Farmacist Drd. Cosmina Bengescu
Într-o societate care judecă mai mult decât înțelege, corpul femeii devine prețuit doar prin prisma capacității lui de a da viață, dar trecut sub tăcere când acea etapă se încheie. Ce se întâmplă, însă, cu femeia când trupul ei nu mai răspunde acestui criteriu strâmt al fertilității? Este ea mai puțin femeie? Mai puțin întreagă?
În unele culturi asiatice, menopauza nu e un sfârșit, ci o trezire, o poartă deschisă către o nouă formă de libertate. Acolo, femeia care pășește dincolo de ciclul biologic este văzută ca un spirit renăscut, o ființă care nu mai este definită prin datoria de a dărui viață altora, ci prin dreptul de a-și aparține, în sfârșit, sieși.
De ce alegem, noi, să oprim povestea tocmai când ea începe să capete profunzime? De ce privim menopauza ca pe un apus, când poate fi, de fapt, răsăritul unei alte forme de lumină? De ce alegem să tăcem atunci când doare?
Recent, am avut șansa de a participa la unul dintre cele mai emoționante și complexe cursuri internaționale dedicate sănătății femeii, Women’s Health and Menopause, organizat de Harvard Medical School în Boston, alături de specialiști de top din toată lumea, dar și din România. Cinci zile în care am vorbit deschis, științific, dar și cu sufletul despre tot ce înseamnă menopauză — de la dezechilibre hormonale la pierderi de sine, de la terapii hormonale la stil de viață, de la sexualitate la depresie.
Când știința întâlnește inima
Ce am învățat acolo a fost mult mai mult decât o listă de protocoale medicale. Am învățat să privesc femeia aflată în această etapă nu ca pe o pacientă, ci ca pe o poveste. Una plină de schimbări, de frici, de reinventări. Cursul susținut de profesorii și medicii de la Harvard, dar și de nume internaționale precum Dr. Deborah Gomez Kwolek, Dr. Heather Hirsch sau Dr. Anna Cabeca a subliniat importanța unei abordări multidisciplinare și personalizate în menopauză.
Am aprofundat terapiile hormonale cu hormoni bioidentici, dar și alternativele non-hormonale. Am învățat despre impactul alimentației, somnului, mișcării și al sănătății emoționale. Și, mai ales, am învățat să pun întrebări. Nu despre rețetă, ci despre cum se simte o femeie în perimenopauză sau menopauză.
Farmacistul între știință și suflet
În România, farmacistul este adesea văzut doar ca o punte între medic și pacient. Dar realitatea este total diferită. Suntem primul sprijin, prima validare. Iar pentru femeile aflate în această etapă a vieții, atitudinea noastră face o diferență uriașă.
Menopauza nu trebuie să mai fie un subiect rușinos. Femeile din toată lumea încep să vorbească deschis despre asta — despre cum corpul se schimbă, despre cum libidoul scade, despre cum nu se mai regăsesc în propriile haine sau în propriul corp. Farmacistul educat, informat, dar și empatic, poate deveni o punte între tăcere și tratament, între neputință și soluție.
Cursurile internaționale, un dar pentru pacientele noastre
Cred cu tărie că formarea profesională nu se termină odată cu facultatea. Participarea la cursuri internaționale, cum a fost această experiență la Harvard, nu este despre prestigiu, ci despre responsabilitate. Societatea a evoluat, iar femeia și-a consolidat foarte bine locul și ne aflăm într-un context social în care aceasta merită să fie văzută în întregul său: trup, emoție, echilibru, dezechilibru. Iar noi, ca profesioniști, avem obligația să fim acolo — prezenți, educați și, mai ales, umani.
Menopauza este o tranziție. Nu este un sfârșit, ci o regăsire. Uneori tăcută, alteori dureroasă, dar mereu profundă. Iar dacă noi, farmaciștii, avem curajul să ne educăm continuu și să ascultăm dincolo de cuvinte, atunci poate că vom putea reda femeilor echilibrul hormonal și încrederea în sine. Important este să conștientizăm că, uneori, o simplă conversație în oficină poate fi începutul vindecării. De ce să taci când doare?
