Dr. Eduard Ursuleanu
Medicina regenerativă, dezvoltată pe bazele cercetării translaționale, are ca obiect crearea și dezvoltarea de organe și țesuturi plecând de la celule care au capacitatea să se diferențieze în acele organe și țesuturi. Studii adiționale, derivate din aceste cercetări indică posibilități ample pentru terapiile plecate de la celulele stem embrionare.
Sunt posibile două direcții de dezvoltare, fie stimularea și direcționarea mecanismelor de vindecare celulară astfel încât procesul de reformare a unui organ/țesut, să se desfășoare pe pacientul afectat, sau există posibilitatea culturii de organe/țesuturi, pe medii sau gazed, de unde, ulterior, să fie trasplantate la pacient.
Principalele categorii de celule stem utilizate, celulele stem adulte și celulele stem embrionare au potențial diferit. Astfel celulele embrionare au un potențial de diferențiere nelimitat în timp ce celulele stem adulte au o tendință spre dezvolare specifică, corelată cu țesutul din care provin.
Înțelegerea, prin medicina regenerativă, a proceselor și mediatorilor celulari implicați în procesul de diviziune, proliferare și diferențiere constituie baza terapiilor celulare care vor vindeca majoritatea bolilor cu care ne confruntăm astăzi.
Cu toate că sinteza de organe cavitare, plecând de la matrice și celule stem cu diferențiere specifică a înregistrat progrese (trahee, vezică urinară, ureter), există numeroase obstacole plecând chiar de la înțelegerea noțiunii de organ cavitar și a modului în care medicina regenerativă poate fi aplicată acestor organe. Realizarea în laborator a viscerelor complexe, ficat, rinichi, cord, nu depășește stadiul experimental, departe de sala de operație, lucru valabil și pentru intestine (organ care este considerat anatomic cavitar). Aplicarea proceselor de reconstrucție în laborator ține cont mai mult de funcția organului, și în cazul intestinului procesele de digestive, secreție și absorbție depășesc cu mult funcția unui simplu conduct. De aceea progresele înregistrate s-au axat pe organe cu funcționalități simple, trahee, ureter, vezică, vase de sânge. Sunt rezultate și în sinteza de mușchi, inclusiv de aparat sfincterian, iar de dată recentă este transplantul de plămân la animal.
Continuare în numărul viitor
Mecanismele celulare de diferențiere și de reparare sunt specific tuturor organismelor vii, dar drumul până la ficatul biologic artificial nu este simplu. Se fac eforturi de anvergură pentru a depăși etapa actuală în care, între lista de pacienți care așteaptă un organ și numărul de organe disponibile pentru transplant există o diferență uriașă. La asta se mai adaugă și imperfecțiunea transplantului de la donator, necesitatea terapiilor de supresie imună cu riscurile cancerigene și infecțioase adăugate și evident, cu costurile uriașe pe care le suportă sistemul sanitar. Organele de sinteză, odată disponibile, ar soluționa și cererea, ar scădea și costurile și ar elimina complicațiile asociate acum transplantului.
