În centrul de la Oradea au fost livrate şi instalate, pe lângă acceleratorul liniar de particule ARTISTE, un CT Somatom Definition şi un braţ ARCADIS Avantic. Dacă brahiterapia realizată prin intermediul acestui ultim echipament este o noutate pentru zona de vest a ţării, acceleratorul de particule a fost denumit un artist în domeniul iradierii eficiente şi ţintite.
Dr. Laurean Pop, coordonatorul proiectului "Centru de Oncologie Oradea" din cadrul Spitalului Municipal Oradea
De circa un an de zile s-au deschis porţile, la Oradea, a unui Centru de Oncologie construit la standarde europene: o clădire de patru etaje, două buncăre pentru radioterapie, dotări medicale noi.
Dr. Ovidiu Pop Laurean a reuşit să realizeze un punct de tratament de nivel european în parteneriat cu compania Siemens. Centrul a fost construit într-un interval de un an şi trei luni, de la turnarea fundaţiei până la inaugurare.
Când începe tratamentul unul bolnav de cancer?
L.P.: Tratamentul unul bolnav de cancer începe în momentul în care avem un diagnostic cert, care în general este un diagnostic histopatologic, adică un diagnostic care să confirme că există cancer, dar şi ce tip de cancer.
Cât de complicat e procesul de tratament?
L.P.: Acesta e adaptat pentru pacient. Există ghiduri unanim acceptate atât în Europa şi SUA, cât şi la noi în ţară pe tipuri de cancer şi pe tipuri de stadializări, adică cât de gravă este boala pacientului, dar ţinând cont de factorii şi de profilul biologic al pacientului care este verificat înaintea fiecărui tratament, se adaptează acestă schemă de tratament oncologic.
Care sunt cele mai mari obstacole care pot interveni în acest proces?
L.P.: În primul rând sunt obstacole legate de fonduri - să nu avem fonduri pe programul naţional de oncologie pentru cumpărarea unor medicamente. În al doilea rând pot fi factori legaţi de pacient – starea lui biologică din momentul când necesită tratamentul să nu permită tratamentul.
Cât de important este un diagnostic cât mai exact, care este momentul propice de a diagnostica?
L.P.: Momentul propice este cât de curând posibil. Un cancer diagnosticat în fazele sale incipiente duce în cea mai mare proporţie, cu tratamentul indicat, la vindecarea pacientului. Cancerul nu mai este acel coşmar, cum eram obişnuiţi în urmă cu 15-20 de ani. Tehnologia farmaceutică şi cea în domeniul radioterapiei au evoluat foarte mult iar un pacient diagnosticat în fazele incipiente ale cancerului are şanse foarte mari de vindecare. Referitor la exactitatea diagnosticului: ne preocupă acest lucru, din acest motiv în cadrul spitalului clinic municipal nu avem doar un centru de oncologie, ci am câştigat pe fonduri europene dotarea şi construirea unui bloc pentru chirurgie oncologică. Suntem în derularea unei construcţii pentru anatomie patologică, iar la acest capitol suntem printre unităţile cel mai bine dotate din ţară. Toate acestea concură la un diagnostic cât mai precis, alături de alte investigaţii imagistice sau endoscopice. Un diagostic precis presupune mai mulţi medici şi lucrul în echipă. Aceasta este cheia unui diagnostic exact pentru pacient.
Ce ne puteţi spune despre componenta de terapie?
L.P.: Diagnosticul oncologic se împarte în tratamentul legat de medicaţie (citostatic) şi cel legat de radiaţii – radioterapia – fiecare cu componentele ei. Oncologia este ca un arbore cu două crengi foarte groase, din care pleacă alte crengi mai subţiri dar care se întrepătrund şi au anumite relaţii.
Cum a schimbat procesul de diagnosticare şi tratament construcţia şi inaugurarea centrului de oncologie?
