Una dintre preocupările actuale în sfera oncologiei este dezvoltarea unor metode minim invazive de monitorizare a pacientului oncologic cu potențial de a identifica prognosticul, de a modula terapia în timp real și/ sau de a identifica boala minimă reziduală. Pentru aceasta, fluidele biologice ușor accesibile, cum ar fi sângele, au fost intens studiate de cercetători din întreaga lume pentru a se identifica markeri circulanți cu potențial de a oferi informații relevante. Astăzi știm că aceste ,,biopsii lichide” permit medicilor să analizeze o serie de informații despre fenotipul și genotipul particular al tumorii unui pacient dintr-o simplă probă de sânge periferic. Din 2016 și până în prezent echipa noastră multidisciplinară de cercetare a contribuit la dezvoltarea unor protocoale pentru biopsie lichidă prin implementarea a trei proiecte de cercetare finanțate din fonduri naționale de cercetare. În tot acest timp am studiat metode de izolare și caracterizare a celulelor tumorale circulante și am dezvoltat protocoale de analiză a ADN tumoral circulant, pentru a identifica mutații în sângele pacienților cu cancer de colon, sân sau pulmonar. De asemenea, acest lucru permite o monitorizare cu un real potențial în modularea răspunsului la tratament Astfel, biopsia lichidă și în mod special, analiza ADN circulant tumorală prezintă un imens potențial ca biomarker în terapia personalizată a pacienților cu cancere avansate, deoarece el poartă semnătura genetică a celulelor tumorale din care provine.
Prin rezultatele obținute și publicate, proiectele noastre au contribuit doar la dezvoltarea unor noi analize cu impact major asupra prognosticului și a modulării terapiei la pacienții cu patologii oncologice în stadii avansate. În plus, prin crearea unor consorții între mediul academic, spitale și clinici private am consolidat implicarea mediului privat în dezvoltarea cercetării fundamentale cu un impact major asupra stimulării inovării. Nu în ultimul rând, un număr semnificativ de pacienți au beneficiat gratuit de analize genomice avansate și de monitorizare în cadrul proiectelor noastre de cercetare.
Metode minim invazive de monitorizare a pacientului oncologic
- Alergologie (43)
- Anestezie și Terapie Intensivă (28)
- Boli Cardiovasculare (13)
- Boli infectioase (63)
- Caleidoscop medical (28)
- Cardiologie (159)
- Chirurgie estetica (103)
- Chirurgie generala si Chirurgie Endoscopica (28)
- Chirurgie Vasculara (56)
- Cosmetica medicala (23)
- Dermatologie (197)
- Diabet zaharat, nutritie si boli metabolice (124)
- Editorial (302)
- Endocrinologie (30)
- Etica medicala (16)
- Factori de risc (18)
- Farmaceutica (120)
- Gastroeneterologie (123)
- Genetica (13)
- Geriatrie si Gerontologie (25)
- Hematologie (7)
- Imagistica medicala (65)
- Imunologie (8)
- Ingrijirea paliativa (15)
- Interviu (53)
- Invatamant Medical (2)
- Legislatie Medicala (12)
- Management Medical (7)
- Mari medici romani (14)
- Medicina Alternativa (84)
- Medicina de familie (90)
- Medicina de laborator (63)
- Medicina de Urgenta (6)
- Medicina Integrata (3)
- Medicina Interna (16)
- Medicina Naturista (242)
- Medicina Nucleara (22)
- Medicina Preventiva (2)
- Medicina Sportiva (21)
- Nefrologie (29)
- Neonatologie (46)
- Neurologie (66)
