60
None

Farmacia DONA sprijină participarea României la Campionatul Mondial de Kaiac-Canoe Juniori & U23 din Portugalia

Farmacia DONA susține tinerii sportivi din lotul național de tineret și juniori kaiak canoe pentru a participa la Campionatul Mondial de Juniori și U23, organizat în perioada 23-27 iulie, în Montemor-o-Velho (Portugalia). Valoarea totală a sponsorizării este de 152.151 lei și va acoperi o parte din costurile necesare deplasării și participării tinerilor la competiția internațională.


„Credem cu tărie că sănătatea, educația și sprijinirea tinerelor talente sunt esențiale pentru viitor. Ne inspiră determinarea și curajul acestor sportivi și ne bucurăm să le fim alături în drumul lor spre performanță internațională. Suntem mândri că putem contribui la visul lor de a reprezenta țara noastră pe scena mondială, mai ales într-un sport cu tradiție în România, care a dat legende precum: Ivan Patzaichin, Toma Simionov, Vasile Dîba”, a declarat Andreea Ropotan, Marketing Manager Farmacia DONA.


Sportivii lotului național de kaiac Juniori U 23 susținuți de Farmacia DONA sunt: Eduard Fecu, Darius Vlaicu, Bianca Istrătescu, Roxana Pîrvă, Matei Ursachi, Luca Diaconescu, Rareș Dumitru la categoria de juniori. În ceea ce privește lotul național de canoe, echipa e formată din: Georgel Bărăgău, Alexei Domentean, Braulio Flores-Mateescu, Andrei Roșioru și Ioan Rotundu la categoria de tineret.


„Sprijinul oferit de Farmacia DONA a fost esențial pentru ca acești tineri să poată ajunge la Campionatul Mondial și să concureze la cel mai înalt nivel. Într-un context în care resursele financiare sunt limitate, implicarea DONA ne-a oferit nu doar posibilitatea logistică de a participa, ci și un imbold moral important pentru sportivi. Le mulțumim pentru încredere și pentru că aleg să investească în viitorul acestui sport”, a declarat Irina Gloabă, Team Leader al delegației României care participă la Campionatul Mondial de Juniori & U23.

Implicarea grupului DONA în susținerea sportului de performanță a fost constantă în ultimii ani. Între 2022 și 2025, compania a alocat peste 1 milion de lei pentru proiecte dedicate sportului, sprijinind federații naționale, cluburi sportive și sportivi individuali


Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha