Boala venoasă cronică (BVC) afectează un procent semnificativ din populația adultă în țara noastră. Tratamentul BVC este un complex terapeutic ce cuprinde patru modalități terapeutice principale, două conservatoare și două intervenționale, și anume: tratamentul farmacologic, terapia elasto-compresivă, scleroterapia, tratamentul intervențional/chirurgical. Aceste măsuri se pot aplica succesiv sau concomitent, în funcție de stadiul bolii.
Scleroterapia este o intervenție vasculară neinvazivă folosită pentru a distruge vasele patologice. În cadrul procedurii, un agent chimic este introdus în vasul țintă cu scopul de a induce ocluzia imediată și abolirea sa definitivă. Scleroterapia își are aplicația în toate stadiile BVC, fiind recomandată în mod special în tratamentul telangiectaziilor (dilatație a vaselor mici sau terminale, care apare de obicei pe nas și pe pomeții obrajilor.- microscleroterapie), dar și al venelor reticulare sau varicelor.
Datorită faptului că în România agenții sclerozanți nu se găsesc uzual în farmacii, iar procedura nu este decontată de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, la noi în țară scleroterapia se practică exclusiv în mediul privat.
Pentru ocluderea vaselor de calibre mai mari de 2-3 mm, se recomadă sclerozarea cu agenți sub formă de spumă. Scleroterapia cu spumă este cea mai populară formă de scleroterapie. Sclerozanții sub formă de spumă au mai multe avantaje față de forma lichidă, cel mai important fiind eficacitatea. În plus, sclerozanții cu spumă sunt clar vizibili ultrasonografic, ceea ce facilitează ghidarea ecografică, adăugând enorm la siguranța generală a procedurii.
Frecvența evenimentelor adverse minore legate de scleroterapie, cum ar fi pigmentarea, continuă să fie destul de mare, ceea ce reduce calitatea rezultatelor. Pigmentarea post-scleroterapie este definită ca apariția unei hiperpigmentări pe traiectul venelor tratate, având o incidență ce variază de la 5 la 30%. Pentru consolidarea rezultatelor procedurii și diminuarea riscului de complicații, se recomadă tratamentul oral și purtarea ciorapilor elastici, gradele de compresie I sau II.
Contraindicațiile pentru sclerodermie includ sarcina, perioada postpartum și alăptarea, riscul de tromboembolism venos, boli sistemice slab controlate. Contraindicațiile absolute sunt reprezentate de evenimente adverse foarte grave sau care pun viața în pericol, în speță hipersensibilitatea la agenți sclerozanți, tromboembolism venos acut, evenimente neurologice sau cardiace severe, boli sistemice acute, infecții, boli cronice decompensate, ischemie cronică a membrelor inferioare.
Ultimul document de consens referitor la scleroterapie elaborat de UIP (International Union of Phlebology) în luna mai 2023, concluzionează faptul că prin scleroterapie se pot obține rezultate clinice sigure cu condiția ca factorii de risc legați de pacient să fie corect identificați, iar raportul risc/beneficiu să fie discutat clar și deschis cu candidații la tratament.
Scleroterapia în tratamentul bolii venoase cronice
- ABC Medical (1)
- Alergologie (41)
- Anatomie patologica (1)
- Anestezie și Terapie Intensivă (28)
- Articole de specialitate (1)
- Asigurari de sanatate (3)
- Boli Cardiovasculare (13)
- Boli infectioase (59)
- Caleidoscop medical (12)
- Cardiologie (156)
- Chirurgie estetica (101)
- Chirurgie generala si Chirurgie Endoscopica (28)
- Chirurgie Vasculara (56)
- Concurs (1)
- Controverse Medicale (2)
- Cosmetica medicala (13)
- Cronobiologie (0)
- Dermatologie (190)
- Diabet zaharat, nutritie si boli metabolice (112)
- Dieta (4)
- Dreptul la Opinie (3)
- Drepturile si Obligatiile Pacientului (1)
- Editorial (297)
- Educatie Sanitara (3)
- Endocrinologie (29)
- Estetica (2)
- Etica medicala (15)
- Eveniment (4)
- Factori de risc (18)
- Fara categorie (3)
- Farmaceutica (112)
- Fitoterapie (2)
- Gastroeneterologie (118)
- Genetica (10)
- Geriatrie si Gerontologie (25)
- Hematologie (7)
- Igiena (2)
- Imagistica medicala (64)
- Imunologie (8)
- Ingrijirea paliativa (4)
- Ingrijiri la domiciliu (11)
- Interviu (53)
- Invatamant Medical (2)
- Invizibile (1)
- Legislatie Medicala (7)
- Malpraxis (1)
- Management Medical (7)
- Mari medici romani (11)
- Medici romani de prestigiu (2)
- Medicina Alternativa (84)
- Medicina Antiaging (5)
- Medicina de familie (96)
- Medicina de laborator (62)
- Medicina de Urgenta (6)
- Medicina Durerii (4)