- Neuropsihiatrie infantila (4)
- Nutritie (36)
- Obstetrica-Ginecologie (162)
- Oftalmologie (589)
- Oncologie medicala (122)
- ORL (103)
- Ortopedie (49)
- Pediatrie (135)
- Pneumologie (133)
- Posta redactiei (19)
- Produse naturiste (127)
- Psihiatrie (92)
- Psihologie (103)
- Reabilitare Medicala (310)
- Relatia medic - pacient (6)
- Reumatologie (95)
- Senologie (7)
- Sfatul farmacistului (35)
- Stiri (2830)
- Stomatologie (68)
- Tehnologie Medicala (9)
- Terapia durerii (22)
- Terapii complementare (212)
- Terapii Laser (12)
- Toxicologie (4)
- Transplant de organe (1)
- Urologie (66)
-
A treia ediție a Congresului Național de Medicină de Urgență și Medicină de Dezastre 2026
3 / 6 / 2026 -
A VIII-a ediție a Școlii Oftalmologice de Vară 2026
3 / 6 / 2026 -
AL XLII- LEA CONGRES NATIONAL DE UROLOGIE - ROMURO 2026
4 / 6 / 2026 -
Ediţia a XIV-a a Școlii de Vară de Radiologie 2026
4 / 6 / 2026 -
Webinar PediPractic – ediția a 7-a „Nutriție, emoții și comportamente alimentare la copil”
4 / 6 / 2026 -
Conferinta Nationala a Societatii de Imagistica O.R.L, editia a XI-a 2026
5 / 6 / 2026 -
A 5-a ediție a Conferinței Spitalelor din România 2026
5 / 6 / 2026 -
Conferinta Regionala de Medicina Familiei Dolj
5 / 6 / 2026 -
Congresul Național de Chirurgie 2026
10 / 6 / 2026 -
Conferinta Medical Forum Pitesti 2026
10 / 6 / 2026 -
3rd International Conference of Applying Radionuclides in Therapy (ART) and the 8th Romanian Congress of Nuclear Medicine
11 / 6 / 2026 -
Conferința Națională a Asociației Traumatologilor și Ortopezilor din Moldova (ATOM) 2026
11 / 6 / 2026 -
Al VII-lea Congres Național al Societății de Endometrioză și Infertilitate Est-Europeană 2026
11 / 6 / 2026 -
Forumul National de Gineco-Oncologie, 2026
11 / 6 / 2026 -
URGEMED Bucuresti 2026
11 / 6 / 2026 -
Conferința Națională Stresul, Anxietatea, Depresia (S.A.D.), ediția XXI , 2026
12 / 6 / 2026 -
IMAGISTICA INTRAVASCULARĂ 2026
12 / 6 / 2026 -
EPICr: Educația Pentru Insuficiența Cardiacă revine
12 / 6 / 2026 -
Inter-Pneumo 2026 - Conferința Interdisciplinară de Pneumologie
12 / 6 / 2026 -
CONFERINȚA NAȚIONALĂ REZIDERMA – TIMIȘOARA
12 / 6 / 2026 -
Sesiunea Grupurilor de Lucru SNMF Sanatate mintala, Oncologie si Ingrijiri Paliative, Sanatatea varstnicului
16 / 6 / 2026 -
Al 45-lea CONGRES NAȚIONAL DE GASTROENTEROLOGIE, HEPATOLOGIE ȘI ENDOSCOPIE DIGESTIVĂ 2026
17 / 6 / 2026 -
A III-a ediție a Conferinței Naționale „Infecțiile în 2026: prevenție, tratament, interdisciplinaritate”2026
18 / 6 / 2026 -
Al XII-lea Congres al Societății Române de Cataractă și Chirurgie Retractivă si Conferința Anuala Retina 2026
18 / 6 / 2026 -
Conferința Națională de Patologie Infecțioasă 2026
18 / 6 / 2026 -
A VIII-a Conferinţă a Societăţii Române de Neurologie Pediatrică cu tema: "15 ani de neurologie pediatrică: știință, echipă și continuitate" 2026
18 / 6 / 2026 -
Congresul Internațional de Terapie Intervențională a Durerii | Ediția a III-a 2026
19 / 6 / 2026 -
Conexiuni: Cercetare și Inovație în Medicină Internă 2026
19 / 6 / 2026 -
Farma Practic - iunie 2026
19 / 6 / 2026 -
Al 34-lea Congres Național al Societății Române de Endocrinologie 2026
24 / 6 / 2026 -
Conferinta Regionala de Medicina Familiei Valcea 2026
26 / 6 / 2026


























