46
None

Simptomele endometriozei și cum poate fi diagnosticată?

Endometrioza poate determina simptomatologie foarte variată, niciuna dintre simptome nefiind patognomonică pentru boală. Simptomele asociate cel mai frecvent cu endometrioza sunt durerea pelviabdominală, metroragiile și infertilitatea.

60-80% dintre pacientele diagnosticate cu endometrioză acuză dureri pelvine cronice care nu se corelează cu un anumit moment al ciclului menstrual. Mărimea focarelor endometriozice observate intraoperator (laparoscopic) nu se corelează cu intensitatea sau durata durerii, astfel, 20-25% dintre pacientele cu leziuni extinse de endometrioză sunt asimptomatice. Dismenoreea asociată cu endometrioza este puțin sensibilă la administrarea de antiinflamatoare nonsteroidiene și poate precede menstra cu 1-2 zile. Dispareunia poate apărea prin tensionarea ligamentelor utero-sacrate la pacientele care prezintă afectarea fundului de sac rectovaginal sau ligamentelor utero-sacrate.

Disuria și dischezia sunt simptome rare care pot apărea în cazul afectării tractului urinar sau tractului digestiv. Durerea poate iradia spre rect, înspre zona lombară sau la nivelul coapsei în cazul implicării peritoneale sau a nervului sciatic.

40-60% dintre femeile cu durere pelvină cronică sunt diagnosticate cu endometrioză prin laparoscopie.

Endometrioza are un impact negativ asupra fertilității. 25-50% dintre femeile infertile sunt diagnosticate cu endometrioză, iar 30-50% dintre femeile cu endometrioză sunt infertile.

Diagnosticul de endometrioză se bazează pe antecedentele personale patologice, semne și simptome, examenul clinic, împreună cu tehnicile imagistice. Diagnosticul de certitudine este stabilit prin examen histopatologic în urma biopsiei leziunilor vizualitate laparoscopic.

Examenul clinic aduce informații limitate în ceea ce priveste susținerea diagnosticului de endometrioză, deoarece anomaliile la inspecție lipsesc frecvent. 4 Un studiu efectuat în anul 2002 arată că la examenul cu speculul leziuni de endometrioză au putut fi vizualizate într-un procent de 14,4%, iar un nodul dureros a putut fi palpat la examinarea bimanuală în 43,1% dintre cazuri. În prezența leziunilor pelvine profunde cu aderențe extensive și obliterarea fundului de sac posterior, utilitatea laparoscopiei este limitată. În acest caz, este necesar un diagnostic exact înaintea oricărei intervenții chirurgicale. Pot fi folosite mai multe tehnici de diagnostic imagistic: ecografia transabdominală, transvaginală, transrectală, computerul tomograf (CT) sau rezonanța magnetică nucleară (RMN).17

Cea mai facilă metodă de diagnostic imagistic a endometriozei este reprezentată de ecografia abdominală și transvaginală care permite diagnosticarea endometrioamelor și ajută la excluderea altor cauze de durere pelvină. Rolul ecografiei este limitat în ceea ce privește diagnosticul leziunilor superficiale sau al aderențelor. Senzitivitatea și specificitatea ecografiei transvaginale în diagnosticarea endometrioamelor este de 64-90%, respectiv 22-100%.

Utilitatea CT-ului este de luat în consierare în cazul complicațiilor acute ale endometriozei precum ocluzia intestinală.

Acuratețea RMN-ului permite evaluarea completă a compartimentelor pelvine anterior și posterior, fiind o metodă noninvazivă de diagnostic.

Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha