Steatohepatita nonalcoolică este o entitate caracterizată prin prezenţa unei asociaţii de steatoză cu inflamaţie şi fibroză, şi apare la persoane care nu consumă alcool.
Factorii etiologici incriminaţi în steatohepatita nonalcoolică sunt:
- obezitatea;
- diabetul zaharat;
- hipertrigliceridemia;
- by-passul jejuno-ileal pentru obezitate morbidă;
- nutriţia parenterală totală prelungită;
- unele medicamente (amiodarona, diltiazemul, tamoxifenul);
- expunerea ocupaţională la solvenţi.
În practica zilnică, factorii frecvent asociaţi steatohepatitei nonalcoolice sunt obezitatea, diabetul zaharat si hipertriglicedemia. Tabloul clinic
Cel mai adesea, pacienţii cu steatohepatita nonalcoolică sunt asimptomatici, iar boala se descoperă întâmplător, cu ocazia unui examen medical. În unele cazuri, pacienţii cu steatohepatită nonalcoolică pot prezenta astenie, dureri (jenă) în hipocondrul drept. În caz de boală avansată cu apariţia cirozei hepatice apar semnele tipice ale cirozei, cum ar fi icterul sau ascita.
De reţinut însă că, cel mai adesea, pacienţii cu steatohepatita nonalcoolică sunt complet asimptomatici, iar boala se descoperă întâmplător.
Examenul clinic relevă adesea un pacient obez, uneori cu un diabet zaharat cunoscut sau cu dislipidemie şi la care se palpează un ficat mărit de volum, cu o consistenţă mai crescută. Splina apare mai rar mărită, în general în caz de boală avansată.
Examenele paraclinice
Examenele de laborator care pot fi modificate sunt, în afara unei glicemii relevante pentru un diabet zaharat sau a unei hipertrigliceridemii, creşterea transaminazelor.
Creşterea transaminazelor, ca expresie a unei suferinţe hepatocitare, apare uşor până la moderat crescută (1,5 până la 3 ori valorile normale). În general, GPT (ALT) este mai mult crescut decât GOT (AST). Uneori, poate apărea o creştere uşoară a fosfatazei alcaline. Absenţa creşterii gama-glutamiltranspeptidazei deosebeşte steatohepatita nonalcoolică de steatohepatita alcoolică.
Ecografia hepatică este metoda imagistică cea mai simplă, cu o fidelitate destul de bună, care poate diagnostica încărcarea grasă a ficatului. Aspectul ecografic tipic al ficatului steatozic este hiperecogen cu atenuare posterioară. În cazul unei steatohepatite nonalcoolice avansate cu apariţia cirozei hepatice, ultrasonografia poate demonstra prezenţa unor semne tipice acestei boli, cum ar fi: ascita, eterogenitatea hepatică, splenomegalia, semne de hipertensiune portală, hipertrofia de lob caudat.
Computer-tomografia poate estima semicantitativ conţinutul de grăsime al ficatului, dar este o metodă relativ scumpă pentru această estimare, astfel că ecografia rămâne metoda cea mai folosită în practica clinică.
Biopsia hepatică este metoda ideală (“gold standard”) care permite stadializarea exactă a unui pacient cu steatohepatită nonalcoolică. Totuşi, utilizarea de rutină a biopsiei hepatice la pacienţii cu steatohepatită nonalcoolică este de discutat, din cauza frecvenţei mari a acestei boli, a prognosticului relativ bun al acestor pacienţi şi a faptului că rezultatul biopsiei nu modifică terapia. Poate fi utilă pentru stadializarea exactă a bolii şi stabilirea prognosticului (absenţa sau prezenţa fibrozei şi, mai ales, a cirozei).
