Rozeta Drăghici Psiholog
Depresia la persoanele vârstnice este considerată un proces normal și o consecință a îmbătrânirii. Dispoziția depresivă, simptomul principal al depresiei, poate fi mascată la vârstnici de tulburările de somn, pierderea apetitului, fatigabilitatea, care de obicei la persoanele tinere nu sunt atât de intense. Vârstnicii prezintă un tablou clinic mai sărac decât pacienții tineri, negând o serie de simptome importante, cum ar fi sentimente de culpabilizare, idei suicidare, chiar simptome psihotice.
Câteva dintre simptomele depresive mai frecvent întâlnite la vârstnici sunt: anxietatea, simptomele somatice, deteriorarea cognitivă, agitația psihomotorie, simptomele psihotice. Dispoziția depresivă este simptomul principal al depresiei la orice vârstă, totuși poate lipsi la multe persoane vârstnice depresive. De obicei, depresivii vârstnici își mențin reactivitatea emoțională la evenimente pozitive, incapacitatea de a se bucura pentru lucruri care le făceau plăcere înainte este indicator de severitate.
Fatigabilitatea sau lipsa de energie reprezintă un simptom frecvent, fiind prezent la majoritatea pacienților vârstnici. Somnul la pacienții depresivi este superficial, fragmentat, mai scurt decât normal, fapt care le dă impresia că nu au dormit, în același timp vârstnicii au nevoie de mai puține ore de somn și se trezesc adesea în timpul nopții din cauza unor nevoi fiziologice. Ținuta neîngrijită, tulburările apetitului sau pierderea în greutate pot fi indicatori precoce ai depresiei, dar pot fi prezenți de asemenea și în tulburările neurocognitive majore.
Modificările cognitive la pacienții vârstnici depresivi nu trebuie niciodată omise, deoarece acestea pot indica o „pseudodemență“, uneori secundară depresiei, reversibilă dacă este tratată la timp și corect. De cele mai multe ori se constată prezența simptomelor anxioase (sentimente de frică și nesiguranță, iritabilitate), dar care nu sunt suficiente pentru un diagnostic de anxietate, frica de moarte fiind caracteristică vârstei a treia. Anxietatea la depresivii vârstnici nu apare aproape niciodată singură, iar atunci când apare, unii autori au propus ca aceasta să fie considerată un semn al depresiei.
Simptomele somatice (dezvoltarea unei boli în absența unei cauze medicale) și delirul hipocondriac (preocupare persistentă sau frică asupra posibilităţii de a avea una sau mai multe afecţiuni grave, ameninţătoare de viaţă) sunt destul de frecvente la depresivii vârstnici, în comparație cu cei tineri. Punerea în evidență a simptomelor somatice este dificilă, din cauza numeroaselor comorbidități care pot exista la vârstnici și, ca urmare, acestea nu trebuie întotdeauna atribuite unei tulburări mintale.
Frecvența tentativei de suicid crește odată cu înaintarea în vârstă, pacienții de gen masculin având risc crescut. Comorbiditățile (bolile neoplazice, accidentul vascular cerebral, infarctul miocardic, bolile renale, diferite dizabilități), singurătatea și sentimentul de inutilitate, izolarea socială și sentimentul de excludere din viața celor dragi, cresc riscul de elaborare a unui plan anume pentru comiterea suicidului. Aproximativ două treimi dintre pacienții depresivi vârstnici prezintă gânduri recurente de moarte, inclusiv ideații suicidare, care nu sunt ușor de identificat.
Există definit un tablou clinic specific depresiei la vârsta a treia, caracterizat de: dispoziția depresivă, lentoare psihomotorie, hipoprosexie de concentrare (tulburare a atenției caracterizată prin diminuarea capacității de concentrare și a interesului pentru nou), deficit cognitiv, constipație, autopercepție scăzută a stării de sănătate și boală somatică, tablou care nu corespunde criteriilor operaționale pentru episodul depresiv.
Depistarea depresiei este de un interes primordial în geriatrie, deoarece de multe ori ea provoacă reducerea sau pierderea autonomiei. Simptomatologia depresivă severă şi prelungită tinde să se asocieze cu un risc crescut de declin cognitiv în populaţia vârstnică.
O evaluare psihodiagnostică trebuie să includă o istorie completă a simptomelor:
- când au început, cât au durat, cât de severe au fost, dacă pacientul le-a mai avut, ce tratament a urmat dacă au mai fost prezente;
- dacă pacientul consumă alcool sau droguri, a avut sau are gânduri de suicid;
- dacă au existat cazuri în familie, au fost tratate sau nu.
Dificultăţile de evaluare a depresiei la vârstnici includ: tendinţa de a nega sentimentele de depresie, predominanţa acuzelor somatoforme şi coexistenţa, într-o mare măsură, a tulburărilor cognitive.
În practică cel mai utilizate sunt întrebările în cadrul interviului cu pacientul referitoare la dispoziţie, motivaţie, activităţi, energie, somn, interese etc. Scalele care evaluează dispoziţia depresivă fac acest lucru la un nivel simptomatic, pornind de la premisa că există o relaţie liniară între scorul obţinut şi severitatea bolii.
Depresia asociată cu o afecţiune medicală este importantă la vârstnici având în vedere polipatologia frecventă şi cronicizarea unor boli, în contextul unei boli medicale este dificil de evaluat simptomatologia depresivă care
- poate reflecta stresul psihologic ce insoţeşte efortul de a face faţă bolii,
- poate fi cauzată de procesul patologic însuşi sau de medicaţia utilizată pentru tratarea lui,
- poate doar coexista în timp cu diagnosticul medical.
În funcție de severitatea depresiei se impune intervenția farmacoterapeutică cu recomandare de la medic psihiatru. Abordarea psihoterapeutică este eficace asupra depresiei ușoare sau moderate, cu efect pe termen scurt asupra dispoziției, interesului, anxietăţii şi simptomelor dureroase, asupra ratelor de recurenţă şi a calității vieții pe termen lung. Terapia trebuie adaptată la capacitatea cognitivă a persoanei vârstnice, este important să avem în vedere activarea comportamentală prin planificarea și organizarea zilnică, astfel încât persoana să fie scoasă din izolare și pasivitate. Este stimulată implicarea în acțiuni plăcute, utile, care să redea bucuria și sentimentul de a fi valoros, acceptat de cei din jur. Mediul online este din ce în ce mai agreat de persoanele vârstnice oferind posibilitate de a menține relațiile cu cei aflați departe și în același timp fiind adaptat contextului actual în care se impune distanțarea fizică.
