48
None

Diagnosticul timpuriu şi terapiile inovatoare pot transforma unele cancere de sânge în boli cronice

Bucureşti – 28 noiembrie

Lupta cu cancerele de sânge obține astăzi tot mai multe victorii, însă noile tratamente și abordările medicale integrate au făcut posibilă schimbarea paradigmei, iar unele dintre cele 140 de tipuri de cancere de sânge, altădată fatale, au astăzi impactul unei boli cronice. Acestea sunt concluziile conferinţei de presă „Cancere pe care le-am învins”, care a avut loc la iniţiativa Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer (FABC) cu sprijinul Janssen România şi care s-a desfăşurat cu participarea pacienţilor din cadrul Asociaţiei Române Împotriva Leucemiei şi Asociaţiei Pacienţilor cu Limfom, care au împărtăşit cu cei prezenţi experienţa care a dus la supravieţuirea lor în faţa cancerelor hematologice.

„Da… 30 de ani, o fiică minunată, o familie fericită, o afacere în plină ascensiune… Câteva vânătăi și repetate dureri de cap m-au făcut să-mi pun câteva întrebări. O lună de spitalizări, ridicări din umeri, biopsii ratate, întrebări fără răspuns […] Am descoperit oameni care m-au ajutat, m-au învățat, mi-au fost aproape tot timpul. Am învățat că speranța moare ultima, că toți suntem muritori, că trebuie să mă agăț de orice pentru a continua”, spune Gabriela Diță, pacient în remisie.

Pe de altă parte, această categorie de afecţiuni are o incidenţă din ce în ce mai mare în rândul copiilor şi tinerilor. Unul din trei cancere la copii este un cancer de sânge și doar limfomul non-Hodgkin (LNH) a luat anul trecut mai multe vieți în lume decât toate uraganele, cutremurele și inundațiile la un loc.*

Trei categorii principale ale cancerelor de sânge

Cele 140 de tipuri de cancere de sânge ** sunt grupate în trei mari categorii: Leucemie; Limfom şi Mielom

Leucemia este o afecțiune a celulelor albe din sânge. În funcție de agresivitatea bolii, aceasta se clasifică în două mari categorii: leucemii acute (se dezvoltă agresiv) și cronice (dezvoltare lentă). Cea mai frecventă leucemie (40% din cazuri) este leucemia limfocitară cronică.

Limfomul debutează în sistemul limfatic și este cel mai frecvent tip de cancer de sânge. Practic, avem două mari tipuri de limfom: Hodgkin și non-Hodgkin. Ultimul este de departe cel mai frecvent și este clasificat, la rându-i, în indolent și agresiv.

Mielomul este cancerul celulelor plasmatice din măduva osoasă. Aceste celule cancerigene produc cantități uriașe de anticorpi anormali care intră în fluxul sanguin și afectează organe și țesuturi.

Simptome comune pentru majoritatea cancerelor de sânge

Majoritatea simptomelor acestor tipuri de cancer sunt un rezultat al unui număr redus de celule sănătoase din sânge și a unei supra-producții de celule anormale, lucru care duce la o aglomerare a locurilor unde celulele sanguine sunt produse, cum ar fi măduva osoasă sau sistemul limfatic.  Cele mai de întâlnite simptome în cazul cancerelor de sânge sunt:„starea de oboseală, dificultățile în respirație -cauzate de ponderea în scădere a celulelor roșii din organism, glande inflamate sau dureroase, dureri de oase din cauza acumulării de celule anormale în măduvă sau în sistemul limfatic, precum şi apariția de vânătăi, ori instalarea unor hemoragii din ce în ce mai greu de oprit, cicluri menstruale abundente, febră, infecții sau pierderea rapidă și inexplicabilă în greutate”.

Psiholog Eugenia Radu

În cadrul evenimentului au fost subliniate importanţa unui diagnostic cât mai rapid, accesului imediat la tratament precum și ponderea importantă în tot acest proces a unei atitudini determinate din partea pacienţilor care pot face în astfel de cazuri diferența dintre viață și moarte.

„Pe cât de neașteptat a fost acest diagnostic, pe atât de mare a fost transformarea mea. Am văzut frumusețea lucrurilor mărunte pe care uităm să le prețuim, iubirea celor dragi, oameni minunați și mi-am dorit mai mult decât oricând să trăiesc”, mărturiseşte Diana Neagoe, pacient cu limfom non-Hodgkin, în remisie.

Dornici să ajute și să inspire și alte persoane recent diagnosticate, supraviețuitorii au creat comunități și le oferă consiliere pacienţilor care se confruntă cu cazuri de afecţiuni similare. Astfel de grupuri există atât în Asociația Pacienţilor cu Limfom cât și în Asociația Română Împotriva Leucemiei (ARIL).

Referinţe

- * Asociatia Pacienților cu Limfom, http://asociatialimfom.ro/

- ** Blood Cancer Infographic, http://www.janssen.com/emea/sites/www_janssen_com_emea/files/blood_cancer_infographic_0.pdf

Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha