După fiecare vizită la spital, cabinet sau clinică medicală de orice specializare (stomatologie, ginecologie, imagistică, oftalmologie, ORL etc.) sunt generate deşeuri medicale, care pot afecta starea de sănătate a oamenilor, animalelor sau mediului înconjurător, dacă nu sunt tratate corespunzător.
Aproximativ 85% dintre acestea sunt nepericuloase – cum ar fi aparate gipsate, lenjerie sau substanţe dezinfectante, cu un impact similar deşeurilor menajere. Restul de circa 15% sunt însă periculoase -infecţioase, toxice sau radioactive - şi trebuie eliminate urmându-se proceduri foarte stricte, impuse de lege. Seringi cu ac, catetere, branule, lame de bisturiu, părţi anatomice, mănuşi, comprese sau pansamente care un intrat în contact cu sânge uman sunt doar câteva exemple de deşeuri medicale periculoase.
Deșeurile medicale conțin microorganisme care pot infecta pacienţii din spital şi personalul medical, cu risc de transmitere ulterioară la oamenii din afara instituţiilor medicale. Alte riscuri infecțioase potențiale pot include răspândirea microorganismelor rezistente la medicamente, de la unităţile medicale înspre mediul înconjurător. De aceea, trebuie acordată o importanţă foarte mare colectării și eliminării corecte a deșeurilor medicale, cu o respectare foarte atentă a legii.
Ce se întâmplă însă când legea este neclară? Controversa scutecelor de unică folosinţă!
O situație controversată este eliminarea direct prin depozitarea pe deponeu a scutecelor de unică folosinţă generate din spitale. Acestea provin de la copii, persoane vârstnice sau pacienţii supuşi intervenţiilor chirurgicale ale sistemului urinar.
Deşi acest tip de deşeu trebuie tratat prin sterlizare sau incinerare înaintea depozitării pe deponeele de deşeuri, caietele de sarcini în cazul procedurilor de achiziţie publică întocmite de unele spitale de stat solicită în mod explicit ambalarea, colectarea şi eliminarea scutecelor de unică folosinţă pentru depozitarea pe sol, ca deşeu nepericulos, fără niciun fel de tratare prealabilă, cel mai probabil din raţiuni bugetare.
„Considerăm că toate tipurile de deşeuri medicale generate de un spital - inclusiv cele nepericuloase - ar trebui să fie tratate prin sterilizare sau incinerare înaintea depozitării pe groapa de deşeuri, conform cerintelor OMS 1226/2012. În caz contrar, există riscul contaminării biologice a deponeelor ce primesc astfel de deşeuri medicale, aparent nepericuloase, netratate în prealabil, şi contaminarea ulterioară a pânzei de apă freatică”, au declarat reprezentanţii Stericycle România, una dintre cele mai importante companii din domeniul managementului deşeurilor periculoase generate de sectoarele medical, farmaceutic, veterinar şi industrial. „Credem că numai o colaborare coerentă între autorităţile statului, reprezentanţii instituţiilor medicale şi furnizorii de servicii de management a deşeurilor medicale va putea duce la identificarea măsurilor necesare pentru a proteja sănătatea tuturor celor implicaţi, sănătatea populaţiei şi, nu în ultimul rând, mediul înconjurător.”
Scutecele de unică folosință reprezintă unul dintre produsele de consum care ajung în volume mari la deponeele de deşeuri, fiind non-biodegradabile. Este nevoie de sute de ani pentru pentru a descompune atunci când sunt expuse la lumina soarelui și a intemperiilor.