36
None
37

Ecografia mamară

     Ecografia mamară este o tehnică de diagnostic simplu de executat, neiradiantă, reproductibilă, nedureroasă, care nu necesită o pregătire specială prealabilă şi care oferă informaţii imagistice în timp «real». Ea se poate efectua indiferent de momentul ciclului menstrual (CM), dar, pentru că multe femei au sânii dureroşi în partea a doua a CM, se preferă, pentru confortul pacientelor, ca examinarea să se facă în primele 10 zile ale CM. În cursul unei ecografii mamare se scanează, obligatoriu, şi regiunea axilară.

     Ecografia sânului este investigaţia de primă intenţie la femeile tinere (sub 40 de ani) şi la cele cu sânul dens, la care mamografia nu poate furniza informaţii pertinente.

     După vârsta de 40 de ani, se recomandă ca pacientele să facă examinări mamografice o dată la doi ani şi în fiecare an ecografie mamară.

     Este de dorit ca, la fiecare examinare, pacientele să vină şi cu investigaţiile mamografice şi ecografice făcute în anii anteriori, pentru a putea face o comparaţie în ceea ce priveşte aspectul, dimensiunile, ecostructura, vascularizaţia eventualelor anomalii depistate. La pacientele care au antecedente familiale de cancer mamar sau ovarian este de dorit ca screeningul pentru depistarea precoce a unei neoplazii să se înceapă mai devreme decât la femeile care nu au astfel de antecedente.

     Trebuie menţionat că ecografia nu înlocuieşte mamografia, care rămâne “gold standard” în screeningul pentru depistarea cancerului de sân. Cele două tehnici sunt complementare în sensul că unele anomalii vizualizate pe clişeul mamografic nu pot fi decelate ecografic. De exemplu,  circa 40% dintre cancere sunt depistate iniţial prin prezenţa focarelor de microcalcificări, care la ecografie nu pot fi evidenţiate. În schimb, pe examinarea mamografică este greu de stabilit dacă o opacitate  detectată este chistică (adică are lichid în interior) sau solidă, aspect vizibil foarte uşor la ecografie.

Ecografia mamară se va face:

  • când la o femeie tânără se depistează, la palpare, un nodul susceptibil de a fi un chist sau un fibroadenom. Prin vizualizarea conţinutului lichid (chistic) sau solid (cu caractere de benignitate sau malignitate) se poate tranşa diagnosticul;
  • în faţa unei anomalii clinice sau mamografice suspecte, la femei tinere cu sânii denşi sau la femei intrate la menopauză, dar care urmează un tratament hormonal substitutiv;
  • în prezenţa unui nodul într-o regiune a sânului greu de examinat pe clişee mamografice (cadran supero-intern, perete toracic, prelungirea axilară);
  • la monitorizarea unor formaţiuni cu caractere benigne, prin repetarea examinărilor la intervale scurte de timp (2-3 luni), cu urmărirea atât a evoluţiei dimensionale cât şi a vascularizaţiei şi a ecostructurii acestor formaţiuni;
  • la pacientele cu scurgeri mamelonare seroase sau sangvinolente;
  • la paciente cu implanturi mamare;
  • ca modalitate de reperaj a unei leziuni pentru realizarea unei puncţii biopsii, în vederea stabilirii unui diagnostic histopatologic al unei formaţiuni nodulare cu caractere incerte.  

Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha