptomelor resimțite.
Utilizarea plantelor medicinale la începutul acestui drum este mai mult decât indicată pentru că ne ajută să susținem acest proces care poate fi dificil pentru început, astfel vom vedea îmbunătațirea stărilor noastre și ne ajută să caștigăm încredere în capacitatea noastră de schimbare.
Pentru femei se găsesc numeroase astfel de plante medicinale cu rol de reglare hormonală. Un astfel de produs poate fi KAMAIANY®,
o abordare holistică a echilibrului hormonal feminin, a sănătații genitale, a sexualității și senzualității. Așadar, KAMAIANY ajută la normalizarea ciclului menstrual și la refacerea endometrului, ameliorând simptomatologia din timpul menstrei. Aduce un aport de fier natural și calciu, elemente esențiale în urma pierderilor menstruale. Susține capacitatea de adaptare a organismului feminin la stres, suprasolicitare și oboseală oferind o stare de relaxare.
În cazul barbaților, de asemenea, există plante cu rolul de a crește virilitatea, energia și potența, dar și de a menține sănătatea organelor, funcțiilor și glandelor sexuale (veziculele seminale, prostata, testicule etc). Un exemplu bun este POTENT POWER®, obținut dintr-o combinație de plante dedicate pentru a susține echilibrul hormonal masculin, masa musculară, circulația sanguină și metabolismul. Este un produs recunoscut pentru efectele sale de menținere a sănătății prostatei, a libidoului, a fertilității și a performanțelor sexuale masculine în condiții de stres și suprasolicitare psihică și fizică.
O alta plantă ce devine din ce în ce mai cunoscută și utilizată în Europa este ASHWAGANDHA®, o planta indiană cu rol adaptogen, eficientă în combatarea stresului și a oboselii cronice, care ne ajută să ne reglăm starea psihică, energia și vitalitatea, deci implicit și sănătatea organismului, astfel încât să fim apți spre a ne bucura de viața de zi cu zi, atât pentru barbați cât și pentru femei.
Important de reținut este că stările de disconfort și epuizare, care ne inundă psihicul și se proiectează sub formă de simptome și afecțiuni sunt doar niște momente trecătoare, pe care le putem schimba cu determinare și voință și cu puțin ajutor din partea naturii, prin excepționalele ei plante cu proprietăți medicinale și regeneratoare.
Ayurmed® – Arta de a trăi sănătos