Psiholog Fulop Cristina
Prea des considerăm că iertarea este pentru celălalt și atât, și că noi, cei răniți sau prejudiciați, nu avem legătură cu ce rezultă în urma iertării… Poate ne place să ne poziționăm în ipostaza de ascendență asupra celui care a greșit față de noi, sau, mai trist, poate că ne-am obișnuit (prea des, din nefericire), să ne complacem în statutul de victimă, fără să ne dăm seama cât de rău ne poate face aceasta…
Să rămânem agățați în emoțiile negative rezultate dintr-o situație în care ne-am simțit trădați, într-un fel sau altul, este despre a consuma excesiv resurse într-o situație care s-a întâmplat deja și nu mai poate fi schimbată, dar și despre a rămâne blocați în furie, tristețe, anxietate, supărare, etc., adică despre a trăi un stres prelungit care va genera multă influență negativă asupra propriului corp, de la reacții simple de neplăcere și disconfort, până la somatizări foarte intense (creșterea tensiunii arteriale, tulburări gastrice, tulburări de ritm cardiac, insomnii, stări depresive, stări anxioase, tulburări de concentrare a atenției, etc…)
În același timp, dacă rămânem ancorați în acel trecut, vom constata că nu facem altceva decât să adăugăm noi prejudicii peste cele deja provocate de celălalt… energia, timpul, emoțiile investite în acea persoană sau situație trebuie să fie oprite și cel mai potrivit, redirecționate către alte persoane/paliere ale existenței noastre, pentru a putea evolua psiho-emoțional și psihologic.
Mai mult decât atât, iertarea rupe legăturile intens negative care te țin prizonier în situația traversată și mai ales, legat de persoana care te-a trădat. Nu negăm ce s-a întâmplat, ci refuzăm să perpetuăm o situație negativă (e nerealist și nesănătos să constat care sunt efectele negative determinate de comportamentul unei personane și ulterior să mă comport cu mine exact în același mod), pentru că iertând, nu înseamnă că am uitat, ci doar că mă eliberez.
Uneori, este dificil să îl iertăm pe cel care ne-a greșit sau care ne-a trădat, pentru că este dificil să asumăm că noi am permis să se întâmple asta, așa că, poate ar fi bine să începem acest proces de iertare, chiar cu noi înșine, înțelegând și permițând să acceptăm că nu am știut cum altfel, că nu am evaluat, poate, corect o experiență sau poate așa am considerat potrivit atunci. Când ne iertăm pe noi, permitem ca resentimentele să fie înlocuite de vindecare și ne dăm voie să acționăm în direcția identificării unui nou echilibru personal.