L.P.: Este primul astfel de centru din ţară. Nu vrea să înlocuiască institutul oncologic, ci este un ajutor, este ca o supapă pentru institutele oncologice, unde listele de aşteptare sunt foarte mari. Ideea acestor centre este de a prelua o parte din pacienţi. La nivelul Ministerului Snătăţii există ideea de a se multiplica acest tip de centru oncologic de la Oradea, care a fost un centru-pilot, pe lângă toate institutele de oncologie din ţară. Fiind o construcţie nouă, cu standarde europene, putem concura ca şi calitate a serviciilor hoteliere şi medicale cu ceea ce se oferă în alte state europene. Trebuie să ţinem cont că Oradea este la graniţa cu Ungaria şi pacienţii vor migra. Începând din octombrie 2013 este o liberalizare a pieţei serviciilor medicale în Europa. Asta înseamnă că dacă nu suntem pregătiţi, inclusiv în domeniul oncologiei, vom pierde pacienţi. Pacienţii vor duce banii asigurărilor din România în alte ţări. Ideea noastră e să aducem pacienţi din zona de graniţă, inclusiv Ungaria, să fie trataţi la noi. Avem contacte în acest sens şi suntem deschişi unei colaborări, deoarece fenomenul listelor de aşteptare este prezent şi în Ungaria.
În cât timp a fost finalizată construcţia efectivă a centrului?
L.P.: Timpul de realizare a fost foarte scurt, comparativ cu ce s-a întâmplat în România, centrul nostru a fost realizat într-un an şi trei luni de zile. Mai mult au durat ideile, dar construcţia şi dotarea a început în septembrie 2011 şi s-a terminat în decembrie 2012. Nu puteam să am aşteptări utopice, e o clădire de patru etaje, presupune ambulatorii, zone de buncăre, dotare, trainingul personalului. E ca o maşină cu facilităţi pe care vechile maşini nu le aveau.
Atunci colegii mei au trebuit să fie pregătiţi pentru a utiliza aceste maşini.
Despre dotarea cu echipamente a centrului ce ne puteţi spune?
L.P.: Echipamentele sunt de ultimă generaţie, din câte ştiu ele nu mai există în ţară, iar suportul tehnic acordat a fost deosebit. Vorbim de o firmă cu renume în domeniu.
Cum se reflectă acest prim an de funcţionare în statistici? Ce ne puteţi spune despre beneficiile aduse pacienţilor?
L.P.: Unul dintre indicatorii importanţi în actul medical este adresabilitatea. Dacă până în ultimii ani, pacienţii aveau tendinţa de a fugi în alte centre, la ora actuală ne confruntăm cu o tendinţă de a veni din alte judeţe. Asta ne creează probleme, sunt zile în care lucrăm până la miezul nopţii, din dorinţa de a nu refuza pacienţii şi de a nu-i pune să aştepte foarte mult. Acest lucru cred că spune totul despre partea hotelieră, dar şi despre dotare şi capacitatea personalului de a trata conform standardelor pacienţii oncologici. Pacientul oncologic are o caracteristică dată de boală. Nu doreşte doar tratamentul efectiv, ci şi integrarea cu alte specialităţi. Noi am dezvoltat şi psihologia oncologică, nu am rămas la nivelul de a asigura doar tratament.
Ne spuneţi un caz în care accesul la acest centru a făcut diferenţa?
L.P.: Da. Sunt pacienţi tineri pe care în trecut nu îi puteam trata cu tehnologia pe care o avem acum sau iradierea era foarte mare. Avem pacienţi primiţi de la institutul oncologic pentru că nu fac faţă, nu pot fi puşi pe o listă de aşteptare cu o durată foarte mare, astfel că sunt trimişi la noi. Prin tehnologia cu care e dotat centrul oncologic, am dezvoltat brahiterapia – suntem la început, dar colegii mei sunt specialişti pe această parte – ea se regăseşte în doar două centre publice din România. E posibil ca acest lucru să ne creeze în viitor o problemă prin creşterea adresabilităţii pacienţilor. Se face o mare diferenţă faţă de terapia convenţională, tratamentul cu acceleratoare liniare (brahiterapia) limitează enorm distrugerea ţesutului sănătos. Acest deziderat este cel mai important, să distrugem doar celulele canceroase, să facem cât mai puţin rău pacientuui.
Dumneavoastră cu ce parte de echipamente luaţi contact?
