Prof. Dr. Mircea Cinteză
În aparență, ecuația obezității este simplă: aportul caloric depășește consumul. Excesul caloric ingerat se depozitează sub formă de țesut gras. Supragreutatea mergând până la obezitate are consecințe variate, începând cu cele cu mecanism simplu, ca cele osteo-articulare și continuând cu cele cu mecanisme mai complicate, ca diabetul sau hipertensiunea arterială.
În realitatea observațiilor științifice din ultimile decenii, obezitatea este de fapt o tulburare endocrină complexă, cu consecințe uneori neașteptate și cu rezolvări terapeutice mai complicate decât simpla inversare a balanței aport caloric – consum caloric.
În apariția obezității au contribuție, în afară de nutriție și factorii socio-economici, următorii factori:
- factorii genetici: unii indivizi sunt predispuși la depozitare mai amplă de grăsimi; unii autori consideră că între 40 și 70% dintre obezi ar avea predispoziție genetică pentru această condiție
- programarea fetală: după naștere, hrana cu lapte matern rezultă într-o proporție mai mică de obezi la maturitate
- microbiota intestinală, din ce în ce mai implicată în patologia generală, ar avea și rol în dezvoltarea și menținerea obezității
Între efectele obezității pe patologia generală și, în special, cardiovasculară roluri importante au rezistența la insulină promovată de obezitate, inflamația generală și stres-ul oxidativ.
Desoperirea leptinei în 1994 a constituit momentul în care obezitea a început să fie considerată o boală cu componentă generală, de tip endocrin. Leptina este produsă de adipocite și acționează pe hipotalamus, reducând drastic apetitul. Din păcate, nici una din medicațiile introduse ulterior nu au fost obținute pe bază de leptină.
Acizii grași liberi și citokinele, de asemeni crescuți/crescute în obezitate, contribuie substanțial în creșterea rezistenței la insulină. În acest fel toate mecanismele menționate fac ca obezii să fie predispuși la diabet zaharat. Pe de altă parte o consecință majoră este aceea că reducerea obezității și, implicit, a biomarkerilor enuntați poate conduce la diminuarea și, în cazuri bine documentate, la dispariția diabetului zaharat tip II la foștii obezi.
Dintre medicamentele folosite, combinația naltrexone/bupropion este cel mai puternic reductor de greutate dintre medicamentele actuale.
Operațiile chirurgicale pe stomac, dincolo dee efectul direct mecanic, reduc obezitatea și prin acțiune indirectă, odată cu reducerea substanțelor de tip hormonal din țesuturile excizate.
În concluzie, prin înțe-legerea mecanismelor patologice care provoacă obezitatea sau induse de obezitate, ne aflăm în perioada în care terapia obezității a trecut de simpla acțiune pe ameliorarea balanței aport/consum caloric și cunoaște un spectru larg de intervenții terapeutice.
