Creierul nostru, care are o greutate aproximativă de 1375 grame, funcționează cu ajutorul unor circuite neuronale sau celule nervoase. Comunicarea între neuroni este atât electrică cât și chimică. Un sfert din creier este folosit pentru a controla ochii, aceștia având doar funcția fundamentală de „cameră de luat vederi”. Oamenii isteți își antrenează creierul pentru a memora cât mai bine.
Un pilot de raliuri are nevoie să rețină cât mai bine traseul pe care îl parcurge înaintea concursului și în special să identifice capcanele acestuia și locurile unde ar putea merge mai tare.
Deși cele două emisfere ale creierului au același aspect, ele îndeplinesc sarcini diferite. Acestea sunt unite printr-o porțiune de țesut nervos denumit corp calos. În cazul în care acesta este tăiat sau rănit, cele două emisfere cerebrale se vor comporta parțial independent, având gânduri și emoții separate.
Emisfera stângă este responsabilă cu controlul miscărilor din partea dreapta a corpului și conține cei mai importanți centri: ai vorbirii, limbii, perspicacității în matematică și gândirii logice. Emisfera stângă este sediul limbajului, cuvântului, implică aspectele lingvistice ale scrierii, este sediul calculului logic, cifrelor, raționamentelor, capacității de analiză și abstractizare. Prin ea, orice percepție se traduce în reprezentare logică, semantică și fonetică. Persoana dominată de emisfera stângă are preferință pentru relațiile cauzale unilaterale (cauza - efect), caută să aibă explicații pentru orice, gândirea fiind metodică și structurată.
În situații limită, vocea din aceasta emisferă a pilotului de raliu va spune: nu mergem mai departe, putem avaria mai rău mașina; ne-am risca viața în felul acesta. De aceea aici trebuie să intervină psihologul sportiv.
Emisfera dreaptă controlează partea stângă a corpului fiind responsabilă pentru senzațiile vizuale, talentul muzical și gândirea liberă sau abstractă. Emisfera dreaptă este sediul gândirii fără limbaj, al înțelegerii nonverbale, al recunoașterii formelor, percepțiilor spațiale… Ea este responsabilă pentru tonul și intonațiile vocii, pentru ritm, muzică, imaginație, simțul culorilor, visuri... Imaginația și intuiția își au locul în această emisferă. Persoana cu această emisferă dominantă are o memorie video spațială, preferând o abordare intuitivă, interactivă.
Piloților de raliu, în situații limită vocea aici le-ar spune: mergem mai departe fără să ne gândim la ce mai putem strica; mergem mai departe pentru că vom câștiga.
Având în vedere aceste caracteristici, s-au pus în evidență profesiile în care sunt implicate una sau alta dintre emisfere în mod preponderant. Profesii care implică folosirea emisferei stângi sunt: inginer, tehnician, economist, administrator, medic, jurist, informatician, chimist, matematician. Printre profesiile care implică folosirea emisferei drepte avem: muzician, dansator, scriitor, artist, poet, psiholog, sculptor, expert în relații umane, filozof (fondator de sistem), manager, actor, pilot (pentru a atinge performanțe maxime este indicat să se contopească și cu calitățile emisferei stângi). (urmare în numărul viitor).
Îmbunătățirea performanțelor piloților de raliu
- Alergologie (43)
- Anestezie și Terapie Intensivă (28)
- Boli Cardiovasculare (13)
- Boli infectioase (63)
- Caleidoscop medical (28)
- Cardiologie (159)
- Chirurgie estetica (103)
- Chirurgie generala si Chirurgie Endoscopica (28)
- Chirurgie Vasculara (56)
- Cosmetica medicala (23)
- Dermatologie (197)
- Diabet zaharat, nutritie si boli metabolice (124)
- Editorial (302)
- Endocrinologie (30)
- Etica medicala (16)
- Factori de risc (18)
- Farmaceutica (120)
- Gastroeneterologie (123)
- Genetica (13)
- Geriatrie si Gerontologie (25)
- Hematologie (7)
