Rinichii sunt organe vitale, care curăţă sângele şi menţin echilibrele chimice ale sângelui, elimină excesul de apă şi produşii reziduali, produc hormoni care consolidează sistemul osos şi mențin sănătatea sângelui.
Insuficienţă renală
Dacă rinichii sunt deterioraţi, produşii reziduali şi excesul de apă se acumulează în circuitul sanguin. Această stare patologică este numită uremia, care se manifestă prin mâini şi picioare umflate şi respiraţie cu dificultate. Este posibil ca tensiunea arterială să crească, iar organismul să nu producă suficiente globule roşii. Este posibil să apară stări de oboseală, greaţă şi pierderea poftei de mâncare. Uremia netratată poate duce la crize convulsive sau comă și, în cele din urmă la, deces. Condiția în care funcţia renală ajunge la 15% sau mai puţin, se numește insuficienţă renală. Dializa sau transplantul pot înlocui funcţia renală pierdută.
Cum funcţionează dializa?
Prin dializă se elimină din organism reziduurile şi fluidele pe care rinichii nu sunt capabili să le elimine. De asemenea, dializa are rolul de a menține echilibrul organismului, corectând nivelurile diferitelor substanţe toxice din sânge. Fără dializă, toţi pacienţii cu insuficienţă renală completă ar muri din cauza acumulării toxinelor în circuitul sanguin.
Principiile dializei
Există două tipuri principale de dializă: hemodializa și dializa peritoneală. Indiferent de tip, obiectivele dializei sunt înlocuirea câtorva dintre funcţiile rinichiului. Tratamentul trebuie să înlăture produşii reziduali, să elimine excesul de lichid şi să echilibreze cantităţile de substanţe chimice (electroliţi) şi pH-ul organismului. O dializă presupune o membrană semipermeabilă (care permite trecerea excesului de lichid din sânge şi a unor produşi reziduali), un flux de sânge (care poate fi controlat de aparatul de dializă şi care cu cât este mai mare cu atât ajută la eficienţa procesului de dializă), lichidul de dializă (permite eliminarea produşilor reziduali din sânge şi conţine o gamă de substanţe care ajută la corectarea dezechilibrelor) şi o metodă de îndepărtare a excesului de lichid. În cazul hemodializei, aparatul de dializă utilizează presiunea pentru a împinge fluidul din sânge, prin membrană, în lichidul de dializă. În cazul dializei peritoneale, se utilizează glucoză în lichidul de dializă. Aceasta are ca efect stimularea eliminării excesului de lichid din sânge în fluidul de dializă.
Dializa Peritoneală
Dializa peritoneală (DP) se efectuează la domiciliu. Tratamentul poate fi efectuat fie pe durata nopţii, timp de 8-10 ore, fie prin 4 - 5 proceduri scurte efectuate pe durata zilei. Dializa peritoneală oferă flexibilitate, tratament adaptabil programului de lucru al pacientului, vieţii de familie şi angajamentelor sociale. De obicei, pacienţii vin la clinica de zi o dată la 3-6 luni pentru control. Multe persoane care fac DP se pot bucura de o dietă normală, fără prea multe restricții, dar este posibil să trebuiască să își modereze aportul de anumite alimente.
Hemodializa
Hemodializa (HD) este efectuată, de obicei, în spital sau în centrele de dializă, de 3 sau 4 ori pe săptămână, uneori chiar mai des. Procedura durează de obicei minimum 4 ore, dar poate dura până la 6 ore. Pe lângă durata tratamentului propriu-zis, ziua de dializă include și timpii de deplasare și timpii de aşteptare pentru începerea tratamentului. În total, hemodializa efectuată în spital poate ocupa multe ore din zi. Majoritatea persoanelor care fac hemodializă au restricții la consumul de alimente și aportul de lichide.
Care este tratamentul potrivit stilului dumneavoastră de viaţă?
Pentru pacienţii diagnosticați cu insuficiență cronică renală schimbările de dispoziţie, anxietatea, nesiguranţa, depresia, tristeţea, frustrarea şi iritarea nu sunt stări neobişnuite. Este dreptul pacientului de a se implica în luarea deciziei privind tratamentul renal care I se potriveşte cel mai bine stilului său de viaţă. Majoritatea dintre pacienţi dializaţi pot avea o viață normală, în care călătoriile, sportul şi socializarea sunt posibile. Acceptarea BCR (boală cronică renală) înseamnă continuarea unei vieţi ce merită trăită.
Un transplant de rinichi oferă cel mai bun rezultat şi cea mai bună calitate a vieţii. Cu toate acestea, nu oricine este potrivit pentru transplantul de rinichi, iar în prezent piața are un deficit de organe. Un pacient poate aştepta luni de zile, chiar ani, înainte de a obţine un transplant adecvat şi după aceea va avea nevoie de medicaţie pe toată durata vieţii. Prin urmare, dializa este primul pas de tratament pentru BCR.
Știința de a duce o viață normală ca pacient cu boală renală cronică
Pierderea funcţiei renale şi dependenţa de dializă duc la schimbări dramatice în viaţă. Mulţi pacienţi văd dializa ca pe un rău necesar. Ei fac dializă pentru a trăi, nu trăiesc ca să facă dializă.
Pentru a face față vieții cu tratament prin dializă, bolnavul trebuie să discute cu medicul; personalul medical are o vastă experienţă în îngrijirea pacienţilor cu suferinţă renală şi sunt puţine situaţii cu care să nu se mai fi întâlnit înainte. Adeseori, cu puţină informare sau cu mici modificări ale tratamentului, lucrurile devin mai uşor de înţeles, ceea ce vor ajuta bolnavul să vadă lucrurile cu mai mult optimism.
Nu trebuie să se teamă să împărtăşească medicului îngrijorările sale. O problemă împărtăşită este o problemă pe jumătate rezolvată!
Este important ca bolnavul să înţeleagă modul în care calitatea vieţii sale poate fi afectată de dializă. Problemele obişnuite pe care le întâmpină pacienţii includ:
Anxietatea: simptomele includ sentimentul de a nu putea controla şi obţine ceea ce pacientul doreşte. Adeseori, pulsul poate fi crescut pe parcursul dializei sau se poate resimţi o stare de anxietate înainte de începerea tratamentui zilnic.
Tulburările de somn: provocate cel mai frecvent de anxietate, de senzaţia de somn insuficient şi de trezire.
Depresia: poate fi uşoară, moderată sau severă. Este un diagnostic care se stabileşte pe baza unui grup de simptome. Acestea includ: stare permanentă de indispoziţie, lipsă de interes pentru orice fel de activităţi, tulburări de somn, lipsa poftei de mâncare, lipsa de concentrare şi oboseală.
Problemele sexuale: acestea pot apărea ca un efect secundar de natură fizică al insuficienţei renale sau asociat cu modificări ale felului în care bolnavul îşi percepe imaginea propriului corp.
