51
None

Biomecanica piciorului şi metode de tratament cu orteze funcţionale

Curs introductiv, teoretic şi practic

18-19 iunie 2016, Cluj-Napoca

Aproximativ 10.000 de paşi ar trebuie făcuţi zilnic. Aceasta este recomandarea specialiştilor pentru o formă fizică bună şi un stil de viaţă sănătos. Când aceşti paşi nu sunt însă făcuţi corect din cauza afecţiunilor picioarelor, mersul ne poate face mai mult rău decât bine.

Asociaţia de Podiatriesubliniază grija ce trebuie acordată evaluării structurii piciorului pentru identificarea defectelor şi disfuncţiilor de mişcare şi organizează sub umbrela ei, Cursul de bază în biomecanica piciorului şi metode de tratament cu orteze funcţionale.

Dedicat fizioterapeuţilor studenţi şi absolvenţi de Medicină, Balneofiziokinetoterapie (BKFT), medicilor interesați de îngrijirea piciorului, dar şi asistentelor medicale, cursul se va desfăşura în zilele de 18 şi 19 iunie 2016, la Facultatea de Medicină din cadrul UMF „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca.

Deviza noastră este <Păşeşte cu încredere!>, iar pentru a ajunge la acest deziderat trebuie să ne cunoaştem foarte bine piciorul, structura lui, defectele sau leziunile de suprasolicitare.  Avem nevoie de informare corectă şi o bună pregătire profesională, iar acest curs de biomecanica piciorului este nu doar util, ba chiar necesar pentru practicieni, pentru a asigura o îngrijire corespunzătoare a persoanelor care se confruntă cu probleme din sfera biomecanicii piciorului”, a declarat dr. Norina Gâvan, Preşedintele Asociaţiei de Podiatrie.  

Cursul introductiv cuprinde atât oimportantă componentă teoretică, cât şi una practică. În ceea ce priveşte tematica abordată, aceasta vizează:

• Relaţia dintre deformităţile de origine biomecanică şi cele mai comune leziuni/patologii

• Biomecanica mişcării articulaţiei subtalare

• Poziţionarea neutră a articulaţiei subtalare

• Prezentarea și poziţionarea susţinătorilor; tehnica aplicării wedge-accesoriilor

• Analiza mersului

• Mecanica mişcării antepiciorului

• Poziţionarea neutră a antepiciorului şi măsurătorii

• Evaluarea şi diagnosticul deformităţilor antepiciorului

• Modelarea susţinătorilor şi poziţionare – workshop

Lectorul cursului va fi FKT. MT. Iulia Drăgoi, alături de lectorul invitat Ing. Dr. Daniel Petcu.

Cursul este organizat ştiinţific sub patronatul Asociaţiei de Podiatrie şi susţinut de Asociația Studenților și Absolvenților Fizioterapeuți din Cluj (ASAFC), în parteneriat cu Fast Fizio School şi Vasyli Medical România.

Detalii despre înregistrarea la acest curs pot fi obținute trimițând o solicitare la adresa: masteriuliadragoi@yahoo.com.

Asociația de Podiatriesprijină dezvoltarea podiatrieiîn România și creareameseriei de podiatru în țara noastră. Competențele specialistul podiatru includ tratarea multiplelor probleme la nivelul picioarelor de la cele de biomecanică, până la piciorul atletului, monturi, calusuri, bătături, unghii încarnate, infecții fungice la nivelul pielii și unghiilor sau cele asociate diabetuluipiciorul diabetic. În acest sens, Asociația de Podiatrie susține pregătirea asistenților medicali pentru a se specializa sau a obține competențe în podiatrie, prin implementarea de programe educaționale dezvoltate în cadrul Grupului Internațional de Lucru pentru Piciorul Diabetic al Federației Internaționale de Diabet.

PR&Comunicare: Sănătatea Press Group – Expertul tău în comunicare pe domeniul medical

Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha