Populația României poartă amprenta specifică unui proces de îmbătrânire demografică, arăta Institutul Național de Statistică încă din anul 2014*. Din punctul de vedere al sănătății, procesul de îmbătrânire presupune o serie de caracteristici importante, ce se resfrâng asupra individului. Printre acestea se află fragilitatea, pierderea de masă osoasă (osteopenia) şi musculară (sarcopenia).
În Europa anului 2016, numărul maxim estimat de persoane afectate de sarcopenie se apropia de 20 de milioane. Cele mai recente studii privind prevalența sarcopeniei arată însă că numărul va depăși30 de milioane de vârstnici cu sarcopenie până în anul 2045**. Astfel, Organizația Mondială a Sănătății a recunoscut în octombrie 2016 sarcopenia ca afecțiune de sine stătătoare, până la acel moment fiind doar sindrom asociat geriatriei.
În acest context, compania de comunicare medicală Houston NPA, împreună cu Asociaţia pentru Prevenirea Osteoporozei din România (ASPOR), The American Association of Clinical Endocrinologists (AACE) Romanian Chapter și Colegiul Medicilor din Municipiul București (CMMB), organizeazăConferința Națională Sarcopenia și fragilitatea vârstnicului - Declinul funcțional musculo-scheletic, ce va avea loc în perioada 09-10 iunie 2017, la Hotel Ramada Parc, București.
Evenimentul își propune ca obiective facilitarea dezbaterilor între specialiștii implicați în diagnosticarea, tratarea și monitorizarea vârstnicilor, precum și furnizarea celor mai noi informații și direcții ale ghidurilor internaționale privind creșterea calității vieții pacienților. Astfel, pe durata celor două zile de eveniment (vineri 09 iunie, orele 13-20 și sâmbătă 10 iunie, orele 09-14), lectori de renume din mai multe specialități medicale implicate în managementul afecțiunilor pacienților vârstnici vor susține prezentări de înaltă ținută științifică și vor dezbate studii de caz.
Coordonatorii științifici ai manifestării sunt prof. univ. dr. Cătălina Poiană - președinte al Colegiului Medicilor din Municipiul București, Șef Disciplina de Endocrinologie Institutul Național de Endocrinologie „C.I.Parhon”, prorector UMF „Carol Davila” București, președinte AACE Romanian Chapter și dr. Gasparik Andrea Ildiko - președintele ASPOR, reprezentantul regional al Organizaţiei Mondiale de Osteoporoză şi membru al consiliului ştiinţific al Societății Europene - Aspecte Clinice şi Economice ale Osteoporozei şi Artrozei (ESCEO).
Conferința se adresează atât medicilor cu specialitatea endocrinologie, ortopedie, reumatologie, geriatrie, recuperare medicală, medicină internă, medicină de familie, medicină sportivă, nutriție, cât și farmaciștilor și asistenților, abordarea multidisciplinară a patologiei metabolice scheletice impunându-se ca o cerință a practicii medicale avansate, în interesul pacientului.
Programul va fi creditat de CMR, CFR și OAMGMAMR.
Tematică orientativă:
• diagnosticul și monitorizarea corectă în fragilitate și sarcopenie;
• osteosarcopenia, problemă majoră de sănătate publică;
• aspecte genetice și epigenetice ale declinului;
• metode de evaluare;
• rolul dietei și al exercitiilor fizice;
• prevenire și posibile soluții medicamentoase;
• obezitatea sarcopenică;
• riscul de cadere.
Organizatorii îi invită pe toți cei dornici să afle noutățile din domeniu să se alăture manifestării științifice, putând contribui astfel la îmbunătățirea calității vieții pacienților. Totodată, sunt așteptați toți aceia care pot iniția cu acest prilej noi căi de discuții, astfel încât impactul procesului de îmbătrânire asupra individului și asupra societății să fie cât mai mic.
Houston NPAeste o companie românească independentă, specializată în comunicarea medicală și socială. Înființată în 2009 de profesioniști entuziaști, cu experiență în industria comunicării medicale, compania și-a început activitatea cu scopul de a acționa ca o punte de legătură între publicul larg-asociațiile de pacienți-cadrele medicale-industria farmaceutică-presă-profesioniști în sănătate-autorități publice locale-structura de management a spitalelor. În prezent, numele Houston NPA este sinonim comunicării pe piața medicală, „rotiței” care pune în mișcare mecanismele sănătății prin proiectele dezvoltate.
Evenimentul pe scurt:
• serie de prezentări în plen(vineri 9 iunie, orele 13-20 și sâmbătă 10 iunie, orele 09-14);
• studii de caz abordate interdisciplinar;
• lectori de elită din mai multe specialități medicale;
• program creditatpentru medici, farmaciști și asistenți;
• taxe reduse până pe 7 aprilie.
Contacte:
Manager Proiect: Rodica Buliga – Project Manager Houston NPA
rodica.buliga@houston.ro ; 0733.076.382
Înscrieri participanți: Andra Bumbac – Coordonator evenimente Houston NPA
andra.bumbac@houston.ro ; 0756.030.372, 021-317.09.43