Prof. Dr. Calin Giurcaneanu
Psoriazisul este mai mult decât o boală de piele, cu comorbidități multiple și implicații severe la nivel psiho-social, profesional și economic. Tratamentele dezvoltate au rezultate foarte bune. Și totuși, există pacienți care întrerup terapia. Cum poate fi îmbunătățită aderența la tratament?
Psoriazisul este o afecțiune dermatologică cronică cu multiple forme. Dincolo de afectarea pielii, psoriazisul are răsunet asupra întregului organism. Înțelegerea și descoperirea rolului pe care limfocitele și numeroasele citokine îl au în patogenia psoriazisului au permis formularea unor terapii inovatoare, cât mai țintite, fie că vorbim de agenții biologici, fie de cei moleculari.
Conform Organizației Mondiale a Sănătății, termenul de “aderență” este definit drept “măsura în care comportamentul unei persoane (inclusiv administrarea de medicamente) corespunde recomandărilor agreate cu un profesionist în domeniul sănătății”.
Din păcate, aproape inevitabil, ne confruntăm cu momente când pacienții temporizează, sau chiar renunță, la schema de tratament din diferite motive.
Non-aderența la tratament poate fi neintenționată, situație când pacientul uită sau își administrează tratamentul contrar indicațiilor primite din partea medicului curant, sau intenționată. Se recomandă investigarea factorilor care contribuie la non-aderență, aceștia fiind clasificați în multiple categorii. În primul rând, ne raportăm la factori care țin de pacient: vârsta, nivelul de educație, factorii cognitivi, ocupația, stilul de viață, percepția riscului, factorii psihiatrici, rațiunile religioase, etc. Evaluăm factorii care țin de boală și de tratamentul urmat, psoriazisul determinând relativ frecvent manifestări de ordin psihiatric, iar terapiile acestuia asociază destul de frecvent reacții adverse, fapt pentru care prescrierea unor asemenea medicamente se face pe baza unei examinări clinico-biologice detaliate a pacientului. Este important de menționat și factorii care țin de interacțiunea dintre pacient și furnizorii de servicii de sănătate, interacțiune care implică un întreg proces administrativ și birocratic.
Deoarece nu există o metodă ideală de investigare a aderenței, în cazul pacienților cu psoriazis, prescrierea unui anumit tratament trebuie sa fie precedată de o analiză cât mai îndetaliată a acestor factori, pentru a evita riscul non-aderenței. Comunicarea medic-pacient prezintă un rol fundamental, deoarece poate insufla încredere, siguranță și motivație persoanei suferinde. Eficientizarea și îmbunătățirea consultului, setarea unor așteptări realiste, deși necesită un anumit grad de experiență din partea clinicianului, pot fi determinanții unei bune aderențe față de tratament. Comunicarea cu membrii familiei, apropiații sau grupul de suport, poate asigura o mai bună înțelegere a nevoilor pacientului, poate optimiza procesul de supraveghere a acestuia, și implicit, creșterea gradului de aderență.
