Între 14 şi 16 aprilie, în Centrul Expoziţional ROMEXPO (Pavilionul C3) va avea loc cea de-a 33-a ediţie a Expoziției internaționale de produse și echipamente pentru medicină și tehnică dentară – DENTA, cel mai reprezentativ eveniment de profil din România.
Pe parcursul ediţiei de primăvară DENTA 2016, vizitatorilor specialişti li se vor prezenta echipamente si tehnologii noi dezvoltate în domeniul medicinei şi tehnicii dentare. Publicul de profil va avea posibilitatea de a se informa şi achiziţiona aparatură, echipamente, accesorii, materiale, produse de igienă orală şi produse chimico-farmaceutice pentru medicină dentară, la prețuri speciale, oferite doar pe parcursul expoziţiei.
La eveniment sunt aşteptate sa expună 35 de companii din şapte ţări: Bulgaria, China, Germania, Grecia, Franta, Italia, România.
În cadrul DENTA se vor desfăşura o serie de conferințe, cursuri teoretice şi demonstraţii practice la care vor fi abordate subiecte de actualitate, privind tendinţele şi viitorul stomatologiei. Aceste evenimente conexe au loc cu participarea unor lectori de prestigiu din ţară şi din străinatate.
Mai multe informaţii despre DENTA 2016 – Ediţia de toamnă se regăsesc pe www.denta.ro
Concomitent cu acest eveniment se desfăşoară şi Târgul internaţional de medicină şi farmacie - ROMMEDICA
Program de vizitare
14-16 aprilie 2016: între 10.00 şi 18.00
Acces
DENTA este un eveniment dedicat exclusiv vizitatorilor specialisti, iar accesul acestora este gratuit.
Mai multe detalii AICI