București, 18.06.2016.
Societatea Naţională de Medicina Familiei (SNMF) şi Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie (FNPMF) îşi exprima indignarea faţă de modul de acţiune al Ministerului Sănătăţii şi Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate în privința noului Contract-cadru.
Aprobarea Hotărârii de Guvern pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 161/2016 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru pentru anii 2016 – 2017 reprezintă un abuz prin nerespectarea regulilor de transparenţă decizională prevăzute în Legea 52/2003, republicată, având în vedere că termenul de 30 de zile lucrătoare de la publicarea pe site se încheia la 24 iunie 2016.
Conform articolului 229 din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, CNAS elaborează contractul-cadru după negocierea cu Colegiul Medicilor şi după consultarea asociaţiilor profesionale, sindicatelor şi patronatelor, cu avizul Ministerului Sănătăţii. Ieri am aflat că Guvernul României a aprobat deja un proiect a cărui formă finală de fapt nu o știam! Organizaţiile profesionale şi Colegiul Medicilor din România nu au primit până în acest moment nici motivarea respingerii propunerilor de modificare solicitate de organizaţiile reprezentative, nici varianta finală a proiectului de hotărâre astfel cum a fost modificat cu ocazia etapei de negociere şi consultare din luna mai. Mai mult, variantele modificate ale proiectului de hotărâre de Guvern nu au fost puse pe site decât ieri, dupa aprobarea în ședința Guvernului.
În opinia noastră, şedinţele de consultări şi negocieri nu au proceduri de evaluare, nu există motivare pentru respingerea unor propuneri în afară de sintagma „CNAS respinge propunerea”, sunt formale. De cele mai multe ori nu este prezent un reprezentant al MS cu posibilitate de decizie.
Comunicatul oficial al MS conţine o serie de inadvertențe, cea mai importantă fiind ce legată de finanţare! Creşterea finanţării în medicina primară nu se poate produce fără o rectificare bugetară (lucru recunoscut în preambulul HG, unde scrie negru pe alb că nu se produc modificări de buget), valoarea finală a punctelor se stabileşte prin recalculare. Valorile aruncate ca pomană de către CNAS nu constituie măriri de valori acordate medicinii primare cum se specifică în nota de fundamentare și comunicate oficiale, ci sunt de fapt valorile definitive reale, pentru calculul cărora am depus deja materiale justificative prin care am arătat cum CNAS a încălcat legea în trimestrul I şi II, lucru verificat deja de Curtea de Conturi. Regretăm că Ministrul Sănătăţii şi Primul-ministru se fac părtaşi la o asemenea minciună şi dezinformare! Astfel, Guvernul a înţeles să uite ceea ce a promis în decembrie 2015 şi martie 2016!
Ca urmare, consderând că principalul obiectiv al solicitărilor noastre nu a fost atins, medicii de familie nu semnează acest contract şi înţeleg să utilizeze orice pârghie legală pentru a își solicita drepturile.