Prof. Dr. Mircea Cinteză
Insuficiența cardiacă nu este o boală. Este faza avansată a multor boli de inimă. Am putea spune a tuturor bolilor de inimă, dacă ele sunt suficient de bine tratate ca să nu dea un accident major într-o fază mai precoce de evoluție și permit atingerea fazei avansate – cea de insuficiență cardiacă.
Principalele categorii de boli de inimă care conduc spre final la insuficiența cardiacă sunt cardiopatia ischemică sub toate formele ei, de menționat în mod particular infarctul de miocard, bolile valvulare, hipertensiunea arterială, tulburările de ritm cronice cu ritm rapid, în special fibrilația atrială, miocarditele, cardiomiopatiile, bolile congenitale. În cazul în care considerăm diabetul zaharat o boală cu componentă cardiovasculară, și acesta conduce la insuficiență cardiacă, atât prin afectarea arterelor coronare, cât și prin afectarea directă a mușchiului cardiac (cardiomiopatia diabetică). Unele boli de plămâni pot conduce la o formă particulară de insuficiență cardiacă dreaptă, cordul pulmonar cronic decompensat. De asemeni, tromboembolismul pulmonar poate conduce la o formă de insuficență cardiacă dreaptă acută.
Așadar – din simpla enumerare de mai sus rezultă o primă clasificare a insuficenței cardiace: insuficiența cardiacă acută și insuficiența cardiacă cronică.
Insuficiența cardiacă acută are mai multe clase de gravitate, descrise în special pentru infarctul miocardic acut. Cea mai cunoscută clasificare poartă numele primului din cardiologii americani care au descris acest fenomen – anume clasele Killip. Clasa Killip I definește o stare de boală fără insuficiență cardiacă, iar clasa cea mai gravă, clasa Killip IV este echivalentă cu șocul cardiogen – cea mai severă formă de insuficiență cardiacă acută.
Insuficiența cardiacă cronică a fost descrisă prima dată în detaliu de către o Societate Americană de Cardiologie din orașul New York. Clasele de insuficiență cardiacă cronică sunt denumite NYHA (de la New York Heart Association) și sunt numerotate, în ordinea gravității, de la NYHA I la NYHA IV.
Tratamentul insuficienței cardiace, ca de altfel a majorității bolilor existente din toate specialitățile, poate să fie medicamentos, intervențional sau chirurgical. Pentru insuficiența cardiacă cronică, poate avea efect favorabil, în faze mai puțin grave și tratamentul balneofizioterapic, cum se practică, la noi în țară, la Covasna, Tușnad sau Vatra Dornei.
Tratamentul insuficienței cardiace este preventiv și curativ.
Tratamentul preventiv are importanță maximă, căci el se adreseaă bolilor ce cauzează insuficiența cardiacă și, dacă este eficient, oprește sau amână dezvoltarea insuficienței cardiace.
Tratamentul curativ medicamentos, intervențional sau chirurgical al cardiopatiei ischemice, inclusiv după infarctul de miocard, tratamentul eficient al hipertensiunii arteriale, tratamentul intervențional sau chirurgical al bolilor valvulare sau bolilor cardiace congenitale fac parte dintre tratamentele preventive cele mai importante ale insuficienței cardiace.
Există numeroase tratamente medicamentoase ale insuficienței cardiace cronice, dar cele mai eficiente medicamente, dovedite că lungesc viața acestor bolnavi, sunt diureticele, inhibitorii enzimei de conversie și beta-blocantele.
Dintre tratamentele intervenționale specifice insuficienței cardiace cronice amintim resincronizarea cardiacă și implantul de pompă artificială intracardiacă.
Resincronizarea constă în introducerea a trei electrozi în ventriculul stâng, drept și sinusul coronarian care, cuplați la un dispozitiv stimulator, refac contracția sincronă a celor doi ventriculi în cazul în care sincronismul fusese pierdut prin evoluția bolii. Resincronizarea poate prelungi durata de viață cu câțiva ani.
Evoluția pompelor artificiale intracardiace a fost spectaculoasă în ultimii ani. Prescurtate VAD (Ventricular Assist Device) ele sunt fixate în ventricul, în special în ventriculul stâng (left)- (LVAD) și propulsează sângele printr-un rotor care este menținut și rotit prin levitație magnetică. În acest fel el nu are frecare față de celelalte componente și necesită o energie minimă. Mai nou, încărcarea bateriilor – fixate subcutanat – se poate face fără fir (wireless) – în camere special concepute în acest scop.
Acest gen de dispozitive mecanice pot înlocui, în acest moment, tratamentul cel mai radical al insuficenței cardiace – transplantul cardiac.
