Institutul Național de Sănătate Publică a derulat proiectul: „Totul pentru inima ta - Program de screening pentru identificarea pacienților cu factori de risc cardiovascular” - Pe o perioadă de 4 ani (iulie 2020 – decembrie 2023), s-au desfășurat activități de depistare, prevenire și tratare a afecțiunilor cardiologice în rândul populației. Unul din scopurile proiectului este promovarea programelor de screening pentru identificarea pacienților cu risc cardiovascular, cu vârsta peste 40 de ani. 900 de medici de familie au fost implicați în derularea screeningului asupra a cca 165.000 de pacienți.
În cadrul proiectului pacienții au beneficiat de două consultații la medicul de familie: prima consultație a reunit o anamneză riguroasă și un examen clinic detaliat. După recoltarea analizelor, pacienții au fost examinați pentru a doua oară de medicul de familie, care a încheiat fișa de evaluare individuală.
Fiecare pacient a primit, conform propriului risc cardio-vascular, recomandări personalizate, și, acolo unde a fost cazul, pacienții au fost trimiși la medicul cardiolog.
Riscul SCORE calculat în urma acestei campanii de screening este de:
• 16,33% din pacienți au risc scăzut de sub 1%
• 57,98% risc moderat de 1-4%
• 20,98% risc înalt 5-9%
• 4,71% risc foarte înalt de peste 10%
Pacienții cu scor de risc înalt și foarte înalt sunt mai mult din mediul rural, sexul masculin fiind mai afectat.
Pe grupe de vârstă riscul moderat (58,7%) și cel înalt (19,1%) sunt întâlnite la pacienții între 40 și 49 de ani.
Ne dorim ca datele obținute să fie folosite de legiuitori pentru stabilirea unor programe de prevenție sustenabile, aplicabile la nivel național.
Medicul de familie, prin specificul curriculei de specialitate are competențe să facă activități medicale de prevenție și are ocazia, și în cadrul relației speciale și de durată cu pacienții, să și vadă rezultatele acestei activități.
Derularea programelor de screening, fie în cadrul proiectelor de acest tip, fie în activitatea curentă la cabinet înseamnă pacienți instruiți și informați, diagnosticați și tratați precoce și nu în ultimul rând, o schimbare a percepției asupra stilului de viață. Să nu uităm că OMS a stabilit că starea de sănătate este determinată de patru factori, a căror pondere este următoarea: stilul de viață – 51%, factorul biologic – 20%, mediul ambiant – 19%, sistemul îngrijirilor de sănătate – 10%.
Într-o lume în plină epidemie de boli cronice netransmisibile, susținerea activităților de prevenție în mod coerent, continu și consistent reprezintă baza sănătății prezente și mai ales viitoare a populației din România.
Prevenirea riscului cardio-vascular
- ABC Medical (1)
- Alergologie (41)
- Anatomie patologica (1)
- Anestezie și Terapie Intensivă (28)
- Articole de specialitate (1)
- Asigurari de sanatate (3)
- Boli Cardiovasculare (13)
- Boli infectioase (59)
- Caleidoscop medical (12)
- Cardiologie (156)
- Chirurgie estetica (101)
- Chirurgie generala si Chirurgie Endoscopica (28)
- Chirurgie Vasculara (56)
- Concurs (1)
- Controverse Medicale (2)
- Cosmetica medicala (13)
- Cronobiologie (0)
- Dermatologie (190)
- Diabet zaharat, nutritie si boli metabolice (112)
- Dieta (4)
- Dreptul la Opinie (3)
- Drepturile si Obligatiile Pacientului (1)
- Editorial (297)
- Educatie Sanitara (3)
- Endocrinologie (29)
- Estetica (2)
- Etica medicala (15)
- Eveniment (4)
- Factori de risc (18)
- Fara categorie (3)
- Farmaceutica (112)
- Fitoterapie (2)
- Gastroeneterologie (118)
- Genetica (10)
- Geriatrie si Gerontologie (25)
- Hematologie (7)
- Igiena (2)
- Imagistica medicala (64)
- Imunologie (8)
- Ingrijirea paliativa (4)
- Ingrijiri la domiciliu (11)
- Interviu (53)
- Invatamant Medical (2)
- Invizibile (1)
- Legislatie Medicala (7)
- Malpraxis (1)
- Management Medical (7)
- Mari medici romani (11)
- Medici romani de prestigiu (2)
- Medicina Alternativa (84)
- Medicina Antiaging (5)
- Medicina de familie (96)
- Medicina de laborator (62)
- Medicina de Urgenta (6)
- Medicina Durerii (4)
- Medicina Generala (2)
- Medicina Integrata (3)
- Medicina Interna (16)
- Medicina Muncii (5)
- Medicina Naturista (234)
- Medicina Nucleara (22)
- Medicina Preventiva (2)
- Medicină regenerativă (1)
- Medicina Sportiva (19)
- Nefrologie (29)
- Neonatologie (44)
- Neurologie (71)
- Neuropsihiatrie infantila (4)
- Noutati in medicina (1)
- Nutritie (35)
- Obstetrica-Ginecologie (157)
- Oftalmologie (576)
- Oncologie medicala (118)
- ORL (100)
- Ortopedie (49)
- Pediatrie (134)
- Personalitati medicale (1)
- Pneumologie (122)
- Posta redactiei (19)
- Premii (1)
- Produse naturiste (127)
- Profilaxie (3)
- Psihiatrie (89)
- Psihologie (100)
- Reabilitare Medicala (309)
- Relatia medic - pacient (6)
- Reumatologie (95)
- Reuniuni medicale (11)
- Riscuri pentru sanatate (1)
- Senologie (7)
- Sexualitate (2)
- Sfatul medicului (5)
- Standarde medicala (1)
- Statistica medicala (1)
- Statutul farmacistului (11)
- Stiri (2670)
- Stomatologie (68)
- Tehnologie Medicala (7)
- Terapia durerii (8)
- Terapii complementare (212)
- Terapii Laser (12)
- Toxicologie (4)
- Transplant medical (1)
- Tulburari digestive (2)
- Urologie (66)
- Wellnes & Spa (5)
- Z " PARTENERI " (0)
-
A XV-a Conferință Națională cu Participare Internațională a Societății Române de Dermato-oncologie şi Dermatologie Clinică 2025
1 / 10 / 2025 -
Al XXII lea Congres National cu Participare Internationala al SRO 2025
2 / 10 / 2025 -
Webinar Durere 2025
3 / 10 / 2025 -
Congresul "Zilele Medicale ale Spitalului Clinic de Urgenta Sf. Ioan Bucuresti, editia a VII-a" - HIBRID
Bucuresti3 / 10 / 2025 -
Actualitati in tratamentul modern al cancerului de san-editia a 2-a
3 / 10 / 2025 -
Conferința Națională Multidisciplinară ORL - SUUB 2025
3 / 10 / 2025 -
MEDICINA GENOMICĂ ÎN PATOLOGIA MATERNO-FETALĂ
3 / 10 / 2025 -
TACSSYD 2025 – The Annual Congress of Surgery for Students and Young Doctors 2025
6 / 10 / 2025 -
A 32-a Întâlnire a Federației de Laboratoare Clinice Balcanice; A 16-a Conferință Națională a Asociației de Medicină de Laborator din România 2025
8 / 10 / 2025 -
Congresul Național de Neuroștiințe Moderne din România 2025
9 / 10 / 2025 -
Simpozionul Româno-Britanic pe probleme respiratorii 2025
9 / 10 / 2025 -
Al 36-lea Congres al Societății Române de Radioterapie și Oncologie Medicală, Al 11-lea Congres al Federației Societăților Române de Cancer “Innovation and progress in Oncology and Radiotherapy” 2025
9 / 10 / 2025 -
Conexiuni multidisciplinare și interacțiuni în Medicina Internă Cluj-Napoca 2025
9 / 10 / 2025 -
Managementul Diabetului Zaharat Centrat pe Pacient
9 / 10 / 2025 -
Conferința Medicina de familie – Prima linie în asistența medicală
9 / 10 / 2025 -
Zilele Medicale Nemțene 2025
9 / 10 / 2025 -
Curs de Ecografie Fetală HANDS-ON 2025
10 / 10 / 2025 -
IMPORTANȚA TUMOR BOARD-ULUI în tratarea pacientului oncologic
10 / 10 / 2025 -
Prima ediție a „Conferinței Naționale Pentru Tineri Medici” 2025
11 / 10 / 2025 -
Webinarul „Programe de finanțare vs. servicii pentru pacienți
13 / 10 / 2025 -
Al 48-lea Congres Național Anual de Medicină Fizică și de Reabilitare - congres hibrid 2025
15 / 10 / 2025 -
Congresul Național al AMR 2025
16 / 10 / 2025 -
A 10-a ediţie a Conferinţei Interdisciplinare NefroCarDia 2025; Cea de-a 3-a ediţie a Workshop-ului de Onco-Nefrologie 2025
Bucuresti16 / 10 / 2025 -
Conferința Națională, ediția a XXVI-a ÎNGRIJIREA PALIATIVĂ 2025
16 / 10 / 2025 -
Conferinţa de Anestezie şi Terapie Intensivă GalATI 2025
16 / 10 / 2025 -
East Meets West Congress 2025
17 / 10 / 2025 -
Conferința de Psihosomatică 2025
17 / 10 / 2025 -
MEDICINA INTERNĂ – LA GRANIȚA DINTRE SPECIALITĂȚI | EDIȚIA A III-A
18 / 10 / 2025 -
BEHEALTH 2025, ediția a opta: Cinci zile de dialog european despre viitorul sănătății și bioeconomiei
20 / 10 / 2025 -
Conferința Națională de Medicina Familiei, Octombrie 2025
22 / 10 / 2025 -
Societatea Română de Ultrasonografie în Obstetrică și Ginecologie 2025
23 / 10 / 2025 -
SOROT 2025 Congress
23 / 10 / 2025 -
Webinar “Conferința de antibioterapie – Focus pe imunodepresie!” Multirezistența. La antimicrobiene și la schimbare 2025
24 / 10 / 2025 -
Congresului Național de Oncologie S.N.O.M.R. 2025
29 / 10 / 2025 -
Conferința Națională Zilele Institutului de Psihiatrie SOCOLA 2025
29 / 10 / 2025 -
CONFERINȚA ANUALĂ APTSIS – EDIŢIA I, Managementul bolilor cronice. Focus inflamator
30 / 10 / 2025
Dr. Ileana Brînză
