În fiecare zi, sute de oameni își imaginează momentul în care vor ține pentru prima dată copilul în brațe. Pentru unii, împlinirea acestui vis vine natural, dar pentru alții, drumul către a deveni părinți este plin de încercări.
România, asemeni multor state Europene dezvoltate, se confruntă cu grave probleme de natalitate și de concepere a unui copil. Un studiu[1] realizat în 2023 la inițiativa Asociației de Reproducere Umană din România arată că 17,1% din populația fertilă din țara noastră s-a aflat la un moment dat sau se află într-o situație de infertilitate, iar 4 din 10 cupluri care își doresc un copil nu reușesc să obțină o sarcină, deși încearcă acest lucru de 1-5 ani (unul din 10 cupluri încearcă de peste 5 ani).
În acest context, în ultimii ani, mii de cupluri au trecut pragul Fertility Institute (fosta Columna Medical Center) cu o singură dorință: să devină părinți, iar mii de copii s-au născut datorită tratamentelor și procedurilor de reproducere umană asistată realizate de echipa medicală a Institutului. Fiecare dintre aceste cifre ascunde o poveste despre răbdare, speranță, curaj și iubire nemărginită.
Dincolo de știință, un loc unde speranța prinde aripi. În 2024, 1 copil pe zi s-a născut datorită procedurilor de la Fertility Institute
Fertility Institute din cadrul Rețelei de Sănătate REGINA MARIA marchează un an 2024 de succes, cu 359 de copii născuți numai anul trecut în urma procedurilor de reproducere umană asistată (RUA) – adică, în medie, un nou-născut pe zi. Această cifră este dovada palpabilă a succesului medical, fiecare dintre acești copii fiind rodul muncii dedicate a echipei de specialiști în fertilitate.
„În fiecare zi, avem șansa extraordinară de a fi martori la miracolul vieții după o luptă care, pentru mulți dintre pacienții noștri, pare imposibilă. Și simțim alături de aceștia fiecare emoție, de la neputință la bucuria nemărginită atunci când visul de a deveni părinți devine realitate. Pentru noi, nu este doar medicină – este vocație, este împlinire, este profesia făcută cu dedicare totală.”, spune Nicoleta Zamfir, Director Fertility Institute din cadrul Rețelei de Sănătate REGINA MARIA.
Investiții continue în performanță și experiența pacientului
Pentru a răspunde cât mai bine nevoilor pacienților și pentru a asigura cele mai bune rezultate, echipa Fertility Institute s-a extins anul acesta cu noi medici și embriologi cu o vastă experiență în domeniul reproducerii umane asistate. „Punem pacientul pe primul loc și ne dorim să rămânem una dintre cele mai de încredere clinici din România. Rămânem dedicați performanței medicale și integrării celor mai moderne servicii și investigații, care să aducă plusvaloare rezultatelor și, la sfârșitul zilei, experienței pacientului în drumul către a deveni părinte.”, mai completează Directorul Regina Maria Fertility Institute.
În plus, din martie 2025, Fertility Institute devine prima clinică din România care implementează în exclusivitate tehnologia Future Fertility, un parteneriat strategic cu unul dintre cei mai relevanți jucători din domeniul serviciilor inovatoare bazate pe AI. Acest sistem de ultimă generație permite o evaluare obiectivă și avansată a calității ovocitelor, sporind șansele de succes ale procedurilor FIV.
O altă tehnologie revoluționară care îmbunătățeste semnificativ procesul de selecție a fost implementată la Fertility Institute încă de anul trecut. Este vorba despre EMBRYOAID, un sistem bazat pe inteligență artificială, care analizează și clasifică automat embrionii, în funcție de rata de succes pentru implantare. Algoritmul recunoaște cu precizie etapele maturării embrionare și prioritizează cei mai promițători embrioni pentru transfer.
Siguranță avansată cu sistemul RI Witness
Pentru a asigura cele mai înalte standarde de siguranță și precizie în laboratorul de embriologie, Fertility Institute a introdus sistemul RI Witness, o tehnologie avansată de monitorizare electronică care minimizează erorile umane și garantează trasabilitatea fiecărui proces.
Sistemul RI Witness funcționează prin etichetarea cu microcipuri a tuturor recipientelor utilizate în laborator. De fiecare dată când un recipient este mutat sau utilizat, sistemul îl înregistrează automat și verifică dacă probele sunt gestionate corect. În cazul în care două probe diferite ajung prea aproape una de cealaltă, sistemul declanșează o alertă pentru a preveni orice posibilă eroare.
„Pacienții noștri își doresc nu doar să obțină o sarcină, ci și să fie siguri că întregul proces se desfășoară în condiții de siguranță maximă. RI Witness reprezintă un standard internațional utilizat în peste 650 de clinici de top din lume din care suntem mândri că facem parte și noi.”, explică Nicoleta Zamfir.
Rețeaua de Sănătate Regina Maria - Excelență în FIV, prin trei centre dedicate
Cele trei centre de reproducere umană asistată din rețeaua Regina Maria oferă soluții personalizate pentru fiecare cuplu aflat în căutarea unei șanse de a deveni părinți.
Alături de Fertility Institute, Fetal Care este un centru care joacă un rol esențial în monitorizarea atentă a sarcinilor cu risc crescut obținute prin fertilizare in vitro, oferind expertiză în managementul acestor cazuri. Adela Șerban, medic primar obstetrică – ginecologie susține că “În spatele fiecărui test pozitiv de sarcină stau luni sau ani de luptă, tratamente personalizate și sprijin emoțional".
Centrul de Fertilitate și FIV Cluj este parte a singurului spital din vestul țării acreditat JCI, asigurând o abordare integrată a pacienților și un parcurs medical complet, de la procedurile de reproducere asistată la monitorizarea sarcinii și naștere. Dr. Cristina Zlătescu-Marton, medic primar obstetrică – ginecologie subliniază faptul că „ Fiecare procedură este mai mult decât un act medical – este un pas către un vis împlinit. Iar când un cuplu revine cu un copil în brațe, știm că tot ceea ce facem are un sens profund. ”
Pentru toți cei care visează la o familie, Centrele de fertilitate și FIV Regina Maria rămân partenerul de încredere care transformă speranțele în realitate. Prin acest progres tehnologic, Regina Maria își reafirmă poziția de lider în medicina reproductivă din România și continuă să ofere cele mai avansate soluții pentru pacienții care își doresc să devină părinți.