univ. dr. Simona Coşoveanu Asist.
Obezitatea este o afecţiune complexă, multifactorială, caracterizată prin creşterea greutăţii corporale pe seama ţesutului adipos. Pentru aprecierea obezităţii şi supraponderii la copil se folosesc: anamneză (cu identificarea copiilor cu risc crescut pentru obezitate), metode clasice (de estimare a adipozităţii corporale) şi metode avansate (de determinarea a adipozităţii totale).
1. ANAMNEZA
- Vârsta la debutul obezităţii. Perioadele de dezvoltare se caracterizează printr-o creştere intensă a depozitelor de grăsime şi reprezintă „perioadele critice” (perioada de sugar, prima copilărie, adolescenţa), vulnerabile pentru instalarea obezităţii;
- Rolul factorilor declanşanţi: infecţios, medicamentos, intervenţie chirurgicală (condiţie de stres), factori psihologici, supraalimentaţia (aport alimentar excesiv);
- Dezvoltarea pe etape de vârstă a copilului cu obezitate;
- Agregarea familială;
- Ancheta alimentară şi a activităţilor fizice;
- Relaţia aport alimentar - activitate fizică / sedentarism – obezitate.
2. METODE CLASICE, ANTROPOMETRICE (de estimare a adipozităţii)
2.1. Indicele ponderal
Creşterea normală este definită ca fiind progresia în greutate şi înălţime concordantă cu standardele stabilite pentru vârstă, sex şi potenţialul genetic al individului.
Percentilele, ca şi deviaţiile standard, desemnează abaterile de la valoarea medie.
De la naştere şi până la vârsta de 2 ani, pentru determinarea excesului ponderal se impune raportarea greutăţii actuale la greutatea ideală pentru talie/vârstă/sex. Greutatea ideală se apreciază cu ajutorul unor nomograme (care au specificitate regională) sau se calculează cu ajutorul unor formule. Se folosesc hărţile de creştere: greutatea/vârstă/sex, înălţimea/vârstă/sex şi greutatea/ lungime/sex/0-36 luni.
2.2. Indicele de masă corporală (IMC), indice Quettelet
- indicator antropometric, de evaluare a obezităţii, folosit la copilul mai mare de 2 ani;
- nu este un instrument de diagnostic, ci un indicator de screening, identificând starea de nutriţie;
- este specific pentru sex şi vârstă: se modifică odată cu vârsta, este diferit la fete şi băieţi, deoarece diferă adipozitatea corporală. IMC creşte rapid de la naştere, atingând valoarea maximă în jurul vârstei de 8 luni, apoi descreşte treptat, minimul fiind atins, în medie, în jurul vârstei de 5,5 ani, urmând o augmentare constantă a IMC odată cu vârsta;
- este o măsură indirectă a grăsimii corporale - se corelează cu măsurarea directă a adipozităţii prin absorbţiometrie cu energie dublă a razelor X (DEXA);
Graficele IMC ilustrează reboundul adipozitar (RA). RA apare de obicei între 4 şi 6 ani, atunci când IMC pentru vârstă/sex atinge un minim înainte de a începe să crească treptat spre adolescenţă şi vârsta adultă. Este considerat o perioadă critică, de creştere a riscului pentru apariţia obezităţii în copilărie, care poate să persiste la adult. Copiii care devin supraponderali sau care au o creştere rapidă a IMC în perioada RA au o probabilitate mai mare de a deveni obezi în copilărie şi mai târziu.
RA precoce (care apare înainte de vârsta de 5 ani) este asociat cu un risc crescut pentru obezitate la vârsta adultă, independent de obezitatea părinţilor şi de IMC-ul copilului în perioada de RA; având părinţii obezi, probabilitatea copilului de a deveni obez creşte de 4-5 ori (Summerbell et. al, 2005).
IMC-ul pentru vârstă se corelează cu factor de risc pentru boli cardiovasculare.
CALCULAREA ŞI INTERPRETAREA IMC
Etapa 1. Obţinerea cu acurateţe a măsurătorilor: greutatea (G) şi talia (T)
Etapa 2. Selectarea unei hărţi de creştere adecvate: IMC 2-20 ani - pentru băieţi sau fete
Etapa 3. Determinare: IMC = G actuală (kg) / T2 (m2)
Alte metode de determinare: programul EXCEL BMI calculator – www.cdc.gov/healthyweight/BMI, tabelele CDC 2000, Epi Info 2000 (folosit la nivel populaţional), SAS Program, BMI Wheel.
Etapa 4. Indicarea IMC pe harta de creştere
Etapa 5. Interpretarea IMC Standardizarea stării de nutriţie la copil în funcţie de percentilele IMC (CDC 2000, OMS 2011) STAREA DE NUTRIŢIE PERCENTILA IMC OBEZITATE IMC ≥ percentila 95 (+2DS) / sex / vârstă SUPRAPONDERE 85 ≤ IMC < percentila 95 / sex / vârstă GREUTATE NORMALĂ 5 ≤ IMC < 85 percentila / sex / vârstă SUBPONDERAL IMC < percentila 5 / sex / vârstă
2.3. Măsurarea grosimii pliurilor cutanate (abdominal, tricipital, subscapular), cu ajutorul caliperului, se foloseşte pentru a diferenţia masa adipoasă de cea musculară, în cazul unui IMC crescut.
2.4. Măsurarea circumferinţei abdominale şi a şoldului evaluează adipozitatea regională şi furnizează informaţii indirecte despre adipozitatea viscerală. Sunt indicatori frecvent folosiţi pentru aprecierea riscului de sănătate la adolescenţi, a comorbidităţilor apărute în cadrul obezităţii (DZ tip 2, HTA, hiperlipemie, hipertrigliceridemie, sindrom metabolic, boală coronariană).
2.5. Raportul circumferinţă talie/şold este o metodă indirectă de evaluare a depozitelor de grăsime intraabdominală şi a tipului de distribuţie a ţesutului adipos, utilizată la adolescent şi adult pentru evaluarea riscului cardiovascular şi la identificarea obezităţii de tip android sau ginoid.
3. METODE AVANSATE (de determinare a adipozităţii totale)
Ultrasonografia abdominală, absorbţiometria cu energie dublă a razelor X (DEXA), impedanţa bioelectrică, densitometria, computer tomograf, rezonanţa magnetică nucleară sunt folosite la o scară redusă şi, mai ales, în scopuri de cercetare, deoarece au un cost ridicat, disponibilitate scăzută şi necesită un nivel ridicat de instruire pentru utilizatori, pentru a asigura o fiabilitate corespunzătoare.
Impedanţa bioelectrică
Cea mai corectă definire a obezităţii este dată de mărimea excesului de grăsime corporală. Ea analizează rezistenţa electrică pe care o opun ţesuturile atunci când sunt străbătute de curent electric. Ţesutul adipos are o conductibilitate electrică mică, ceea ce permite determinarea cantităţii de grăsime. Procentul de ţesut adipos (%)= Masa de ţesut adipos (Kg)/Greutatea corporală (Kg) x100.
La naştere, procentul de masă grasă reprezintă 11-16% din greutatea corporală, în primele 4 luni se triplează (26%), ulterior, odată cu creşterea motricităţii şi intensificării efortului fizic, procesul de stocare lipidică încetineşte. În jurul vârstei 4-6 ani, organismul conţine cel mai mic procent de masă grasă (14%), iar ulterior, în perioada prepubertară, apare o creştere importantă a volumului ţesutului adipos, acesta ajungând la 18,4% la adolescenţă.
Până la vârsta de 16 ani, copilul este considerat obez dacă masa grasă depăşeşte cu mai mult de 20% valoarea de referinţă pentru vârstă şi sex, iar peste vârsta de 16 ani diagnosticul de obezitate presupune o masă grasă mai mare de 25% din greutatea corporală la băieţi şi peste 32% la fete.
Absorbţiometria cu energie dublă a razelor X (DEXA) este o examinare radiologică cu doză mică de iradiere, care permite măsurarea, cu un înalt grad de precizie, a masei osoase, a masei de grăsime.
Evaluarea ultrasonografică a grăsimii viscerale este cea mai sensibilă şi accesibilă metodă de apreciere predictivă a rezistenţei la insulină asociată cu tulburările metabolice, consecinţă a obezităţii la copil.
Unele studii au arătat că supraponderea şi obezitatea la copil sunt subdiagnosticate şi că, deseori, nu sunt urmate ghidurile de evaluare clinică, biologică şi de tratament.
În ceea ce priveşte evoluţia obezităţii, trebuie să ne îngrijoreze faptul că, în condiţiile schimbărilor în aceeaşi direcţie a stilului de viaţă, incidenţa bolii va fi în permanentă creştere. În ultimii ani, s-a înregistrat o creştere alarmantă a prevalenţei supraponderii şi obezităţii la copii (OMS, 2011), studiile efectuate arătând că obezitatea apărută în copilărie duce la scurtarea speranţei de viaţă, ca urmare a complicaţiilor pe care le determină.
