53
None

Dezbatere, noutate, interactivitate la simpozionul Pneumo Road Show, Iași 2015

Societatea Română de Pneumologiea organizat pentru a doua oară la Iași evenimentul Pneumo Road Show, un concept de eveniment ce are la baza abordarea interdisciplinară a bolilor pulmonare.

Evenimentul a reunit atât medici pneumologi, cât și medici din alte specialități medicale, precum: medicină internă, cardiologie, oncologie și medicină de familie. Coordonatorul local al manifestării, prof. dr. Traian Mihăescu, a pus accent pe importanța abordării personalizate a fiecărui caz clinic și a unei colaborări interdisciplinare pentru un management cât mai eficient al pacientului cu afecțiuni pulmonare.

„Ne-am bucurat atât de prezența pneumologilor, cât și a altor specialiști care au contribuit la conturarea unei abordări interdisciplinare de calitate, prezentându-se subiecte complexe, de la aderență la tratament, probleme terapeutice în cancerul bronho-pulmonar și multe altele. Am remarcat și prezența rezidenților, aceștia fiind din ce în ce mai activi în pneumologie, ceea ce ne oferă încredere în viitoarele generații de specialiști. Simpozionul Pneumo Road Show Iași a fost o manifestare interactivă, în cadrul căreia s-a discutat mult, s-au pus întrebări și au fost împărtășite informații medicale de interes pentru toți cei din sală. Publicul dorește să plece acasă cu noutăți, cu lucruri concrete, iar prezența la eveniment a colegilor noștri din Bacău, Suceava și alte orașe, este un semn promițător și clar al faptului că evenimentul nostru și-a atins obiectivele”, a declarat prof. dr. Traian Mihăescu.

Programul evenimentului a fost structurat în patru secțiuni. În prima parte a simpozionului au fost expuse teme referitoare la problematica bolii pulmonare obstructive cronice, în cea de-a doua secțiune s-a discutat problematica astmului, în cea de-a treia secțiune prezentările s-au referit la interferențele bolilor pulmonare cu alte afecțiuni, iar simpozionul a fost încheiat de prezentări dedicate domeniului cancerului bronho-pulmonar.

Printre temele abordate în cadrul simpozionului s-au numărat: Relația dintre caracteristicile pacientului și alegerea soluției terapeutice în BPOC; Variabilitatea simptomatologiei în BPOC; BPOC și comorbidități. Prevalența, influența și management; Mecanisme patogenice în astm: inflamația cronică; Rolul central al corticoterapiei inhalatorii în astm/Dincolo de efectul de clasă, nu toți CSI sunt la fel; Managementul astmului bronșic. Recomandările ghidului GINA; ACOS – Diagnostic și tratament; Factori ce influențează aderența la tratamentul bolilor pulmonare obstructive cronice; Simulare și disimulare în patologia respiratorie cronică; Cancerul bronho-pulmonar: tipuri histologice, simptomatologie, evaluarea prognosticului bolii; Schimbarea paradigmei de tratament în cancerul bronho-pulmonar: de la abordarea holistică la cea personalizată.

Proiectul Pneumo Road Show a fost demarat în anul 2014, desfășurându-se prin organizarea unor conferințe tematice în mai multe orașe din țară. În 2015 Pneumo Road Show continuă prin realizarea unor conferințe științifice interdisciplinare în unele dintre cele mai importante 3 centre universitare din țară.

Organizator științific: Societatea Română de Pneumologie

Partener: Astra Zeneca

Management eveniment: Sănătatea Press Group, Expertul tău în comunicare pe domeniul medical.

Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha