este o boală de interes major a ultimelor decenii, atât din punctul de vedere al pacienţilor, dar şi al medicilor, fiind cea mai importantă cauză de fracturi la vârstnici şi implicând costuri mari atât pentru bolnav cât şi pentru societate.
Insuficient diagnosticată în prezent, boala va solicita tot mai mult atenţia medicală, din cauza dublării numărului de cazuri în următorii zeci de ani, a creşterii procentului de populaţie vârstnică, asociată cu sedentarismul, cu diete dezechilibrate, cu stresul.
Este o boală scheletică sistemică şi se caracterizează prin scăderea masei osoase şi deteriorarea microarhitectonicii ţesutului osos, cu creşterea consecutivă a fragilităţii şi a susceptibilităţii de a suferi fracturi.
O clasificare sumară împarte cazurile în primare (unde se încadrează cele mai multe - osteoporoza postmenopauză) şi secundare altor boli şi afecţiuni (endocrine, digestive, metabolice, renale, genetice, alcoolism, medicaţie, metastaze osoase, imobilizare îndelungată).
Suspectarea acestei boli îi revine în exclusivitate medicului, pe baza anamnezei factorilor de risc, a prezenţei unor fracturi sau a modificărilor radiologice, deoarece simptomatologia este foarte săracă, nespecifică, iar de cele mai multe ori lipseşte. De obicei, bolnavul acuză o durere dorso-lombară cronică, cauzată de tulburările de statică şi de dinamica vertebrală şi, uneori, o durere intensă, acută, provocată de o fractură vertebrală.
Diagnosticarea şi monitorizarea terapeutică se fac uzual printr-o metodă radiologică de determinare segmentară a densităţii minerale osoase la nivelul coloanei lombare, al şoldurilor şi, uneori, al antebraţului sau, în cazuri excepţionale, al întregului schelet, numită DEXA. În studii de caz se mai adaugă dozări ale unor markeri biologici ai formării şi resorbţiei osoase. Insistăm asupra rolului echografiei calcaneene, incorect promovată ca metodă de diagnostic, aceasta fiind doar o tehnică de studiu în populaţie, având doar posibilitatea de a ridica suspiciunea de boală şi necesitând examinarea DEXA pentru o diagnosticare precisă.
Încercarea de prevenţie a bolii înseamnă evitarea sedentarismului prin practicarea sportului de către persoanele tinere şi a gimnasticii medicale la vârste mai înaintate, prin evitarea scăderii exagerate a greutăţii corporale, evitarea fumatului şi alcoolului, prin aport corespunzător de calciu şi vitamina D, prin expunere suficientă la soare.
Tratamentul este medicamentos, de lungă durată, având ca ajutoare alimentaţia bogată în lactate şi legume verzi, expunerea la soare, exerciţiile fizice efectuate în programe de kinetoterapie.