L.P.:Eu sunt în partea de anatomie patologică în diagnostic, deci nu iau legătura direct cu aparatura, ci ca manager legat de mentenanţă, întreţinere, pregătirea personalului. În acest sens am construit un centru oncologic cu două buncăre. Momentan din cauza finanţării am instalat doar un buncăr, urmând ca în viitor prin fonduri proprii ale primăriei municipiului Oradea sau prin Ministerul Sănătăţii să reuşim să asigurăm instalarea unui al doilea accelerator. În acest mod vom avea un backup, dacă se întâmplă ceva cu un aparat, pacientul ştie 100% că putem trece la celălalt aparat.
Veţi merge pe aceeaşi tehnologie?
L.P.:De la bun început, nu ne-am gândit doar să dotăm centrul oncologic. Ştiam de ce fonduri dispunem, dar am structurat acest centru astfel încât să aibă imagine în oglindă, atât pentru simulatoare cât şi pentru acceleratorul liniar. Nu are rost să dublăm şi partea de simulare, şi pe cea de tratament atâta timp cât putem folosi un echipament de care suntem mulţumiţi. Vom merge sigur pe aceeaşi idee.
Ce opinie v-aţi făcut despre echipamentele Siemens în acest an de funcţionare şi poate anterior?
L.P.:Cu echipamentele Siemens lucrăm de mult timp, în special pe partea de imagistică. Aparatele sunt performante, e clar, sunt fiabile, fără probleme de intervenţie. Al doilea lucru important e ca atunci când ai o problemă, să ai o echipă de tehnicieni în spate care să îţi poată rezolva problema cât mai repede. Nu a fost cazul la aparatura din centrul oncologic. Am avut mici probleme la aparatura de imagistică dar eu consider că un termen de 24-28 de ore de rezolvare a problemei este un termen acceptabil oriunde, nu doar în România. Nu s-a întâmplat ca acest termen să fie depăşit. Firma Siemens a înţeles că nu este doar un provider de aparatură, ci şi de soluţii. Este şi meritul celor care conduc compania. Au înţeles că atunci când vinzi un aparat te legi de instituţia care l-a cumpărat pentru mai mulţi ani prin mentenanţă şi prin service-ul pe care îl asigură. De multe ori, service-ul şi mentenanţa fac diferenţa între o firmă şi alta sau dintre un aparat şi celălalt.
Care sunt aşteptărie dumneavoastră pentru derularea acestor proiecte?
L.P.:Dacă vom sta cu mâna întinsă nu ne va ajuta nimeni. Am învăţat că trebuie să căutăm noi fonduri. O sursă principală de finanţare rămâne Ministerul Sănătăţii şi bugetul local, dar ele depind de economia ţării sau a regiunii. De aceea, spitalul clinic municipal a învăţat să dezvolte parteneriate publice-private. Susţinem faptul că aceste parteneriate, făcute pe baze corecte, aduc beneficii celor doi parteneri şi pacientului. A doua sursă sunt fondurile europene. Avem în cadrul spitalului multe proiecte pe care le-am realizat pe fonduri europene. Menirea unei conduceri este aceea de a găsi surse alternative de finanţare. Putem intra în parteneriate cu companiile mari, cum este şi Siemens, sau putem dezvolta anumite proiecte în momentul în care găsim surse alternative. Preferăm firmele mari fiindcă avem o siguranţă a derulării contractului nu doar până la instalarea unui aparat, ci pe termen lung. Centrul de oncologie prezintă o schimbare radicală. El a fost conceput nu să răspundă nevoilor României actuale, ci ale Europei. Pe de altă parte, circuitele, spaţiile largi au făcut din acest centru să nu mai aibă aspectul unui spital. Pacientul vine cu un confort psihic deosebit. După cum spuneam, componenta psihologică a pacientului oncologic este foarte importantă. Am schimbat câte puţin la fiecare nivel. Putem perfecţiona, suntem ajutaţi de pacienţii noştri.
