Prof. Dr. Stoicescu Silvia Maria
Alimentaţia exclusivă la sân sau alăptarea exclusivă reprezintă una dintre cele mai eficiente modalități de a asigura sănătatea și supraviețuirea nou-născutului și sugarului deoarece oferă o nutriție esențială și de neînlocuit pentru creșterea și dezvoltarea armonioasă.
Organizația Mondială a Sănătății recomandă ca alimentația la sân să fie inițiată în prima oră de la naștere și să fie exclusivă până la minim șase luni de viață, urmând ca mai departe să i se alăture o alimentație complementară până la vârsta de 2 ani.
Laptele matern este alimentul ideal, complet din punct de vedere nutrițional și are rol de primă imunizare a copilului prin conținutul său în anticorpi și substanțe bioactive care protejează împotriva bolilor infecțioase și netransmisibile.
Cu toate acestea, la nivel global doar 44% dintre sugarii cu vârsta sub 6 luni sunt alăptați exclusiv la sân iar în România rata alăptării este sub 13%.
Din păcate nu toți nou-născutii au șanse egale de succes în alăptare datorită factorilor de risc asociați. Factorii de risc pot fi clasificati factori de risc materni și neonatali.
Managementul proactiv începe cu identificarea timpurie a acestor cupluri nou-născut cu risc - mamă și implemenarea unor măsuri mai agresive pentru a susține secreția de lapte, atașamentul și încrederea maternă decât ar fi cerut de cuplurile cu risc scăzut.
In concluzie laptele matern este alimentul ideal în primele șase luni, adaptat nevoilor nou-născutului. În drumul de la naștere către alimentație exclusivă la sân cuplul mamă-copil se confruntă cu numeroase obstacole ce pot conduce către un eșec al lactației. În consecință, având în vedere că deciziile privind inițierea și menținerea alăptării sunt influențate de multiple provocări și de necesitatea unei susțineri complexe a mamei, sugarului și familiei, promovarea și sprijinirea inițierii, durata și exclusivitatea alăptării reprezintă o problemă de sănătate publică.