- Medicina Generala (2)
- Medicina Integrata (3)
- Medicina Interna (16)
- Medicina Muncii (5)
- Medicina Naturista (234)
- Medicina Nucleara (22)
- Medicina Preventiva (2)
- Medicină regenerativă (1)
- Medicina Sportiva (19)
- Nefrologie (29)
- Neonatologie (44)
- Neurologie (71)
- Neuropsihiatrie infantila (4)
- Noutati in medicina (1)
- Nutritie (35)
- Obstetrica-Ginecologie (157)
- Oftalmologie (576)
- Oncologie medicala (118)
- ORL (100)
- Ortopedie (49)
- Pediatrie (134)
- Personalitati medicale (1)
- Pneumologie (122)
- Posta redactiei (19)
- Premii (1)
- Produse naturiste (127)
- Profilaxie (3)
- Psihiatrie (89)
- Psihologie (100)
- Reabilitare Medicala (309)
- Relatia medic - pacient (6)
- Reumatologie (95)
- Reuniuni medicale (11)
- Riscuri pentru sanatate (1)
- Senologie (7)
- Sexualitate (2)
- Sfatul medicului (5)
- Standarde medicala (1)
- Statistica medicala (1)
- Statutul farmacistului (11)
- Stiri (2670)
- Stomatologie (68)
- Tehnologie Medicala (7)
- Terapia durerii (8)
- Terapii complementare (212)
- Terapii Laser (12)
- Toxicologie (4)
- Transplant medical (1)
- Tulburari digestive (2)
- Urologie (66)
- Wellnes & Spa (5)
- Z " PARTENERI " (0)
-
A XV-a Conferință Națională cu Participare Internațională a Societății Române de Dermato-oncologie şi Dermatologie Clinică 2025
1 / 10 / 2025 -
Al XXII lea Congres National cu Participare Internationala al SRO 2025
2 / 10 / 2025 -
Webinar Durere 2025
3 / 10 / 2025 -
Congresul "Zilele Medicale ale Spitalului Clinic de Urgenta Sf. Ioan Bucuresti, editia a VII-a" - HIBRID
Bucuresti3 / 10 / 2025 -
Actualitati in tratamentul modern al cancerului de san-editia a 2-a
3 / 10 / 2025 -
Conferința Națională Multidisciplinară ORL - SUUB 2025
3 / 10 / 2025 -
MEDICINA GENOMICĂ ÎN PATOLOGIA MATERNO-FETALĂ
3 / 10 / 2025 -
TACSSYD 2025 – The Annual Congress of Surgery for Students and Young Doctors 2025
6 / 10 / 2025 -
A 32-a Întâlnire a Federației de Laboratoare Clinice Balcanice; A 16-a Conferință Națională a Asociației de Medicină de Laborator din România 2025
8 / 10 / 2025 -
Congresul Național de Neuroștiințe Moderne din România 2025
9 / 10 / 2025 -
Simpozionul Româno-Britanic pe probleme respiratorii 2025
9 / 10 / 2025 -
Al 36-lea Congres al Societății Române de Radioterapie și Oncologie Medicală, Al 11-lea Congres al Federației Societăților Române de Cancer “Innovation and progress in Oncology and Radiotherapy” 2025
9 / 10 / 2025 -
Conexiuni multidisciplinare și interacțiuni în Medicina Internă Cluj-Napoca 2025
9 / 10 / 2025 -
Managementul Diabetului Zaharat Centrat pe Pacient
9 / 10 / 2025 -
Conferința Medicina de familie – Prima linie în asistența medicală
9 / 10 / 2025 -
Zilele Medicale Nemțene 2025
9 / 10 / 2025 -
Curs de Ecografie Fetală HANDS-ON 2025
10 / 10 / 2025 -
IMPORTANȚA TUMOR BOARD-ULUI în tratarea pacientului oncologic
10 / 10 / 2025 -
Prima ediție a „Conferinței Naționale Pentru Tineri Medici” 2025
11 / 10 / 2025 -
Webinarul „Programe de finanțare vs. servicii pentru pacienți
13 / 10 / 2025 -
Al 48-lea Congres Național Anual de Medicină Fizică și de Reabilitare - congres hibrid 2025
15 / 10 / 2025 -
Congresul Național al AMR 2025
16 / 10 / 2025 -
A 10-a ediţie a Conferinţei Interdisciplinare NefroCarDia 2025; Cea de-a 3-a ediţie a Workshop-ului de Onco-Nefrologie 2025
Bucuresti16 / 10 / 2025 -
Conferința Națională, ediția a XXVI-a ÎNGRIJIREA PALIATIVĂ 2025
16 / 10 / 2025 -
Conferinţa de Anestezie şi Terapie Intensivă GalATI 2025
16 / 10 / 2025 -
East Meets West Congress 2025
17 / 10 / 2025 -
Conferința de Psihosomatică 2025
17 / 10 / 2025 -
MEDICINA INTERNĂ – LA GRANIȚA DINTRE SPECIALITĂȚI | EDIȚIA A III-A
18 / 10 / 2025 -
BEHEALTH 2025, ediția a opta: Cinci zile de dialog european despre viitorul sănătății și bioeconomiei
20 / 10 / 2025 -
Conferința Națională de Medicina Familiei, Octombrie 2025
22 / 10 / 2025 -
Societatea Română de Ultrasonografie în Obstetrică și Ginecologie 2025
23 / 10 / 2025 -
SOROT 2025 Congress
23 / 10 / 2025 -
Webinar “Conferința de antibioterapie – Focus pe imunodepresie!” Multirezistența. La antimicrobiene și la schimbare 2025
24 / 10 / 2025 -
Congresului Național de Oncologie S.N.O.M.R. 2025
29 / 10 / 2025 -
Conferința Națională Zilele Institutului de Psihiatrie SOCOLA 2025
29 / 10 / 2025 -
CONFERINȚA ANUALĂ APTSIS – EDIŢIA I, Managementul bolilor cronice. Focus inflamator
30 / 10 / 2025
Prof. Univ. Dr. Ab. Sorin Olariu
