71
None

Este tinerețea o alegere?

Un studiu din 2009 a constatat un lucru interesant: în cazul celor în a căror copilărie unul dintre parinți a murit, în mod special mama, aceștia în perioada adultă se percep ca fiind mai în vârstă comparativ cu vârsta cronologică. Evenimentele traumatizante din copilarie pot schimba percepția asupra propriei vârste.

Trăirea personală a îmbătrânirii este legată de procesul de îmbătrânire a creierului și susține mecanismele neurobiologice ale vârstei subiective ca element important în sănătatea neurocognitivă.
Cu toate acestea, tinerețea este inclusiv o stare interioară pe care o putem cultiva prin acțiunile și atitudinile pe care învățăm să le alegem și să le avem zi de zi.

Cum putem să păstrăm starea de tinerețe?

  • Păstrarea sau cultivarea optimismului: ne putem întreba cu atitudine constructivă: „Ce mi se poate întampla bun?”, „Ce am de învățat din această situație?”, „În ce fel contribuie această situație să pot deveni cum îmi doresc să fiu?”, „Cum pot contribui să fie mai bine?”, „În ce fel mă ajută să gândesc/să simt în acest fel?”, „Cum altfel aș putea să interpretez/să simt/să gândesc/să acționez diferit?” etc.
  • Trăirea în prezent și evitarea gândurilor de regret față de trecut, de genul: „Dacă lucrurile ar fi stat altfel”, „Dacă aș fi putut să fac diferit”, „Dacă nu se întâmpla acel lucru” etc.  
  • Practicarea recunoștinței: să găsim motivele de bucurie și recunoștință pentru ceea ce putem și avem. Includem lucrurile care ni se par firești: „pot să merg, pot să văd, este liniște in familie, am soț/sotie, prieteni” etc, până la recunoștința că cineva a inventat ceva care ne face viața mai ușoară (canalizarea, becul, aerul condiționat etc.) și pentru evenimente și succese la care luăm parte.
  • Mișcarea: un sport în acord cu condiția fizică, urcatul scărilor, plimbare în pas rapid, activități în natură etc.
  • Legături sociale pozitive.
  • Curiozitatea de a afla/testa/explora ceva nou cât mai des; învățarea unor activități noi; descoperirea sau realuarea unor pasiuni sau adaptarea lor la condițiile prezente; învățarea unei limbi străine.
  • Odihnă.
  • Practicarea unor jocuri de creativitate (remy, șah, sudoku, integrame, scrabble, dixit, monopoly, table etc).
  • Consum de alimente și condimente cu efecte antiinflamatorii, sărace în zahăr procesat; hidratare; verificarea nivelului de vitamine și minerale din corp.
  • Activități spirituale (rugăciune, mers la slujbe, meditație, voluntariat etc); iertarea propriei persoane și a celorlalți.
  • Păstrarea unui sens și a unui țel; păstrarea unui echilibru.
  • Să petrecem timp de calitate inclusiv cu noi înșine, să ne facem mici plăceri.

Comentarii


Victor Daniel Davidescu

Foarte interesant articolul tau colega:) Sunt colegu tau de la ana aslan care iti da cipsuri :))))

June 8, 2024, 10:06 a.m.
0
0
Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha