Îmi exprim profunda îngrijorare și dezamăgire pentru ceea ce se întâmplă în spitalele din România. Pentru acest lucru vreau să vă spun un singur lucru: Să vă fie rușine! Să vă fie rușine că ați ajuns într-o funcție atât de importantă și nu apărați medicii buni din sistem! Să vă fie rușine că ne pleacă medicii, scârbiți de faptul că în spitalele din România s-au instalat, la vârf, oameni corupți, care îi asupresc pe cei care încearcă cu adevărat să-și facă onest meseria.
Ar fi bine să nu mai gândim că sistemul poate fi cârpit, că poate fi legat cu o sârmă să mai țină ceva timp. Această mentalitate a adus evenimentul Colectiv, această mentalitate continuă să aducă cazuri precum cel de la Spitalul de Arși din București, într-o capitală europeană. O mare parte din medicii și oamenii din minister ne-au spus că pacientul n-a murit de larve. Că nici alți pacienți care au fost infectați cu larve nu au murit din cauza lor. Dar, domnule ministru, conduceți un minister mâncat de larve. Mai bine zis, să lăsăm eufemismele și să recunoaștem faptul că sistemul medical este mâncat de viermi. Viermi grași, corupți și care au transformat pacientul român într-un cadavru din care se hrănește de cum intră pe poarta spitalului. Acum aceeași viermi dau atacul final la ce înseamnă medici onești. Curând o să îi elimine din sistem sau măcar o să îi facă să nu mai dezvăluie niciodată ceea ce se întâmplă cu adevărat în spitalele noastre. Deși, realitatea, domnule ministru, cred că o știți. De la șpăgi date de la intrarea în spital până la condițiile mizere: camere pline de gândaci, mâncare expirată, căldură insuportabilă pentru cei internați, cozi interminabile și mai sunt atât de multe deficiențe. Ele există, le știți, dar nu mișcați măcar un deget să le îndreptați.
Sunteți de condamnat și dumneavoastră și corupții pe care îi apărați, v-ați asumat calitatea de Ministrul Sănătății din România, deci responsabilitatea vi se impune. Independența politică era cel mai mare atuu în demararea reformei în sănătate, iar acest caz vă cere de urgență să începeți cu Spitalul de Arși, însă văd că alegeți să ne faceți mult rău nouă românilor ocupând vacant postul de înalt demnitar. Nu sunteț deloc demnitar, nu aveți așa ceva. Sunteți mut și vă prefaceți că existați.
Parlamentul și partidele politice nu vă trag la răspundere deoarece nici măcar nu îndrăzniți să îi deranjați în numirile lor politice de la conducerile spitalelor. Jucați după cum vi se dictează.
Avem spitale conduse de semidocți, aghiotanți de partid, foști comuniști ce au creat o mașină de făcut bani din șpăgi și contracte cu statul în acele clădiri infecte, iar dumneavoastră domnule ministru v-ați alăturat rapid sistemului.
Dacă mai aveți un dram de demnitate, domnule ministru, salvați medicii onești din România. Opriți presiunile la care a fost supusă Camelia Roiu, opriți cvasi-anchetele care se desfășoară că nu ar fi participat la niște instruiri lunare sau că nu a semnat fișe de instruire. Ancheta de la Spitalul de Arși este o glumă, o batjocură la adresa românilor. Oare ce nu a fost instruită doamna Roiu: să nu arate adevărata față a spitalelor? Să nu arate viermii care parazitează sistemul? Dacă acest medic pierde războiul cu sistemul, toți românii vor pierde. Medicii onești vor pleca dacă nu sunt doriți, domnule ministru! Faceți ceva și salvați adevăratele valori!
Cu sinceritate,
Nicu Neamțu
președinte Partidul Republican