60
None

Rețeaua de Sănătate REGINA MARIA acordă burse elevilor de anul I de la Școala Postliceală Sanitară ”CAROL DAVILA”

Parteneriat pentru susținerea educației pentru sănătate

Rețeaua de sănătate REGINA MARIA, împreună cu Școala Postliceală Sanitară ”Carol Davila anunță demararea colaborării în programul de formare a celor mai buni asistenți medicali.

Astfel, partea unui program de acțiuni comune, cea mai cunoscută școală postliceală sanitară particulară - Școala Postliceală Sanitară „CAROL DAVILA” - anunță noi burse care se vor acorda celor mai buni elevi ai școlii din partea rețelei de sănătate Regina Maria. Bursele se vor acorda elevilor din anul I încă din toamna anului 2016 pe baza unor criterii care se vor stabili de comun acord.

Colaborarea cu rețeaua de sănătate Regina Maria se desfășoară pe mai multe paliere: o serie de elevi participă la practică în cadrul clinicilor Regina Maria, iar o parte dintre ei s-au înscris în programul de internship propus de rețeaua de sănătate.

La finalul anului școlar 2015-2016 școala noastră a organizat în cadrul evenimentelor prilejuite de Clubul Absolvenților o serie de întâlniri cu reprezentanții rețelei de sănătate Regina Maria, întâlniri care s-au dovedit de real interes pentru elevii noștri. Colaborarea noastră devine de lungă durată, încurajând astfel elevii noștri să acorde toată seriozitatea și dedicarea învățării”, a declarat doamna director prof. Daniela Stoian.

În cadrul întâlnirilor desfășurate sub egida Clubului Absolvenților a fost lansat programul de internship dedicat proaspeților absolvenți – viitori asistenți medicali -, care presupune timp de 4 luni suport informațional și de instruire practică intensivă, sub supervizarea unei asistente medicale senioare (în 3 spitale din București), 100 de ore de practică în cadrul centrului de training Regina Maria și 400 de ore de lucru cu pacienții. La finalul programului propus de Regina Maria cei mai buni vor putea să lucreze într-o secție medicală din spitalele sau clinicile rețelei.

În cadrul acestei perioade de formare, asistenții vor avea acces, prin rotație, în secții medicale diferite, beneficiind de un program de mentorat cu o asistentă medicală cu experiență, iar la final se vor specializa într-un domeniu al asistenței medicale.

Considerăm de importanță majoră colaborarea cu școlile postliceale, pentru a ne asigura de cea mai bună calitate a personalului nostru specializat. Este rolul nostru de  lider în calitatea actului medical și angajator important în piața serviciilor medicale, să ne implicăm direct în formarea și pregătirea tinerilor angajați care vor intra pe piața muncii în următorii ani”, declară Fady Chreih, CEO Rețeaua de sănătate REGINA MARIA.

Practica în cele mai bine dotate clinici și spitale, bursele acordate, cei mai buni profesori, activitățile extrașcolare, precum și multiplele activități de voluntariat conduc la cele mai bune premise pentru ca absolvenții Școlii Postliceale Sanitare ”Carol Davila” să devină cei mai buni asistenți medicali.

Școala Postliceală Sanitară "Carol Davila" este cea mai mare instituție de învățământ preuniversitar sanitar particular din România care pregăteşte, încă din 1990, asistenţi medicali. Școala oferă trei calificări: asistent medical generalist, asistent medical de farmacieși asistent medical de balneofiziokinetoterapie și recuperare. Certificatul de absolvire oferit este eligibil internațional. Unii elevi vor alege o carieră în spitalele din România, alții vor alege mediul privat, iar o parte își doresc să înceapă cu o experiență internațională. Școala dezvoltă o serie de parteneriate atât cu clinicile din țară, cât și cu cele din străinătate.

Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha