7
None

Dezvoltarea competenţelor în transplant

Este titlul proiectului în curs de implementare de către Academia de Ştiinţe Medicale din România, finanţat în cadrul POSDRU/186/3.2/S/155295, a cărei Conferintă de Lansare   avut  loc în data de 3 noiembrie 2015.

Proiectul “Dezvoltarea competenţelor în transplant” are ca obiective senţiale ducarea unuI număr cat mai mare de medici si asistente medicale in domeniul Transplantului de organe si tesuturi la nivel national.

Un număr de 2.341de persoane, respective 921 de medici şi 1420 asistente medicale, membri ai grupului ţintă, participă la cursuri de formare, care să le înlesnească dobândirea competenţelor necesare transplantului de organe, ţesuturi şi celule.

Prof. Dr. Irinel Popescu - Manager de Proiect

În cadrul Proiectului sunt utilizate instrumente modern inovative de instruire în vederea perfectionării cunostinţelor medicale, şi este prevazută înfiinţarea unui centru pilot la nivel naţional pentru simulare în tehnologii avansate în transplantul de organe şi celule.

Sunt derulate 65 de programe de formare profesională pentru medicişi 57 de programe de formare profesională destinate asistentelor medicale, oferind astfel o soluţie unor probleme majore ale domeniului nostru medical: lipsa personalului specializat în transplantul de organe, ţesuturi şi cellule şi lipsa informării asupra beneficiilor donării de organe la nivelul populaţiei.

Proiectul răspunde exigentelor europene de educaţie medical continuă si contribuie, astfel, la integrarea sistemului medical românesc                                                          în reţelele europene și internaţionale. Valoarea totală a proiectului este de 88.978.625,25 lei, din care asistentă financiară nerambursabilă este în valoare de 87.176.261,38lei.

Implementarea unei culturi a donatorului de organe şi a transplantului de organe la nivel national este o parte integrantă a proiectului. Cel mai mare număr de donator se pierd datorită neidentificării acestora în timp util.

Identificarea Donatorului este Modului 1 în cadrul cursului de Coordonare în Transplant şireprezintă baza în cadrul tuturor activităţilor de coordonare transplant.

De aceea se insista pe identificarea activă ca fiind singura modalitate eficientă de a nu se pierde donator aflaţi in moarte cerebrală.

Dupa identificarea potenţialilor donatori se aplică procedura de declararea morţii cerebrale, ţara noastră având cel mai sigur şi complet protocol la ora actual în lume pentru această procedură. 

Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha