Droc Colonel Dr. Ionel
Încă de la introducerea la începutul anilor '90 a tehnicii de reparare aortică endovasculară (endovascular aortic repair; EVAR) pentru anevrismele de aortă abdominală (abdominal aortic aneurysm; AAA), treptat s-a îmbunătățit tehnologia stent-graft și experiența chirurgului a crescut considerabil.
Anevrismul aortei abdominale (AAA) rămâne o cauză importantă a morbidității și mortalității persoanelor adulte, iar prevalența se preconizează că va crește în paralel cu o populație globală îmbătrânită. AAA este în mod obișnuit asimptomatică, iar în absența screening-ului de rutină, diagnosticul este, de obicei, coincidențial atunci când imagistica evaluează plângerile medicale independente. AAA, odată diagnosticat, este monitorizat conservator prin imagistică medicală până când diametrul aortic se apropie de 50-55 mm, după care se efectuează tratamentul chirurgical potrivit. În prezent există un interes semnificativ în identificarea markerilor moleculari de valoare diagnostică și prognostică pentru AAA.
EVAR este un tratament eficace și sigur pentru anevrismele de aortă abdominală cu o anatomie favorabilă. Este o tehnică ce poate fi folosită atât la anevrismele operate de elecție, cât și la cele fisurate sau rupte (urgențe). Principala diferență între operația clasică deschisă și EVAR este caracterul minim invaziv.
Pacienții care prezintă anevrisme aortice abdominale sunt adesea tratați prin chirurgie deschisă, în ciuda faptului că reparația anevrismului endovascular este o metodă mai puțin invazivă și acceptată pe scară largă, cu beneficii clare pentru pacienții cu anevrism aortic. Există o dezbatere cu privire la beneficiul definitiv în repararea endovasculară a pacienților cu anevrism aortic abdominal. Scopul acestei revizuiri a literaturii de specialitate a fost acela de a determina dacă există tendințe în favoarea reparării fie deschise, fie endovasculare.
Managementul anevrismului de aortă abdominală (AAA) în chirurgia clasică deschisă este asociat riscului ruperii asociat speranței de viață și riscului mortalității perioperatorii. Riscul ruperii este de 1-3% pe an pentru anevrismele cu diametru transversal cuprins între 4-5 cm, crește la 6-11% pe an pentru anevrismele cu diametrul între 5-7 cm și poate ajunge până la 20% pe an pentru diametre mai mari de 7 cm. Candidați pentru chirurgie deschisă sunt pacienții anevrismali care prezintă simptome sau cei care prezintă o creștere rapidă a anevrismului.
Prin chirurgie deschisă se poate schimba segmentul aortic afectat cu un graft sintetic. Această procedură este însă cu risc major. Odată stabilită conduita chirurgicală, se stabilește zona de acces în funcție de implicarea arterelor renale și celor iliace. Cel mai folosit abord este cel transperitoneal.
În ultimii 20 de ani, tehnologia endovasculară a impulsionat EVAR de la o tehnologie obscură cu aplicabilitate limitată la a fi standardul de îngrijire într-un număr tot mai mare de indicații AAA. Utilizarea EVAR s-a lărgit atât de dramatic încât până la 77% dintre pacienți sunt tratați acum cu reparații endovasculare.
EVAR nu devine doar prima alegere a tratamentului pentru pacienții cu AAA infrarenal, ci și câștigă teren pentru gestionarea unei anatomii din ce în ce mai provocatoare. Interesant este faptul că beneficiile de supraviețuire în ceea ce privește mortalitatea operativă de 30 de zile pentru EVAR în comparație cu repararea deschisă rămân cele mai convingătoare la pacienții cu puține comorbidități sau fără comorbidități. Deoarece indicațiile se extind și aparatele se dezvoltă, cercetarea continuă este esențială pentru a asigura o utilizare eficientă, bazată pe dovezi.
