Dr. Daniela Cioplean
Oftalmologia pediatrică este definită ca subspecialitatrea oftalmologică având ca preocupări afecțiunile oculare ale copiilor, dezvoltarea vizuală și îngrijirea vederii copiilor. Oftalmopediatrie nu înseamnă numai tratarea unor afecțiuni ci și prevenirea acestora, multe din afecțiunile oftalmopediatrice cu consecințe dezastruoase asupra vieții și evoluției copilului putând fi evitate.
Consultul oftalmopediatric presupune, adaptat vârstei copilului, diverse metode de determinare sau estimare a acuității vizuale, examenul motilității oculare, teste de vedere binoculară, măsurarea refracției cu cicloplegie, examinarea atentă a polului anterior precum și a fundului de ochi. Durata unui prim consult la un copil la care se dorește o evaluare corectă poate să dureze chiar și mai mult de două ore dacă luăm în considerare că uneori copiii nu au neapărat dispoziția necesară pentru a se lăsa examinați.
Urmarea firească a consultului este discuția cu părinții, care trebuie să înțeleagă problema copilului lor. Acest lucru este foarte important, deoarece oftalmopediatrul nu va putea trata copilul dacă nu există suport total din partea părinților. Uneori, recomandările de tratament nu sunt din cele mai plăcute, de exemplu instilarea unor picături în scop terapeutic sau ocluzia unui ochi în scopul de a trata ambliopia, și atunci un parinte care va trata superficial problema riscă să tergiverseze sau pur și simplu să nu fie convins de necesitatea acestuia și să prefere varianta care nu necesită efort prea mare: căutarea unui alt medic și nerespectarea recomandărilor care presupun efort din partea lui.
În Europa, European Board of Ophthalmology (EBO) a pus la punct în ultimii ani sisteme de examene care pot să certifice competența în subspecialități oftalmologice precum: glaucom, cataractă și chirurgie refractivă și , mai nou, oftalmopediatrie și strabism. Necesitatea acestor certificări a venit în scopul de a ajuta medicii specialiști din țările în care nu există programe naționale de supraspecializare (așa cum este și România) să fie recunoscuți ca atare dar și pentru a ușura echivalarea competențelor la nivel european.
Din nefericire, la noi în țară, dat fiind numărul foarte mic al ofalmopediatrilor competenți, copiii sunt consultați în cabinete de oftalmologie pentru adulți, deși nu întotdeauna acestea dețin echipamentele și pregătirea necesară.
Uneori, simpla autointitulare ca oftalmopediatru este suficientă în România pentru ca părintele să-ți încredințeze vederea copilului său. Acest lucru nu este posibil decât în anumite țări, majoritatea din Estul Europei și probabil din alte țări mai puțin dezvoltate de pe alte continente. Din fericire, în ultimii 20 de ani s-au facut eforturi uriașe de către câțiva oftalmologi pentru a abilita această subspecialitate ca una reală și dificilă, cu miză uriașă și care a fost desconsiderată o lungă perioadă de timp și încă mai este și acum «Cenușăreasa» oftalmologiei.
Pentru mine rămâne cea mai frumoasă subspecialitate oftalmologică, pentru că nu te plictisești niciodată, pentru că privești întotdeauna spre viitor, pentru că satisfacțiile profesionale sunt uriașe și chiar dacă este dificilă și mare consumatoare de timp, nepermițând o abordare «industrială», nimic nu se compară cu ceea ce simți când un copil se uită la tine, doctorul, și spune «știi că te iubesc pentru că ai grijă de ochișorii mei ?»
