33
None

Predicție-prevenție-personalizare-participare: cei 4P de bază ai medicinei viitorului! Congresul Național Bolile Cronice Netransmisible 2017

Congresul Național Bolile Cronice Netransmisibileajunge, anul acesta, la cea de-a VI-a ediție și va pune accentul pe câteva concepte esențiale, în vederea stabilirii premiselor medicinei viitorului: Medicina 4P: Predicție, Prevenție, Personalizare, Participare. Evenimentul se va desfășura între 24-25 februarie 2017, laBucurești. La Congres sunt așteptați medici primari, specialiști șirezidenți din: diabet, nutriție și boli metabolice, cardiologie, neurologie, pneumologie, oncologie, medicină de familie șidinalte specialități conexe.

Cel de-al VI-lea Congres Național Bolile Cronice Netransmisibile pune în centru colaborarea interdisciplinară, noutatea și dezbaterea progreselor în managementul bolilor cronice netransmisibile, conform standardelor moderne. Evenimentul va reuni cei mai importanți lideri de opinie din domeniu, care vor dezbate tematica inovației și a statisticilor globale referitoare la evoluția și controlul celor mai răspândite boli cronice netransmisibile: bolile cardiovasculare, bolile cerebrovasculare, diabetul, obezitatea, cancerul, bolile pulmonare cronice, făcând din eveniment o sursă de informare esențială pentru profesioniști.

„Managementul bolilor cronice netransmisibile vizează mai mulți factori importanți, aflați în relație atât cu specialitățile medicale implicate în domeniu, cât și cu respectarea tendințelor internaționale și cu educația profesională de elită. Mai mult decât atât, în acest domeniu, se discută foarte mult și despre promovarea adoptării unui stil de viață care să ajute la prevenirea apariției bolilor cronice netransmisibile. De aceea, obiectivul central al Congresului BCN 2017 este cel de a aborda multidisciplinar bolile cronice netransmisibile, de a implica specialiști din cât mai multe domenii în cadrul dezbaterilor, cărora le va reveni un rol diferit, dar egal ca importanță în practica medicală, în abordarea, informarea și ghidarea pacienților” a declarat prof. univ. dr. Nicolae Hâncu, membru de onoare al Academiei Române.

Pe plan mondial, peste 38 de milioane de persoane mor, anual, din cauza bolilor cronice netransmisibile, arată datele Organizației Mondiale a Sănătății1. Dintre acestea, bolile cardiovasculare sunt responsabile pentru cele mai multe decese (17,5 milioane), urmate de cancere (8,2 milioane), boli respiratorii (4 milioane) și diabet (1,5 milioane).

Fumatul, sedentarismul șiabuzul de alcool, alături de o dietă nesănătoasă sunt factorii principali de risc în apariția bolilor cronice netransmisibile, mai arată datele.

Fără intervenții moderne, povara bolilor cronice netransmisibile va crește, punând în pericol dezvoltarea economică și sustenabilitatea sistemelor medicale din întreaga lume, avertizează specialiștii. De aceea,  la nivel global au fost stabilite obiective de reducere a deceselor asociate bolilor cronice netransmisibile, la persoanele sub 70 de ani, cu 25%, până în anul 2025.2

Prioritizarea controlului bolilor cronice netransmisibile, consolidarea sistemelor de sănătate, promovarea și creșterea nivelului cercetării și buna monitorizare a tendințelor de răspândire a bolilor cronice netransmisibile, sunt obiective globale în domeniu, arată specialiștii.

Potrivit unui plan global de acțiune împotriva bolilor cronice netransmisibile3, există nouă priorități, care trebuie atinse până în 2025: disponibilitate de 80% a tehnologiilor moderne și a medicamentelor, la prețuri accesibile, pentru tratarea bolilor cronice netransmisibile; cel puțin 50% din populația vizată trebuie să primească terapie preventivă pentru infarct și atac cerebral; stoparea creșterii cazurilor de diabet și de obezitate; reducerea cu 30% a consumului de sare; reducere cu 10% a consumului nociv de alcool; reducerea cu 25% a prevalenței hipertensiunii arteriale; reducerea cu 30% a consumului de tutun; reducerea cu 10% a prevalenței sedentarismului și reducerea cu 25% a deceselor premature la segmentul de vârstă 30-70 de ani, asociate bolilor cardiovasculare, cancerelor, diabetului și bolilor respiratorii cronice.

Congresul Național Bolile Cronice Netransmisibile 2017 va avea loc la Hotel Crowne Plaza, București.

Co-președinții evenimentului sunt: prof. univ. dr. Nicolae Hâncu, membru de onoare al Academiei Române și acad. Maya Simionescu.

Organizator științific: Federația Română de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice.

Pentru înscrieri și alte detalii legate de programul evenimentului, accesați:

http://bolicronice-netransmisibile.ro/

Evenimentul este creditat cu 9 puncte EMC.

Info:

1http://www.who.int/mediacentre/factsheets/fs355/en/

2,4https://workspace.imperial.ac.uk/global-health-innovation/Public/GHPS_NCD_Report.pdf

3 http://www.who.int/nmh/publications/ncd-infographic-2014.pdf?ua=1

Management eveniment: Sănătatea Press Group, expertul tău în comunicare pe domeniul medical.

Alte articole despre:

Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha