Tulburările de comportament alimentar [TCA]: anorexia nervoasă [AN]¸ bulimia nervoasă [BN], şi tulburările neclasificate ale comportamentului alimentar (EDNOS, Eating Disorders Not Otherwise Specified), se caracterizează prin disfuncţii neuroendocrine complexe implicate în reglarea apetitului şi comportamentului alimentar.
Diagnosticul tulburărilor de comportament alimentar se face pe baza unor criterii clinice clar definite în ghidurile de diagnostic DSM IV – Diagnostic and Statistic Manual of Mental Disorders (1994), a căror revizuire a avut loc în mai 2013. Aceste criterii cuprind, pentru anorexia nervoasă: refuzul menţinerii unei greutăţi normale sau peste 85% din greutatea minimă normală, teama de îngrăşare, percepţie anormală a aspectului, amenoree. Tipurile de anorexie pot fi: tipul purgativ, în care se utilizează regulat laxative, diuretice, emetice, vărsături provocate, şi tipul restrictiv, în care lipseşte acest comportament compensator. Bulimia nervoasă se diagnostichează pe baza unui alt set de criterii: episoade recurente de bulimie (binge-eating), definite prin consum excesiv de alimente în unitatea de timp şi sentimentul pierderii controlului, comportament purgativ regulat, prezenţa episoadelor de bulimie şi comportamentului compensator cel puţin de 2 ori pe săptămână, timp de 3 luni, impact excesiv al formei corpului şi greutăţii asupra părerii despre sine, prezenţa simptomatologiei în afara episoadelor de anorexie nervoasă. Bulimia, la rândul său, cuprinde tipul purgativ (definit mai sus) şi tipul non-purgativ, în care se utilizează alte comportamente compensatorii: post, activitate fizică intensă. Dintre EDNOS, afecţiuni în care nu sunt întrunite criteriile pentru AN sau BN, un loc aparte îl ocupă binge-eating disorder, o afecţiune caracterizată prin episoade de bulimie fără comportament compensator.
Indiferent de tipul tulburării de comportament alimentar, intersecţia dintre mecanismele ‘psihologice’ şi mecanismele ‘somatice’ ale reglării apetitului justifică abordarea pluridisciplinară a acestor afecţiuni, în aceeaşi măsură în care o impune şi patogenia unei alte afecţiuni în care comportamentul alimentar şi reglarea apetitului joacă un rol esenţial: obezitatea. Dealtfel, prezenţa episoadelor de anorexie nervoasă în istoricul unor paciente cu obezitate la vârsta adultă pare a sprijini ipotezele conform cărora obezitatea şi anorexia nervoasă nu sunt afecţiuni situate la polul opus, ci, dimpotrivă, afecţiuni ce împărtăşesc un teritoriu biologic comun. Deşi modificările neuroendocrine din tulburările de comportament alimentar sunt considerate, în prezent, a fi consecinţa şi nu cauza TCA, rămâne de actualitate, în acest context, studiul terapiilor ‘patogenice’ adresate disfuncţiilor neuroendocrine, atât în obezitate cât şi ca tratament ‘simptomatic’ al TCA. Dr. Adrian Copcea, Medic specialist Diabet zaharat, Nutriţie şi Boli Metabolice
Centrul Medical Asteco, Cluj-Napoca
