Angajații KMG International au luat startul sâmbătă, 11 iunie, în crosul Rompetrol Run and Care, aflat la cea de-a treia ediție, care a avut loc în parcul Herăstrău din București. Peste 300 de angajați din diferite companii din cadrul Grupului au alergat alături de familii și parteneri de afaceri pe distanțe de 5, 10 și 15 km, KMG International donând 3 USD pentru fiecare kilometru parcurs, pentru a sprijini cauza Asociației M.A.M.E.
Scopul acestui eveniment intern de implicare a angajaților a fost acela de a strânge fonduri pentru Centrul Steluțelor, un proiect al Asociației M.A.M.E., menit să ofere ajutor social și medical copiilor cu boli cronice și copiilor care provin din medii sociale defavorizate din București și județele limitrofe.
Centrul Steluțelor este cel mai important proiect al Asociației M.A.M.E., fiind inițiat în iunie 2014. De la înființarea sa, centrul a avut mai bine de 160 de beneficiari, iar cei 82 de voluntari implicați în proiect au oferit aproape 2.000 de ore de consiliere socială și medicală pentru copiii din România, diagnosticați cu cancer și alte boli grave.
„Salutăm inițiativa KMG International de a-și încuraja angajații să suțină o astfel de cauză nobilă. Ediția de anul acesta a deja renumitului cros caritabil a fost organizată în beneficiul copiilor diagnosticați cu boli grave de care Asociația M.A.M.E. are grijă în cadrul Centrului Steluțelor. Fondurile strânse în cadrul acestui eveniment vor susține serviciile de suport, consiliere și recuperare socio-medicală de care au nevoie acești copii în perioada de confruntare cu boala și în perioada de recuperare după aceasta. Dorim să ne arătăm profunda apreciere și să mulțumim KMG International pentru angajamentul lor față de comunitate și implicarea lor în cauza noastră", a declarat Maria Culescu, președinte și fondator al Asociației M.A.M.E.
Grupul KMG International are peste 5.000 de angajați în România și din 2009 a investit mai bine de 8 milioane USD în proiecte de dezvoltare comunitară în țară, ajungând la 300.000 de beneficiari direcți.
„Rompetrol Run & Care se evidențiază între inițiativele noastre de responsabilitate socială în sensul că acest eveniment îi implică nu numai pe angajații noștri, ci și pe partenerii noștri de afaceri, promovând valori precum voluntariatul și caritatea, într-un mod sănătos și antrenant, contribuind în același timp la dezvoltarea armonioasă a comunității. De-a lungul timpului, peste 3000 dintre colegii noștri, adică mai bine de jumătate din angajații Grupului, au donat timp și efort pentru a susține diverse inițiative sociale, de mediu, de sănătate și educaționale în beneficiul comunității", a declarat Marius Ghica, Director de Dezvoltare Corporativă în cadrul KMG International.
*Asociația M.A.M.E. este o organizație nonprofit care, de peste 7 ani, oferă sprijin copiilor diagnosticați cu cancer si alte boli grave, precum și copiilor care provin din familii cu posibilități financiare reduse. Cel mai important proiect al organizației este Centrul Steluțelor, un centru social de suport și recuperare, înființat în luna iunie 2014, unde, copiii aflați în diferite situații de risc socio-medical beneficiază de servicii și terapii care îi ajută să depășească mai ușor perioada de criză din viața lor. Pentru mai multe detalii despre activitatea Asociației M.A.M.E., vă invităm să accesați: www.asociatiamame.com sau www.facebook.com/AsocMAME
**KMG International este un investitor durabil în economia românească, fiind în același timp un cetățean corporativ responsabil. Prin programul Grupului, „Împreună pentru Fiecare", acesta a implementat 101 proiecte de mediu și de sănătate în întreaga țară. Dintre parteneriatele noastre strategice cu societatea civilă amintim – suținerea pentru SMURD, a Galei Societății Civile, a Festivalului și Concursului Internațional George Enescu.
Totalul investițiilor realizate de KMG International în România se ridică la 4 miliarde de dolari, în timp ce nivelul contribuțiilor sale la bugetul de stat depășește 12 miliarde de dolari, in perioada 2007-2015.