Meszaros Levente
Bună ziua!Socrul meu a fost diagnoztizat în august cu cancer la stomac care a făcut metastază la ficat.Are 70 de ani și mai are probleme și cu inima.Medicul gastroenterologic nu a recomandat chimioterapia,fiind că,așa ne-a spus,mai mult rău face decât bine.Totuși,am vrea să știm dacă nu ar fi bine să urmeze un tratament oncologic.Vă rog frumos să mă ajutați cu informații cum putem să ne programăm la centrul oncologic și ce fel de criterii sau demersuri sunt necesare pt. internare.Mulțumesc frumos și vă doresc o zi bună în continuare.
Nov. 8, 2015, 8:40 p.m.Saptamana Medicala Administrator
Va sugerez sa sunati la Spitalul Judetea Oradea la tel: 0259/211345 sau 0259/434406 si sa cereti un contact al Centrului de Oncologie din Oradea
Nov. 9, 2015, 8:19 p.m.petretchi
REGIUNEA DE EXAMINAT: RMN COLOANA LOMBARA CU SUBSTANTA DE CONTRASTFara modificari de aliniament al corpilor vertebrali lombari.Mici hernii intrasomatice in platourile vertebrale L4 si L5.Incipiente modificari de artroza la nivelul fatetelor articulare.Prolaps L3 cu ingustarea recesurilor.Prolaps L4 cu ingustarea recesurilor, predominant al celui stang , cu atingere radiculara L5 bilaterala; ingustare foraminala bilaterala, cu atingere radiculara L4 bilaterala.Usoara ingustare foraminala L5-S1 bilaterala, cu atingere radiculara L5 bilaterala.Formatiune tumorala sacrata, cu aspect infiltrativ , cu extensie la nivelul osului iliac stang, si presacrat, precum si la nivelul pedicului stang al corpului vertebral L5, si discret la nivel foraminal stang, L5-S1, cu extensie pe traiectul radacinilor L5 si S1 stangi, Leziunea prezinta extensie intrapelvina, adiacenta muschilor iliac si psoas stang, cu discreta infiltrarea muschiului iliac stang, si mansonarea arterei iliace interne stangi, anterior cu interesarea ambilor muschi piriformi, precum si extern la nivelul muschiului paravertebral stang. Leziunea intereseaza gaurile sacrate bilateral si prezinta extensie intracanalara la nivel S2-S3.Modificari de structura osoasa la nivelul corpilor vertebrali T11, L1, L2 si L4 si L5 care ridica suspiciunea unor determinari secundare,La nivelul fosei ischioanale drepte, cu interesarea muschiulu iobturator intern, se evidentiaza o structura tisulara, de 3,7 cm-posibil tumorala secundara.Concluzii:Formatiune tumorala sacrata cu extensie intracanalara, la nivelul osului iliac stang, presacrata si in exterior la nivelul muschiului paravertebral stang, si cu interesarea radacinilor L5 si S1- aspectul ridica suspiciunea unui sarcom.Suspiciune determinari secundare corpi vertebrali toracali inferiori si lombari.
March 2, 2016, 12:24 p.m.ORBAN ERIKA
Buna ziua, as vrea sa donez sectiei ONCOLOGIE cei 2% din impozitul meu. Va rog trimiteti-imi formularul necesar acestui transfer. Va multumesc anticipat. Cu stima, Erika Orban.
April 29, 2016, 10:14 a.m.Saptamana Medicala Administrator
Sunati la Telefon : 0359-803800
April 29, 2016, 11:26 a.m.Kain Antonia
Buna ziua Acum 3 ani am facut la Cluj histerectomie totala, din cauza unui adenocarcinom de corp uterin, stadiul IA. Am 60 de ani. Dupa operatie, echipa medicala nu a recomandat alt tratament. Am fost la consult la 3 luni, apoi la 1 an, la 2 si apoi au spus ca nu mai este nevoie si totul e ok. Pentru ca locuiesc la Oradea, as dori un consult complex de specialitate. Va rog frumos sa imi faceti o recomandare. Multumesc frumos.
June 30, 2016, 9:01 p.m.OncoFort
Puteti incerca un second opinion la medicii austrieci la spitalul OncoFort. Mai multe detalii la call center 021-3230000 sau direct pe chat de pe site www.gralmedical.ro
July 1, 2016, 1:46 p.m.