- Imagistica medicala (65)
- Imunologie (8)
- Ingrijirea paliativa (15)
- Interviu (53)
- Invatamant Medical (2)
- Legislatie Medicala (12)
- Management Medical (7)
- Mari medici romani (14)
- Medicina Alternativa (84)
- Medicina de familie (90)
- Medicina de laborator (63)
- Medicina de Urgenta (6)
- Medicina Integrata (3)
- Medicina Interna (16)
- Medicina Naturista (242)
- Medicina Nucleara (22)
- Medicina Preventiva (2)
- Medicina Sportiva (21)
- Nefrologie (29)
- Neonatologie (46)
- Neurologie (66)
- Neuropsihiatrie infantila (4)
- Nutritie (36)
- Obstetrica-Ginecologie (162)
- Oftalmologie (589)
- Oncologie medicala (122)
- ORL (103)
- Ortopedie (49)
- Pediatrie (135)
- Pneumologie (133)
- Posta redactiei (19)
- Produse naturiste (127)
- Psihiatrie (92)
- Psihologie (103)
- Reabilitare Medicala (310)
- Relatia medic - pacient (6)
- Reumatologie (95)
- Senologie (7)
- Sfatul farmacistului (35)
- Stiri (2830)
- Stomatologie (68)
- Tehnologie Medicala (9)
- Terapia durerii (22)
- Terapii complementare (212)
- Terapii Laser (12)
- Toxicologie (4)
- Transplant de organe (1)
- Urologie (66)
-
A treia ediție a Congresului Național de Medicină de Urgență și Medicină de Dezastre 2026
3 / 6 / 2026 -
A VIII-a ediție a Școlii Oftalmologice de Vară 2026
3 / 6 / 2026 -
AL XLII- LEA CONGRES NATIONAL DE UROLOGIE - ROMURO 2026
4 / 6 / 2026 -
Ediţia a XIV-a a Școlii de Vară de Radiologie 2026
4 / 6 / 2026 -
Webinar PediPractic – ediția a 7-a „Nutriție, emoții și comportamente alimentare la copil”
4 / 6 / 2026 -
Conferinta Nationala a Societatii de Imagistica O.R.L, editia a XI-a 2026
5 / 6 / 2026 -
A 5-a ediție a Conferinței Spitalelor din România 2026
5 / 6 / 2026 -
Conferinta Regionala de Medicina Familiei Dolj
5 / 6 / 2026 -
Congresul Național de Chirurgie 2026
10 / 6 / 2026 -
Conferinta Medical Forum Pitesti 2026
10 / 6 / 2026 -
3rd International Conference of Applying Radionuclides in Therapy (ART) and the 8th Romanian Congress of Nuclear Medicine
11 / 6 / 2026 -
Conferința Națională a Asociației Traumatologilor și Ortopezilor din Moldova (ATOM) 2026
11 / 6 / 2026 -
Al VII-lea Congres Național al Societății de Endometrioză și Infertilitate Est-Europeană 2026
11 / 6 / 2026 -
Forumul National de Gineco-Oncologie, 2026
11 / 6 / 2026 -
URGEMED Bucuresti 2026
11 / 6 / 2026 -
Conferința Națională Stresul, Anxietatea, Depresia (S.A.D.), ediția XXI , 2026
12 / 6 / 2026 -
IMAGISTICA INTRAVASCULARĂ 2026
12 / 6 / 2026 -
EPICr: Educația Pentru Insuficiența Cardiacă revine
12 / 6 / 2026 -
Inter-Pneumo 2026 - Conferința Interdisciplinară de Pneumologie
12 / 6 / 2026 -
CONFERINȚA NAȚIONALĂ REZIDERMA – TIMIȘOARA
12 / 6 / 2026 -
Sesiunea Grupurilor de Lucru SNMF Sanatate mintala, Oncologie si Ingrijiri Paliative, Sanatatea varstnicului
16 / 6 / 2026 -
Al 45-lea CONGRES NAȚIONAL DE GASTROENTEROLOGIE, HEPATOLOGIE ȘI ENDOSCOPIE DIGESTIVĂ 2026
17 / 6 / 2026 -
A III-a ediție a Conferinței Naționale „Infecțiile în 2026: prevenție, tratament, interdisciplinaritate”2026
18 / 6 / 2026 -
Al XII-lea Congres al Societății Române de Cataractă și Chirurgie Retractivă si Conferința Anuala Retina 2026
18 / 6 / 2026 -
Conferința Națională de Patologie Infecțioasă 2026
18 / 6 / 2026 -
A VIII-a Conferinţă a Societăţii Române de Neurologie Pediatrică cu tema: "15 ani de neurologie pediatrică: știință, echipă și continuitate" 2026
18 / 6 / 2026 -
Congresul Internațional de Terapie Intervențională a Durerii | Ediția a III-a 2026
19 / 6 / 2026 -
Conexiuni: Cercetare și Inovație în Medicină Internă 2026
19 / 6 / 2026 -
Farma Practic - iunie 2026
19 / 6 / 2026 -
Al 34-lea Congres Național al Societății Române de Endocrinologie 2026
24 / 6 / 2026 -
Conferinta Regionala de Medicina Familiei Valcea 2026
26 / 6 / 2026


























