„Cu viziune, dorință și determinare, putem schimba multe în România pentru persoanele care suferă de autism” – a declarat Steluța Moisescu, președinte și membru fondator al Asociației NIA Neurodiversity Academy.
Campus Lumya este un proiect social revoluționar pentru adolescenții și adulții cu autism, cu 800.000 euro investiți până acum.
Asociația NIA Neurodiversity Academy anunță cu bucurie progresul semnificativ al construcției Campusului Lumya, un proiect social unic în România, dedicat susținerii adolescenților și adulților cu autism.
Conform „CDC's Autism and Developmental Disabilities Monitoring (ADDM)-SUA”[1], un copil din 36 suferă la ora actuală de autism. În timp ce unele persoane cu autism au potențialul de a fi integrate social și se pot descurca singure, există cazuri în care tulburările din spectrul autismului sunt însoțite de dizabilități grave și necesită îngrijire și sprijin toată viața.
”De la obținerea terenului în luna martie 2023, am investit 800.000 de euro în dezvoltarea acestui campus, care va oferi soluții integrate educaționale, terapeutice, medicale, rezidențiale și programe de incluziune socială pentru persoanele cu autism. După o mobilizare exemplară, am finalizat lucrările de infrastructură pentru viitoarele clădiri, constând în fundații și o mare parte din rețelele exterioare. De asemenea, am finalizat lucrările de consolidare pentru clădirea existentă, care va funcționa ca clinică medicală. Suntem foarte bucuroși să anunțăm trecerea la o etapa următoare a acestui proiect: montarea suprastructurii realizate din confecții metalice, urmată de realizarea sistemelor de acoperiș și a pereților de închidere. Concomitent, pentru clinica medicală, vom finaliza lucrările de consolidare și vom începe finisajele interioare, exterioare și lucrările de instalații.
Pentru continuarea acestor lucrări, facem un apel către toți cei care doresc să investească în viitorul persoanelor cu autism și să ne susțină în acest demers. Raportul de activitate complet, informații detaliate despre proiect și impactul acestuia, precum și modalitățile prin care ne puteți sprijini, sunt disponibile pe site-ul nostru oficial https://www.lumya.ro/”, a declarat Steluța Moisescu, președinte și membru fondator al Asociației NIA Neurodiversity Academy.
Dorim să mulțumim Consiliului Județean Giurgiu pentru susținerea acestei cauze, oferindu-ne terenul necesar pentru realizarea acestui proiect, precum și reprezentanților Primăriei orașului Bolintin-Vale, cu care avem o colaborare excelentă și alături de care vom derula programe valoroase de incluziune pentru tinerii cu autism. De asemenea, suntem recunoscători tuturor celor care ne-au sprijinit financiar – fie companii, fie persoane fizice – precum și echipei extraordinare de voluntari și colaboratori care lucrează neobosit pentru a transforma acest vis în realitate. Toate gândurile noastre se îndreaptă și către comunitatea din ce în ce mai mare de părinți, care amplifică demersurile noastre pentru conștientizarea autismului și facilitarea incluziunii sociale a persoanelor afectate și a familiilor acestora.
Campusul Lumya nu este doar un proiect de construcție, ci un exemplu și un pas esențial către o societate mai incluzivă și mai empatică. Fiecare contribuție contează. Doar împreună, putem oferi persoanelor cu autism din România șansa pe care o merită pentru o viață mai bună.
Conform Institului Național de Sănătate Publică, în țara noastră, prevalența autismului în rândul copiilor de școală primară ajunge la 14,3%. Deocamdată, nu există o statistică oficială a persoanelor care suferă de autism, iar această afecțiune continuă să fie subdiagnosticată.