Hernia de disc reprezintă una dintre cele mai frecvente patologii cu care ne confruntăm în cabinetele noastre de specialitate. Încă de când ne pregăteam pentru examenul de medic specialist, am acordat multă atenție acestei afecțiuni, știind că ne vom confrunta adesea cu ea. Colegii din generația mea știu bine că la începutul parcursului nostru în specialitate puneam cel mai mare accent pe evaluarea clinică şi reușeam să stabilim cu acuratețe, sau cel puțin așa credeam, un diagnostic corect, de cauzalitate, a durerii de spate. În acele timpuri se apela şi la mielografie pentru a avea un diagnostic mai aproape de realitate şi pentru a ușura munca neurochirurgului. Era un pas înainte pentru obținerea unui diagnostic cu acuratețe. Dar consecințele acestei investigații erau foarte neplăcute pentru pacient. Arahnoiditele lipiodolice, cu manifestări diverse, persistente, chinuitoare supuneau la o grea suferință pacienții; cu alte cuvinte, după intervenția chirurgicală scăpau de durerile lombo-radiculare, dar rămâneau cu dureri şi disestezii vertebrale.
(text adaptat) Diagnosticul clinic al herniei de disc urma algoritmul celor 5 sindroame: vertebral, dural, radicular, miofascial si neuropsihic. Am crezut şi cred în continuare în ele, chiar în era RMN-ului, pe care o trăim azi. Metodă salutară, fidelă, neinvazivă, netraumatizantă, fără urmări, cu foarte puține inconveniente şi limitări, între care se numără implanturile metalice, stimulatoarele cardiace, claustrofobia şi, în unele cazuri, obezitatea extremă.
Fiecare medic este fericit când are la îndemână investigații paraclinice care să îi susțină diagnosticul pozitiv. Dar, cu timpul, pe măsură ce numărul pacienților cu investigație RMN a crescut, m-am confruntat cu „surprize”. De cele mai multe ori, cånd eram sigură că mă aflu în fața unei lombalgii vertebrogene, spondilogene, statico-posturale, sau miofasciale, imaginea RMN evidenția una sau mai multe hernii de disc cu protruzii, prolaps, extruzie sau sechestru. În mintea mea s-a ridicat întrebarea: „cele 5 sindroame şi-au pierdut valabilitatea?” Continui să mă încăpățânez să cred că nu. În multe situații, durerile manifestate de pacienți erau ocazionale, uşoare, de tip mecanic, strict localizate, percepute mai mult ca o redoare. Pe parcursul a doi ani mi-am propus să urmăresc concordanța de diagnostic și am avut surpriza să constat că este de doar 65%; adică nu foarte mulțumitoare. Cele mai multe surprize au venit din partea persoanelor tinere, sub 30 de ani, cum este exemplul unui adolescent de 19 ani, la care RMN-ul a evidențiat 3 hernii de disc lombare. O primă observație: incidența herniei de disc este mult mai mare decât aparența clinică. Se ridică întrebarea: cât de mare e incidența formelor asimptomatice?
Căutând în literatura de specialitate am întâlnit mai multe studii ale unor confrați confruntați şi ei cu aceeași „surpriză”. Dr. Douglas M.Gillard a strâns informațiile din diferite studii şi a făcut o compilație interesantă. A luat persoane cu vârsta medie de 45 ani, fără profesii cu solicitări de ridicare, purtare de greutăți, nesupuşi vibrațiilor sau fără profesii statice; toate persoanele investigate prin RM lombar nu avuseseră niciodată vreo durere lombară sau radiculară, 38% dintre ei prezentau bombări ale discului, 29% protruzii discale, 10% extruzii, 0% sechestru şi 4% compresie radiculară discală. Cu alte cuvinte, 60% dintre adulții investigați aveau hernii lombare total asimptomatice! Îmi permit să extrapolez acest rezultat, care confirmă observațiile mele. Dacă incidența herniilor asimptomatice este atât de mare, persoanele desfășurându-și o viața absolut normală, înseamnă că se poate trăii cu această boală, chiar în absența tratamentului conservator. Mergând mai departe pe firul logic, înseamnă că un număr însemnat de hernii discale manifeste pot fi tratate conservator, fără intervenție chirurgicală. Noi, specialiştii în reabilitare medicală ştim acest lucru, dar nu rareori ne confruntăm cu indicația intervenționistă a neurochirurgilor, cu dilema pacienților şi aparținătorilor.
Puterea de convingere, experiența, profesionalismul nostru pe de o parte şi frica, refuzul intervenției de către pacient conduc la alegerea tratamentului conservator, cu mare succes în multe cazuri. Modalitățile de tratament sunt diverse, funcție de dotarea fiecărui centru.
Pentru specialitatea de Reabilitare Medicală, hernia de disc va rămâne o permanentă provocare în condițiile în care tehnicile chirurgicale minim invazive se perfecționează, informarea pacientului si accesarea acestor servicii devin mai facile. Pe de altă parte ştim tot din experiență că există recidive după intervenții. Ca urmare, să avem încredere în terapiile noastre, să le perfecționăm şi să le oferim pacienților toată priceperea şi dăruirea profesională.
