Dr. Codruța Popa
Displazia de șold la nou-născut sau la sugar, purtând și denumirea de displazie de dezvoltare a șoldului sau luxație congenitală de șold, este o patologie ce apare în situația în care cavitatea osului iliac este prea mică pentru a se potrivi perfect cu capul femural. Cazurile severe sunt diagnosticate în timpul screening-ului neonatal, însă în alte situații simptomele devin vizibile odată cu creșterea și intensificarea gradului de activitate fizică. În cazul întârzierii tratamentului pot apărea daune ireversibile, displazia de șold reprezentând principala cauză a artritei precoce a șoldului înaintea vârstei de 60 de ani. Din acest motiv ecografia de șold reprezintă nu doar o investigație utilă, ci potențial salvatoare; monitorizarea și intervenția timpurie pot preveni durerea și dizabilitatea la vârstă adultă.
Iată și câteva statistici la nivel mondial ale acestei patologii: 1 din 10 nou-născuți vine pe lume cu o instabilitate a șoldului, 90% recuperându-se în mod natural după naștere; aproximativ 1 din 100 sugari vor necesita tratament pentru displazia de dezvoltare a șoldului, aproximativ 1 din 500 de sugari are șoldul complet luxat.
Simptomele comune pentru patologie includ: lungime mai mică a piciorului de pe partea laterală a șoldului afectat, pliuri din pielea coapsei/feselor cu aspect uniform, o senzație de pocnire la mișcarea șoldului.
Cauzele de apariție nu sunt cunoscute pe deplin, însă consider că o serie de factori cresc riscul de apariție, după cum urmează: istoricul familial de displazie de șold (părinte – risc de 12%- sau rudă apropiată-frate/soră – risc de 6%), sexul (fetele au de 4-5 ori mai crescut riscul), statusul de prim născut (bebelușul are o poziție mai strânsă în uter), nașterea în prezentație pelviană după vârsta gestațională de 28 de săptămâni, poziția culcată a mamei în timpul sarcinii, înfășatul prea strâns după naștere. De asemenea, este mai frecvent întâlnită la nivelul șoldului stâng.
Deși ecografia de șold nu face parte încă din investigațiile de rutină ale unui nou-născut, medicul neonatolog va recomanda efectuarea acesteia când există motive de suspiciune, mai ales dacă sunt cunoscute și antecedente familiale. Ecografia poate evidenția aspectul capului femural și al acetabulului, fiind modalitatea ideală de diagnostic pentru copiii cu vârsta nu mai mare de 6 luni. După împlinirea vârstei de 6 luni, mă bazez pe radiografie, care este mai fiabilă decât ecografia. Subliniez cu această ocazie importanța acestei proceduri imagistice, pe care o recomand în primul rând pacienților cu istoric familial, apoi bebelușilor născuți în prezentație pelvină, sarcinilor gemelare cu unul din bebeluși în prezentație pelvină, ideal până la vârsta de 4-6 săptămâni de viață.
De reținut că în urma unui tratament de succes pacientul reușește să meargă la fel ca ceilalți copii de vârsta sa, mai ales dacă se intervine în timp util. Pentru cazurile în care se intervine mai târziu există o ușoară întârziere în deprinderea mersului sau un mers șchiopătat.
