Conf. Univ. Dr. Georgiana-Ozana Tache
Sarcopenia reprezintă pierderea masei musculare scheletice, alături de scăderea forței și a performanței fizice. Este, cel mai adesea, un proces aflat în legătură cu înaintarea în vârstă. Modificările din sarcopenie, includ: pierderi cantitative și modificări calitative ale fibrelor musculare, pierderea de neuroni motori alfa, scăderea ratei de sinteză proteică, a producției de hormoni anabolizanți și sexuali, alături de creșterea necesarului de proteine, inflamația cronică. Se ajunge în final la pierderea calității vieții și la deces, sarcopenia corelându-se cu fragilitate, osteoporoză, casexie, sindrom metabolic, dizabilitate și pierderea progresivă a gradului de independență individuală. Strategia terapeutică este complexă, incluzând: nutriție adecvată, un anumit nivel al eforțului fizic, administrarea de suplimente sau alte intervenții.
În ritmul actual al creșterii duratei medii de viață, preocuparea specialiștilor față de patologia asociată fenomenului de îmbătrânire, își găsește justificarea pe deplin. Se impune astfel, adoptarea unor modalități prin care sarcopenia poate fi măsurată, precum și implementarea unor strategii terapeutice, menite să contracareze efectele nefaste ale înaintării în vârstă, asupra sistemului muscular scheletal.
Criteriile pentru diagnosticarea sarcopeniei, sunt:
- forța de strângere scăzută,
- scăderea cantitativă și modificarea calitativă a musculaturii,
- performanța fizică redusă. Definiția operațională a sarcopeniei propune următorul algoritm:
Sarcopenie probabilă – prezența criteriului (1), Sarcopenie confirmată – prezența criteriilor (1) și (2), Sarcopenie severă – prezența criteriilor (1), (2) și (3).
Masa musculară scheletică se poate măsura cu precizie cu ajutorul investigației numită absorțiometrie duală cu raze X (DXA) dar și prin metode imagistice, precum rezonanța magnetică nucleară (RMN) ori tomografie computerizată (CT). Cu limitele impuse de starea de hidratare a organismului, respectiv de riscul unor erori oferite de măsurătorile efectuate în mod direct, se poate recurge, de asemenea, la analiza impedanței bioelectrice (BIA) ori la măsurători antropometrice.
În plus, pentru o evaluare corectă, s-a recurs la utilizarea valorilor de referință specifice sexului din cadrul distribuției statistice a „masei musculare scheletice relative”, numită și “masă musculară scheletică apendiculară” (ASM). ASM reprezintă suma maselor țesuturilor moi slabe ale brațelor și picioarelor determinate pe calea investigației DXA, împărțite la înălțimea la pătrat (ASM/S2); S este înălțimea (statură). Valorile de referință pentru indicele ASM/S2 au fost definite ca fiind deviații standard sub media specifică sexului, a distribuțiilor într-un eșantion de referință format din adulți tineri și de vârstă milocie. Valorile limită < 5,45 kg/m2 pentru femei, respectiv < 7,26 kg/m2 pentru barbați se asociază procesului de îmbătrânire cu risc crescut pentru probleme de mers și menținerea echilibrului, corelate fiind cu afectarea funcției musculaturii scheletice. Ca urmare a stabilirii acestor valori de referință specifice sexului, s-a constatat o creștere a prevalenței estimate a sarcopeniei pentru persoanele cu vârstă de peste 70 de ani, la 24% și la cele de peste 80 de ani la > 50%.
Intervenții nutriționale
Aportul proteic.
Necesarul zilnic de proteine din alimentația adultului sănătos este de 0,8 gr/kgc, în timp ce, pentru a preveni sarcopenia, acest necesar crește la 1,2-1,5 g/Kgc. Este însă necesar ca proteinele să aibă valoare biologică înaltă, să fie de calitate iar o cantitate de 25-30 grame din acestă categorie de proteine, să se regăsească la fiecare masă principală. Nu se recomandă un bolus proteic de peste 30 de grame de proteină la o singură masă, deoarece calitatea, nu cantitatea este cea care va conduce la stimularea sintezei proteinelor musculare. Proteinele de înaltă calitate ar trebui consumate în cantități relativ mici dar nu împreună cu carbohidrații.
Vitamina D
Aceasta reprezintă o altă strategie potențiala de intervenție pentru sarcopenie. Adulții în vârstă prezintă risc crescut de a dezvolta insuficienta de vitamina D (valoarea de referinta pentru insuficienta fiind considerată a fi sub 30 ng/ml în sângele periferic); suplimentarea poate fi astfel, indicată la niveluri scăzute de vitamina D pentru a combate sarcopenia, declinul funcțional și riscul căderilor ce pot fi urmate de fracturi. Procesul de îmbătrânire asociază aport scăzut dar și sinteza ineficientă de vitamina D, iar rinichiul este mai puțin capabil să transforme vitamina D în forma sa hormonală activă. Cele mai bune surse de vitamina D sunt reprezentate de pește (somon, ton, macrou), ulei de pește și, în mai mică măsură ficatul de vită, branzeturi și gălbenușul de ou. Vitamina D din aceste alimente se prezintă în principal sub forma vitaminei D3.
Oamenii își pot acoperi nevoia de vitamina D prin expunerea la soare; dar, succesiunea sezonieră, latitudinea geografică, anumite perioade din zi, cerul acoperit cu nori, conținutul tegumentar de melanină, protecția solară, poluarea, sunt printre factorii care afectează expunerea la radiațiile ultraviolete (UV) și sinteza de vitamină D. Prin urmare, suplimentele de vitamină D sunt necesare și disponibile.
Activitatea fizică
Activitatea fizică este în măsură să încetinească pierderea masei musculare scheletale și declinul funcțional aflate în legatură cu vârsta; deși adulții în vârstă și care sunt foarte activi continuă totuși să piardă în timp, din capacitatea cardiovasculară și din masă musculară.
Concluzii
Consecințele funcționale dar și financiare ale sarcopeniei sunt semnificative din perspectiva serviciilor de sănătate publică. Prin urmare, identificarea condițiilor de apariție, a categoriilor populaționale expuse și reducerea impactului social, devin obiective importante și necesare. Practicarea activității fizice și nutriția adecvată par să fie singurele certitudini terapeutice. Dovezile intervențiilor terapeutice sunt dificil de cuantificat, cele mai convingătoare fiind, așa cum menționam, rezultatele oferite de practicarea activității fizice, în special antrenamentul de rezistență, ca atare sau în asociere cu administrarea unor suplimentele nutritive, cu impact asupra combaterii sarcopeniei.
