60
None

Inițiativa MedLife de testare BTS din cadrul festivalurilor Electric Castle și Summer Well a ajuns la peste 1.000 de tineri

  • Pentru a încuraja tinerii să se distreze responsabil, MedLife a adus primul centru mobil de testare BTS din Europa Centrală și de Sud-Est în cadrul festivalurilor Electric Castle și Summer Well, unde s-au testat gratuit peste 200 de participanți.
  • Adițional testării, peste 300 de tineri prezenți în festival au beneficiat de consiliere gratuită pe probleme ce țin de educație sexuală oferită de medicii buni din diferite specialități: ginecologi, urologi, psihiatri și psihologi.
  • În mediul online și în presă, mesajele de informare și educație sexuală dedicate programului au ajuns la peste 3 milioane de persoane.
  • Acțiunile fac parte din programul de educație sexuală anunțat recent de liderul pieței în contextul în care în cel mai recent studiu derulat la nivel național arată că peste 90% dintre tinerii din România nu au informații pentru a identifica și a se proteja de bolile cu transmitere sexuală.

MedLife a lansat în această vară un program de educație sexuală dedicat tinerilor din România printr-un demers de testare și depistare a bolilor cu transmitere sexuală, după ce studiul național comandat de companie a arătat că 90% dintre tinerii români nu au suficiente cunoștințe pentru a identifica și a se proteja de acești patogeni.

Peste 200 de participanți la Electric Castle și Summer Well au beneficiat de teste gratuite și au primit rezultatul în maxim 24 de ore. Mai mult, pentru transportarea mai rapidă a probelor recoltate la Electric Castle, MedLife a implicat și sistemul de drone.


MedLife le-a oferit participanților din festival și oportunitatea de a se consulta cu medicii buni despre bolile cu transmitere sexuală, prevenție, depistare și tratament, dar și despre cum pot discuta aceste subiecte cu partenerul de cuplu. Peste 300 de tineri au participat în cadrul sesiunilor de „Speed Dating” și „Hot Talks” susținute de medicii MedLife - urologi, ginecologi, psihiatri și psihologi.

De asemenea, în mediul online și în presă, mesajele de informare și educație sexuală dedicate programului au ajuns la peste 3 milioane de persoane.

„Programul Testat e Hot demarat de MedLife ne-a arătat că tinerii sunt deschiși la discuții și că putem veni în întâmpinarea lor dacă dorim să transformăm un subiect tabu, cum este cel despre bolile cu transmitere sexuală, într-un prilej de a informa și de a micșora statisticile îngrijorătoare. Datele ne arată că numărul infecțiilor cu transmitere sexuală a crescut dramatic: în 2022, în Europa, infectările cu  gonoree au crescut cu 48%, cele cu sifilis cu 34%, iar cele cu chlamydia cu 16 %, față de 2021. Nici în cazul României situația nu este mai bună. Datele INSP arată că, în anul 2022, s-au înregistrat cu 57,8% mai multe cazuri de sifilis față de 2021. MedLife și-a asumat această misiune de a informa și educa tinerii, și de a le oferi cât mai multe resurse pentru a avea o viață sexuală sănătoasă.“, a declarat Ina Ilie, Director Comunicare MedLife.

Testarea BTS oferită gratuit la cele două festivaluri pentru persoanele cu vârsta de minimum 16 ani împliniți a cuprins un panel de 7 patogeni, pentru unele dintre cele mai comune boli cu transmitere sexuală, respectiv: Neisseria gonorrhoeae, Chlamydia trachomatis, Trichomonas vaginalis, Mycoplasma genitalium, Mucoplasma hominis, Ureaplasma urealyticum, Ureaplasma parvum.

Cei care nu au reușit să se testeze în cadrul festivalurilor, pot beneficia de un discount de 20% la pachetele de sănătate „Testat e Hot” pentru testarea BTS în baza prezentării biletului de la Electric Castle sau Summer Well, în clinicile și punctele de recoltare MedLife la nivel național.

Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha