Cele mai alese gânduri de recunoştinţă şi mulţumire se îndreaptă spre Domnul Profesor Dr. Doc. Lucian Buligescu, care a investit în mine încredere şi sprijin. Mulţumesc pentru răbdarea şi profesionalismul de care a dat dovadă, fiindu-mi un model demn de urmat. Mulţumesc pentru atenţia cu care a urmărit această cercetare, precum şi pentru sugestiile oferite.
Diabetul zaharat este o boală de metabolism de etiologie multiplă, cu evoluţie cronică, caracterizată prin hiperglicemie cronică asociată tulburărilor metabolismului lipidic, proteic şi hidroelectrolitic, toate rezultând din deficienţa în secreţia şi/sau acţiunea insulinei.
Am efectuat un studiu pe un lot de peste 250 de pacienţi cu diabet zaharat asociat cu diferite afectări hepatice. Pacienţii au fost investigaţi, diagnosticaţi şi urmăriţi aproape timp de 4 ani. Diagnosticul a fost stabilit în urma anamnezei, examenului clinic, examenelor paraclinice şi a ecografiei abdominale.
În urma studiului am putut observa că afecţiunile hepatice cele mai frecvente la pacienţii cu diabet zaharat sunt steatoza hepatică non-alcoolică, hepatitele cronice şi ciroza hepatică.
Repartiţia pacienţilor diabetici în funcţie de afecţiunile hepatice asociate
Analizând comparativ repartiţia pacienţilor diabetici în funcţie de afecţiunile hepatice asociate am observat o incidenţă crescută, alarmantă, a hepatopatiei steatozice non-alcoolice (42,5 %).
Pacienţii cu diabet zaharat asociat cu hepatită constituie un procent de 33,8 % din totalul pacienţilor luaţi în studiu.
De asemenea, la 19,3 % din pacienţi am întâlnit asocierea dintre diabetul zaharat şi ciroza hepatică de diferite etiologii.
Un procent relativ mic, de 4,4 % din pacienţii analizaţi, îl constituie asocierea dintre diabetul zaharat şi alte boli hepatice. În această categorie am adunat pacienţii cu afecţiuni hepatice neelucidate, în curs de observaţie şi patologii mai rar întâlnite, două cazuri de tumoră hepatică şi două cazuri de hemangioame hepatice.
De asemenea, menţionăm că anumiţi pacienţi diabetici asociază mai multe afecţiuni hepatice. De exemplu, s-au înregistrat trei cazuri de pacienţi cu steatoză şi HVB, 2 cazuri de steatoză şi HVC, două cazuri de ciroză asociată cu HVB şi HVC. Un caz particular, la un pacient diabetic, am întâlnit o asociere nefericită, ciroză cu HVC şi tumoră hepatică.
În final, putem concluziona că diabetul zaharat, în special tipul II, se asociază frecvent cu diferite afectări hepatice. Cele mai frecvent întâlnite sunt: steatoza hepatică, hepatita şi ciroza hepatică.
Se recomandă urmărirea factorilor de risc la diabetici care asociază patologii hepatice. Depistarea precoce a afectărilor hepatice asociate diabetului zaharat alături de respectarea regimului alimentar şi tratamentului medicamentos recomandat de medicul curant este importantă în tratarea bolii.
Prevenirea, urmărirea evoluţiei şi tratarea complicaţiilor hepatice la pacienţii cu diabet zaharat reprezintă un capitol important al medicinei interne şi o provocare pentru orice medic.
Sunt relativ puţine studii de specialitate, la ora actuală, asupra afectărilor hepatice în evoluţia diabetului zaharat, deşi după cum se poate observa, din studiu clinic, patologia hepatică la pacientul diabetic este frecventă şi foarte bogată.
Patologia hepatică la pacienţii diabetici a devenit o prioritate diagnostică şi terapeutică.
Dr. Haris Cojocaru
Doctor în Ştiinţe Medicale
3
Raluca
buna. sunt din focsani si am o poblema cu tatal meu.are diabet si ciroza.joi seara a facut atac cerebral si pareza pe dreapta.medicii i.au facut o tomografie si au spus ca are cerebelul inecat cu sange si nu se mai poate face nimic si l/am adus acasa.sunt dispeata si as vrea sa stiu daca in tara exista vreun medic care poate face o operatie ceva sa il salveze va multumesc
Aug. 27, 2011, 7:50 p.m.Hazu Eduard
D-na/D-ra Dr. Haris Cojocaru, eu am steato-fibroza grad IV si Dz II. Va rog sa imi alcatuiti Dvs. cateva variante (2-3) de regim alimentar cu care sa pot supravietui acestor doua boli conjugate si sa mi le trimiteti rogu-va pe edihazu@yahoo.com Multumesc
June 25, 2014, 9:39 p.m.Saptamana Medicala Administrator
Nu este posibil sa vi se recomande un tratament fara o consultatie prealabila. Va sugeram sa procedati in consecinta.
June 25, 2014, 10:01 p.m.