30
None

Medicul de familie este un partener activ în tratarea şi monitorizarea pacienţilor

În perioada 30 septembrie-1 octombrie 2016, 150 medicii de familie din județele SV, BT, NT, IS, BC, VS, VN si MM au participat la simpozionul regional PRACTIC MF, organizat de către compania de comunicare medicală Houston NPA, la Hotel Best Western Bucovina din Gura Humorului. Ediția 16 a fost coordonată științific de Prof. Univ. Dr. Nicolae Calomfirescu, medic primar urolog, iar alături de el s-au aflat alți 21 de lectori din multiple specialități medicale: medicină de urgență, medicină de familie, gastroenterologie, podiatrie, neurologie, dermatologie şi medicină legală.

În cadrul Practic MF fiecare medic are acces la informații care se vor demonstra utile în practica medicală curentă, fie că acestea abordează o problemă de legislație, de management al cabinetului, explică modele terapeutice sau prezintă informații despre afecțiuni. Pentru medicii de familie Practic MF este o agoră unde pot afla noutăți, pot schimba impresii, păreri și pot găsi rezolvări pentru anumite situații întâlnite în cabinete.

Printre temele abordate în plenul ediției 16, s-au numărat: excesul ponderal, obezitatea şi vârstnicul, conduita practică în diagnosticul adenopatiilor, soluţii pentru îmbunătăţirea complianţei şi aderenţei la tratament, conduita preventivă şi terapeutică a pacientului formator de calculi renali, vaccinarea antitetanică la gravidă- studii de caz şi panel de discuţii, hiperplazia benignă de prostată (HBP), o provocare terapeutică permanentă, actualităţi în managementul terapeutic al bolii parkinson avansate, inovaţie şi eficienţă terapeutică în ameliorarea afecţiunilor hepatice cronice, screeningul psihosocial în bolile neoplazice: cum facem?, etc.

Programul evenimentului a inclus și2 workshop-uri: unul pe tema urgențelor, susținut de dr. Raluca Tat şi dr. Oana Branga (medici primari medicină de urgență, UPU Smurd-Spitalul Clinic Județean de Urgenţă Cluj) și altul pe tema malpraxis-ului, susținut de Dr. Sorin Lesnic (medic primar legist, expert medico-legal, Spitalul Județean de Urgență Slatina).

Numitorul comun al prezentărilor susținute a fost reprezentat de necesitatea dezvoltării medicinei preventive în cabinetul medicului de familie. Într-un interviu acordat Houston NPA, Prof. Univ. Dr. Nicolae Calomfirescu a declarat că “prevenția reprezintă o obligație pentru toti medicii şi în special pentru medicii de familie”.

Indiferent de afecţiune, medicul de familie este primul care poate interveni, prevenind complicaţiile grave, este de părere şi Conf. Univ. Dr. Elena Albu, medic specialist hematologie clinică. “Mediciul de familie este un partener activ în tratarea şi monitorizarea unui pacient hematologic ,în mod deosebit hemato oncologic. El este cel care poate identifica complicaţiile imediate postchimioterapie sau a celor tardive pe fondul imunodeprimării.  Aplicând terapia necesară imediat previne evoluţia pacientului spre complicaţii grave.

Vaccinarea populaţiei joacă un rol extrem de important, dar este nevoie de un update educational a tuturor categoriilor de specialişti în ceea ce priveşte prevenţia prin vaccinare, susţine Dr Monica Puşcaş- medic specialist medicină de familie. “Se impune însă derularea la nivel national a unui program de informare în ceea ce priveşte vaccinarea populaţiei”.

“Medicul de familie are posibilitatea de a face profilaxie în general, având în îngrijire toate grupele de vârstă. Profilaxia trebuie să intre în atenţia Casei de asigurări de sănătate efectiv, nu doar declarativ”, consideră Dr. Liliana Păunescu,medic specialist medicină de familie.

În cadrul Practic MF Gura Humorului a fost acordat Premiul pentru Cel mai activ participant, acesta fiind câștigat de un medic de familie din Maramures- Vasoc Costela Carmen, iar la Neamt s-a îndreptat Premiul special pentru cele mai multe răspunsuri corecte la întrebările de atenție - dr. Neagu Ileana.

Dr. Maria Szerac(CEO Houston NPA) a declarat: “Caracterul interactiv, subiectele de actualitate, lectorii invitați la cererea participanților, sistemul de televoting, concursurile de atenție, precum și multe alte elemente inedite cuprinse în conceptul Practic MF s-au dovedit a fi pe placul participanților. Rata de întoarcere a participanţilor este de peste 60 %, ceea ce ne bucură șine motivează”.

Următoarea ediție din 2016 a Practic MFva avea loc la Poiana Braşov, în perioada 18-20 noiembrie, județe în focus- AG, BV, BZ, CV, DB, PH, SB, TL, VL.

Pentru detalii și înscrieri cei interesați se pot adresa pe email la andreea.acatrinei@houston.ro și la telefon 0756.030.353.

Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha